Ziua Logo
  Nr. 4331 de luni, 8 septembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
Stiri pe scurt
Sarkozy la Moscova
Seful statului francez Nicolas Sarkozy va merge azi la Moscova si Tbilisi, insotit de seful diplomatiei europene si de presedintele CE, pentru a incerca sa accelereze aplicarea acordului de pace, la o luna de la declansarea crizei georgiene, potrivit Reuters. Sarkozy va discuta despre desfasurarea rapida a unei misiuni de observatori independenti in Georgia. UE intentioneaza sa trimita un contingent civil care sa se alature misiunii ONU aflata deja in Abhazia si celei pe care OSCE o va trimite in jurul Osetiei de Sud.(M.N.)
Basarabia la Academie
Academia Romana gazduieste astazi, incepand cu orele 11:00, conferinta "Basarabia 90". Manifestarea este organizata de Sectia de Filologie si Literatura si Sectia de stiinte istorice si arheologie ale Academiei Romane, iar conferinta se va desfasura in Aula Academiei. La aceasta conferinta vor vorbi vicepresedintele Academiei Romane Marius Sala, academicienii Alexandru Zub, Eugen Simion, Mihai Cimpoi; profesorul Gheorghe Palade si Valeriu Matei.(G.D.)
Misiune asteptata
O misiune a NATO care are drept sarcina "evaluarea pagubelor militare" provocate de interventia rusa in Georgia este asteptata azi la Tbilisi, a informat duminica surse diplomatice, citate de Agerpres.
"Este o echipa mica, asa cum vin adesea de la Bruxelles, si nu vom discuta decat despre acest lucru", a subliniat la randul sau o sursa din cadrul NATO, fara a face alte precizari. Moscova a condamnat prezenta in Marea Neagra a navelor NATO, acuzand SUA ca reinarmeaza Georgia sub pretextul acordarii de "ajuto�are umanitare".(M.N.)
Anexare consimtita
Cetatenii de origine rusa din peninsula Crimeea nu au incetat sa spere intr-o alipire la Rusia, in urma conflictelor din Georgia, relateaza Mediafax. "Traim cu visul ca peninsula Crimeea va redeveni rusa", au scandat lideri ai miscarilor separatiste proruse din peninsula de la Marea Neagra, dupa ce Moscova a recunoscut in mod unilateral independenta celor doua regiuni separatiste georgiene Abhazia si Osetia de Sud. Ucraina a avertizat la sfarsitul saptamanii trecute ca in Crimeea, consulatul Rusiei a intensificat acordarea de pasapoarte rusesti pentru cetateni ucraineni.(M.N.)
 Afisari: 174  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Asaltul Ucrainei la Haga    7 comentarii
  Premierul irakian spionat de SUA    10 comentarii
  Assad pune conditii    4 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Falsul doctor Felix (4448 afisari)
 Asaltul Ucrainei la Haga (2702 afisari)
 Securitate, Voiculescu si mafie politica (1872 afisari)
 Ilarion Ciobanu moartea unei legende (1582 afisari)
 PD-L nu a fost niciodata altfel (1426 afisari)
 Cum arata prostituatele fotbalistilor Nationalei (5482 afisari)
 Stripteuza, acuzata ca a violat un barbat la petrecerea burlacilor (3998 afisari)
 "Privighetoarea Ucrainei" se teme de Romania (2502 afisari)
 Labrador taiat de un tren, "vindecat" instantaneu de caldura de la motorul expresului  (2379 afisari)
 Ultima noapte de dragoste: Un milionar britanic si-a legat logodnica de pat si a turnat benzina pe ea  (2211 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00909 sec.