Octavian HOANDRA 

M-am uitat si eu la televizor, asemeni milioanelor de romani, unde se transmitea, "in direct", desfasurarea fastuoasa a marii sarbatori americane. Stegulete, flori, hamburgeri, politicieni si toparlani romani, dornici de a fi vazuti cu orice pret, americani mai mult sau mai putin importanti, un ambasador batran si teapan schimband amabilitati cu un presedinte al Romaniei fara nici o aura. Acolo, undeva, ascunsa intre punctele care formau tabloul televizat al sarbatorii, se afla si imaginea unei alte americi. O imagine care paleste pe zi ce trece. America imaginata de mii de romani, cu mult inainte de 1989. O america a laptelui si mierii, unde cel putin unul din trei romani ardeleni aveau neamuri. Tara din care veneau emisiunile "Vocii Americii" si din care erau asteptati sa ne ajute sa scapam de comunism niste americani frumosi (asa ca in reclame si filme) care n-au aparut niciodata. Gandul acesta neimplinit a murit odata cu fiecare detinut politic sfarsit in lagarele comuniste ale mortii, s-a stins cu fiecare viata care a incetat inainte de 1989. Poate ca nu ar trebui sa mai facem caz de acest fapt: si altii au patit-o cu promisiunile politicienilor. Charles de Gaulle, cu ocazia celebrei vizite pe la bazele militare din Algeria franceza, a promis musulmanilor, care au ales sa lupte umar la umar cu francezii contra armatei rebele (les harkis), ca nu vor fi abandonati de Franta. Dar, vorba sa fie, in scurt timp acesta a acordat independenta Algeriei, abandonandu-i pe colaborationistii musulmani in ghearele celor care, ca pedeapsa, le taiau acestora mana si-i schingiuiau in mod barbar. Nicicand Franta nu i-a ajutat, ca de altfel nici pe bietii "pieds noirs", care s-au refugiat in tara "orasului luminii", fara a primi vreo despagubire. Si atunci, unii din noi, mai ales cei ai caror parinti si bunici au murit asteptand o salvare care n-a venit niciodata, se vor intreba pe buna dreptate: daca tot iubim America, care anume din ele se afla in inima noastra? Aceea in care strabunicii au ajuns calatorind cu clasa a treia in vapoare, printre sobolani, construind Americii cai ferate si adunand bani pentru constructia unei case in satul lor din Romania? Tara aceea din care neamurile mai trimiteau, de obicei inainte de Pasti sau de Craciun, pachete cu cafea, dulciuri si "blugi"? Cea care apara dreptul unor cetateni romani la imigrare? America aceea care prin unul din presedintii ei il salutau, in plina glorie comunista, pe "geniul" Carpatilor care isi ucidea lent propriul popor, acordandu-i an de an "clauza natiunii celei mai favorizate"? Sau acea tara care devenita "jandarm mondial" a lichidat dictatura lui Saddam Hussein si a lui Milosevici cu un pret, dupa unii, demn de judecat intr-un tribunal international? Iubim America bunastarii a Mac Donald-ului, sau cea vazuta prin ochii lui Michael Moore? Am imigra intr-o America in care nu se moare de foame, ori in America in care se poate vorbi liber, sau chiar huidui, asa cum s-a intamplat chiar acum, pe 4 iulie, cand George W. Bush a fost aspru apostrofat si fluierat de contestatari? In momentul acesta nu e clar de loc cum iubim America. Faptul ca exista, in randul romanilor, o mare doza de respect fata de SUA este stiut. Cum vom iubi insa o America ce uneori incearca sa interfereze in actul guvernarii noastre, sa expedieze inapoi, in tara, pentru a le asigura protectia, americani care ucid (chiar si accidental, chiar si in exercitiul functiunii, chiar si in stare de ebrietate!) cetateni romani, cum vom iubi, ca europeni, in continuare o tara pe care unii dintre concetatenii nostri prefera s-o considere a "marelui licurici", va ramane o mare problema a viitorului. Personal voi iubi si voi ramane cu amintirea Americii celei in care un roman din satul ardelean Cartisoara ajungea soferul lui Al Capone, a aceleia care nu va fi varful nici unei "axe" razboinice, a acelei Americi care razbatea prin difuzorul radioului Telefunken, inundat de bruiajul continuu al autoritatilor comuniste, la care tatal meu asculta, seara de seara, ani dupa ani, asteptand vremuri mai bune (pe care nu avea, din pacate, sa le prinda in viata) stirile "Vocii americii" de la ora zece.