Ziua Logo
  Nr. 4308 de marti, 12 august 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Fostul peremist Dumitru Dragomir a fost refuzat de PD-L
A picat transferul lui Mitica
PD-L a respins ieri ipoteza candidaturii lui Dumitru Dragomir (foto) sub sigla partidului. Conducerea formatiunii a decis si excluderea fostului lider de la Constanta, Stelian Dutu, pentru "prejudicii de imagine".
Conducerea centrala a demo�crat-liberalilor a taiat definitiv elanul sefului Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, care intentiona sa intre in cursa electorala in numele PD-L: "Mitica Dragomir nu va candida din partea PD-L pentru alegerile parlamentare" a anuntat sec presedintele partidului, Emil Boc. Desi fostul peremist fusese invitat sa candideze in Neamt de catre liderul PD-L din judet, Gheorghe Stefan "Pinalti", Emil Boc a sustinut ieri ca seful LPF nu a fost propus de nici una din filialele formatiunii. "N-a fost nici o propunere din partea nici unei organizatii de a fi nici in listele scrise, nici in propunerile neoficiale. Probabil ca discutii interpersonale or fi avut loc. Nu sunt interzise intre membrii PD-L", a declarat Boc. Seful democrat-liberalilor a refuzat sa explice motivele respingerii lui Dragomir, rezumandu-se sa precizeze ca refuzul "nu are�nici o legatura cu declaratia lui Catalin Avramescu", cel care amenintase ca va refuza sa candideze din partea PD-L alaturi de fostul peremist.
Compromis la Constanta
In privinta organizatiei de Constanta a PD-L, conducerea democrat-liberalilor a decis sa incerce realizarea unui armistitiu intre tabara nemultumitilor si liderii recunoscuti de centru, prin impartirea functiilor. Potrivit lui Emil Boc, presedinte al organizatiei va fi Mircea Banias, nominalizat de Biroul Permanent Judetean, iar prim-vicepresedinte va fi Constantin Chirila, liderul nestatutar al filialei, ales de razvratitii din organizatie. "A avut loc o intalnire intre Constantin Chirila si Mircea Banias pentru a ajunge la o intelegere, va mai urma o serie de discutii sambata sau duminica, inclusiv cu cei de la centru", ne-a declarat vicepresedintele PD-L, Ioan Oltean. Tot ieri, conducerea PD-L a votat pentru excluderea din partid a fostului sef al filialei, Stelian Dutu, acuzat ca a adus "prejudicii de imagine". Evaziv, presedintele pedelist a sustinut ca prejudiciile au constat in "acele activitati prin care a incitat la crearea unor curente. Si prin pozitiile pe care le-a avut in presa scrisa si audiovizuala impotriva deciziilor BPN". Hotararea finala privind excluderea lui Dutu urmeaza sa fie validata de Consiliul National, a anuntat Emil Boc. Singurii care s-au pronuntat impotriva excluderii fostului lider de Constanta au fost vicepresedintii Ioan Oltean si Cezar Preda.
Boc contestat
Stelian Dutu, proapat exclus din partid, considera ca presedintele PD-L, Emil Boc, este principalul vinovat de situatia din organizatia judeteana a PD-L Constanta. "Este cel ce a cerut plecarea mea, este cel ce a impus candidatii la alegerile locale", a declarat Dutu, mentionand ca, pe 14 aprilie, "Boc a spus la Constanta ca SRI l-a informat pe Traian Basescu ca Onaca este singurul candidat care poate sa-l invinga pe Radu Mazare la primarie". Potrivit Agerpres, Dutu a precizat ca la alegerile parlamentare ar vrea sa fie contracandidatul Elenei Udrea sau al lui Valeriu Stoica daca acestia candideaza intr-un colegiu constantean.
Raluca PAPADOPOL 
 Afisari: 518  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Basescu, pro-Basarabia    3 comentarii
  Obama a obosit    
  Bilele la vedere pentru Nastase    2 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Secretele ruso-israeliene din Georgia (4401 afisari)
 Testamentul lui Petru cel Mare. Varianta 2008 (3087 afisari)
 A doua Cecenie (3022 afisari)
 Firmanul Patapievici-Mihaies (2630 afisari)
 Fii de nazisti au devenit evrei (2614 afisari)
 Pilotul avionului care ii transporta pe presedintii Poloniei, Ucrainei si tarilor baltice a refuzat sa aterizeze in Georgia (3663 afisari)
 Cheeky Girls, topless in Spania (FOTO) (2960 afisari)
 Roman Abramovici, tinut la usa unui restaurant exclusivist din Italia (2890 afisari)
 Experti rusi: Moscova trebuie sa refaca URSS (2545 afisari)
 Rusii se indreapta spre Tbilisi, Occidentul, spre Teheran  (2341 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00828 sec.