Ziua Logo
  Nr. 4327 de miercuri, 3 septembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
Razboiul ambasadelor
-- Ambasada Georgiei in Romania sustine ca Tbilisi a fost obligatasa recurga la masuri de reactie impotriva Rusiei
Liderii celor 27 de state UE, prezenti luni la summitul extraordinar pe tema conflictului din Georgia, au decis sa nu ia nici o sanctiune formala impotriva Rusiei. Bruxelles-ul doreste insa sa faca presiuni asupra Moscovei pentru a obtine plecarea trupelor ruse din Georgia, UE anuntand ca a stabilit sa amane urmatoarele reuniuni prevazute pentru negocierea unui acord de parteneriat consolidat cu Rusia.
Totodata, cei 27 si-au luat angajamentul sa organizeze intr-un termen cat mai scurt o conferinta internationala a donatorilor pentru a ajuta la reconstructia Georgiei, in urma conflictului cu Rusia. Publicam in continuare extrase dintr-o interventie oferita in exclusivitate redactiei ZIUA de Insarcinatul cu Afaceri al Ambasadei Georgiei la Bucuresti, Ioseb Nanobashvili, in replica la scrisoarea adresata saptamana trecuta presei romane de catre Ambasada Federatiei Ruse, in care se sustinea ca Georgia a inceput razboiul si se face vinovata de crime contra umanitatii.
Ambasada Georgiei contra Ambasada Rusiei
Ieri, relatiile diplomatice dintre Georgia si Rusia au fost intrerupte in mod oficial.
"Din pacate, ocuparea Rusiei de catre Federatia Rusa a avut deja loc - la ora actuala rusii avand asa numitele <<puncte de control>> dincolo de zonele de conflict, patruland in porturile de la Mare - poate pentru a incerca sa protejeze <<cetatenii rusi>> in alte parti ale Goergiei?", se spune in comunicatul Ambasadei Georgiei. "Trebuie sa ii intrebati pe <<colegii>> nostri rusi cum de populatia din zonele de conflict este 80% rusa intr-o tara unde, per ansamblu, populatia rusa nu este mai mare de 5%? Oare motivul sa fie ilegala si puternica actiune de acordare de pasapoarte (n.r - rusesti) implementata de partea rusa?", se intreaba semnatarul textului. "Cine a inceput razboiul? Aceasta intrebare a fost lansata acum sau in 1991 sau in 1921 sau chiar mai devreme? Referitor la actuala criza, trebuie spus ca la 1 august 2008 regimul din Tinvali a inceput bombardarea masiva a satelor din regiunea georgiana. Nerespectand declaratia unilaterala de incetare a focului a partii georgiene si apelurile la pace, atacurile de artilerie asupra satelor georgiene au continuat. Am suferit pierderi atat in randul fortelor de pace cat si al civililor. Pentru a proteja populatia, Guvernul Georgiei a fost obligat sa recurga la masuri de reactie", precizeaza textul. Conform documentului, "in noaptea de 11 august, 50 de bombardiere rusesti au fost vazute operand simultan deasupra Georgiei, avand ca tinte populatia civila din orase si sate, precum si site-uri de telecomunicatii si radio". "Acest lucru are vreo legatura cu operatiunea de mentinere a pacii", se intreaba diplomatul georgian. De asemenea, se spune in text, "rusii au invinovatit conducerea georgiana pentru ca a incercat sa elimine autonomistii din ambele regiuni (n.r - Abhazia si Osetia de Sud). Este insa un nonsens, avand in vedere ca, in ultimii doi ani, in stransa colaborare cu statele europene, noi am propus secesionistilor diferite versiuni ale autonomiilor europene cele mai extinse". "Nu as dori sa comentez numarul victimelor - Human Wrights Watch a facut diferite declaratii conform carora cifrele indicate de Rusia (2000 de morti) ar fi exagerate si ca de fapt pierderile ar fi de ordinul sutelor de ambele parti", se mai spune in text. "Aceasta nu este o anexare! - sustine Rusia. Atunci ce altceva este? Porturi, orase si sate ocupate, puncte de control instalate dincolo de zonele de conflict si, in final, <<inteleapta>> decizie de a recunoaste Osetia de Sud si Abhazia ca state independente. Da, avem prieteni in Occident, da, suntem aliati apropiati ai SUA, da, avem prieteni in NATO si in UE, da, avem prieten si in Romania si suntem mandri ca avem astfel de prieteni. Asta inseamna ca impartim aceleasi valori precum statele mentionate, asta inseamna ca dorim sa fim la fel de liberi si prosperi ca si ele", conchide textul Insarcinatului cu Afaceri al Ambasadei Georgiei la Bucuresti.
Luciana POP 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
minciunile moscovei oricum nu le mai crede nimeni,   de silviana
Chiar toti georgienii...   de Alcor
In afara subiectului, pentru Ghita Bizonu'   de Mache
A r h i v a
  Basescu ii face avansuri diplomatice lui Tariceanu    4 comentarii
  Razbunarea Hezbollah    5 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Mavrichie plange dupa Caiac (2442 afisari)
 Romania denunta ocupatia URSS in Insula Serpilor (2233 afisari)
 Regele lor (2138 afisari)
 Regimul Voronin vrea sa interzica cuvantul "Basarabia" (1481 afisari)
 Vadim infiat de PD-L (1316 afisari)
 Cei mai mari caini din lume! (FOTO)  (5230 afisari)
 Are 200 de orgasme pe zi  (4635 afisari)
 Scandal in SUA: Fotografii nud cu posibilul vicepresedinte republican incing cursa prezidentiala (4395 afisari)
 Premierul ucrainean, Iulia Timosenko, a cazut in nas! (VIDEO) (3902 afisari)
 Presa rusa publica lista unei Europe divizate in "tari rusofile" si "tari rusofobe"  (3142 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01020 sec.