Sa ne imaginam urmatoarele doua situatii: 1. Un oarecare, eu sau unul dintre dvs., nu importa, doreste sa viziteze Muzeul Comunitatii Armenesti din Bucuresti, situat in complexul mult mai cunoscutei Biserici Armenesti. Afla adresa si porneste intr-acolo, intr-o miercuri, sa zicem 23 iulie 2008. Ajunge destul de usor, la cateva minute dupa ora 2 (dupa-amiaza, fireste). Patrunde prin portile deschise si se indreapta care biserica. Dupa numai cativa pasi, un domn care nu se recomanda si nici nu poarta vreo uniforma anume, se repede la acest oarecare, inainte ca el sa se apropie de intrare, si il intreaba: "Ce doriti? Biserica s-a inchis la ora doua." Potentialul vizitator raspunde: "Buna ziua. As dori sa vizitez muzeul. Se poate?" Iar domnul cu identitate necunoscuta raspunde:. "Nu, e inchis. Muzeografa e plecata la reciclare trei saptamani." Nedumerit, oarecarele dornic sa intre in muzeu, tot mai incearca: "Deci peste cat timp sa revin?" Si i se raspunde: "A, nu stiu, ca a plecat abia acum cateva zile." Ce-i ramane de facut? Cale intoarsa, inainte sa fi apucat sa vada vreun program de functionare afisat. 2. Acelasi oarecare, cu o zi dupa, adica joi, in jurul ore 10:30, se indreapta spre Muzeul Colectiilor de pe Calea Victoriei, , nr. 111, adica Palatul Romanit, deschis publicului intre orele 10 si 18, in intervalul aprilie-octombrie, si intre 11 si 17 in celelalte luni. Doritor sa reviziteze muzeul si stiindu-se in orar, ca sa zic asa, apasa clanta de la poarta, dupa ce observa ca portile cele mari, cele prin care intra si masinile, sunt ferecate. Si, da, ati ghicit, usa pe a carei clanta apasa nu cedeaza. Si ea a ferecata. Iar prin ochiurile de fier ale gardului imprejmuitor nu se zareste nici o miscare. Ce e de facut? Persona in chestie se duce spre unul din muncitorii care lucreaza la numai cativa metri distanta, tot in spatele unor porti, in fata unei aripi care face parte din aceeasi cladire, adica Muzeul Colectiilor. Se ridica pe varfuri ca sa poata vedea dincolo de poarta si intreaba unul dintre muncitori, sau mai exact urla, caci fundalul sonor acopera totul: "Fiti amabil, stiti cumva, se poate intra spre muzeu pe aici?" Iar domnul raspunde: "Nu. Incercati pe partea cealalta." (adica pe la intrarea normala si oficiala, la care oarecarele a esuat deja). Si asa-zisul vizitator, evident descumpanit, pentru ca nu intelege ce se intampla, face o ultima incercare: "Stiti cumva, se poate vizita, caci programul incepe la ora 10?" De primit, primeste un dat din umeri de la domnul care si-a reluat munca si, oricum, nu-i mai arunca nici o privire curiosului, care deja se indeparteaza, cu pasi sovaielnici. Afla, la cateva ore dupa, ca, de fapt, ca nici un alt muzeul din Europa, Muzeul Colectiilor, care nu are un website propriu, este inchis joia si vinerea! Daca nu am vorbi despre Romania, tara europeana, aceste doua situatii ar fi foarte ofertante pentru scenarii si exercitii de actorie, caci ar prespune eforturi de imaginatie si intelegere. Dar, daca vorbim despre Romania, ele nu sunt ofertante pentru ca sunt verosimile. Ba mai mult, sunt intamplari adevarate, cum se spune. I s-au intamplat subsemnatei. Ce sa faca turistul strain care, sa ne inchipuim, doreste sa intre la acest al doilea muzeu, intr-o zi din mijlocul saptamanii, joi, de examplu, stiind ca toate muzeele din statele UE sunt inchise lunea? De ce sa nu poata intra intr-un muzeu bogat si interesant, situat ultracentral? Dar cel caruia i se spune ca "muzeografa e la reciclare" ce sa faca? Vi s-a spus vreodata asa ceva la vreum muzeu sau casa memoriala din capitala unei tari europene? Pare de neinteles, nu? Este de neinteles, dar este adevarat. Se intampla la Bucuresti, orasul scapat de comunism care doreste sa atraga turisti.

Dana IONESCU