Pasajul Macca-Villacrosse a fost construit la sfarsitul secolului al XIX-lea si s-a numit multa vreme Pasajul Bancii Nationale intrucat menirea sa era sa ofere o cale de acces din Calea Victoriei inspre Banca. De aceea intrarea principala a pasajului se afla pe Strada Eugen Carada, fosta Karageorgevici, cu un portal incadrat de cariatide. In interiorul Pasajului Macca-Villacrosse, care isi pastreaza si azi veriera originala care da zilei "o lumina de acvariu", si-au avut redactiile cateva reviste, sediul vreo doua banci si s-au aflat numeroase magazine si pravalii. Dupa instaurarea regimului comunist si abolirea comertului particular, au fost amplasate aici cateva magazine "Consignatia" - atat in corpul de cladire din intrarea principala, din care se desfac simetric bratele dublului pasaj, cat si, indeosebi, in latura sudica - Villacrosse. Magazinele Consignatia constituiau o forma de comert privat intermediata de stat. Un particular se ducea cu un obiect, care putea fi un tablou de Luchian, dar si un costum sau o cravata straina, la Consignatia, i se facea evaluarea de catre un functionar, iar daca obiectul respectiv gasea cumpara�tor in decurs de cateva luni, clientul isi incasa banii din care statul oprea 10 sau 15 procente. Daca marfa expusa nu se vindea, clientul si-o lua inapoi.

		Krikor Zambaccian

In anii '60, dar si un deceniu mai tarziu, magazine Consignatia existau in Bucuresti, in afara de cele din Pasajul Macca-Villacrosse, in capatul dinspre Biserica Dintr-o Zi, langa fosta cofetarie "Albina", a Pasajului Imobiliara, care leaga Strada Academiei de Calea Victoriei, si alte cateva in spatele Strazii Lipscani, in panta dinspre Rasarit a Strazii Smardan, respectiv pe Strada Covaci, aflata in imediata apropiere. 2000 de lei icoana de secol XVII Amplasarea unor asemenea magazine in vechi vaduri comerciale, discreta si totodata centrala, era din motive lesne de inteles; in anii '50, in vitrinele, dar mai ales pe rafturile lor se gaseau obiecte venite din Occident, precum: ciorapi de nylon, fuste plisate din tergal, pulovere din Orion, lame de ras Gilette, cutii de Nescafe, cravate italiene... Lucruri care in vremea aceea nu se gaseau in magazinele de stat, primite din strainatate in pachete si vandute pe sub mana, in Consignatii sau Talcioc. O alta moda, la mijlocul anilor '60, au constituit-o icoanele ortodoxe expuse in numar mare in Consignatia din Pasajul Macca-Villacrosse, precum si in Pasajul Imobiliara. Cu circa 2000 de lei putea fi cumparata o icoana pe lemn de la sfarsitul secolului al XVII-lea sau inceputul secolului al XVIII-lea. Diplomatii in post la Bucuresti au inceput sa cumpere icoane si s-a raspandit zvonul si printre turistii occidentali care veneau sa viziteze individual Romania, numarul lor fiind pe atunci in crestere. Asa s-a facut ca autoritatile au impus un aviz de patrimoniu, care era mai mult formal, dupa care s-au marcat icoanele ce nu puteau fi scoase din tara. Concomitent, romanii deveniti colectionari sau comercianti de icoane au inceput sa colinde satele, cautand exemplare vechi, atarnate pe peretii din casele oamenilor, carora le ofereau sume modice de bani sau... icoane noi in schimb. Au aparut apoi la Consignatiile amintite icoane pe sticla, indeobste din secolul al XIX-lea, provenind din Transilvania. Era de bon ton, daca mergeai in strainatate, sa duci in dar o icoana pe lemn sau una pe sticla. Falsuri pentru George Calinescu

		George CALINESCU

Consignatia de pe Strada Smardan era profilata pe mobila "stil", tablouri, covoare, goblenuri. Existasera in Romania multe covoare autentice, de Sieaz, Chiordez, ai caror posesori fusesera constransi sa le vanda ca sa supravietuiasca la inceputul si in decursul deceniului al saselea. Se mai scosesera atunci la vanzare si scoarte vechi, tesute manual, la razboi, colorate cu culori vegetale, extrase din plante. Soseau uneori la Consignatia lazi de zestre din lemn care ii ispiteau doar pe colectionari. Aceste magazine aveau specialisti cu pricepere, provenind adesea dintre vechii negustori. Si cu toate acestea se mai strecura cate un fals. G. Calinescu, care afecta gust si initiere in arte plastice, a cumparat fara sa clipeasca doua mici lucrari atribuite lui Grigorescu. Doua falsuri. A fost nevoie de interventia prietenului sau Krikor Zambaccian, expert si colectionar, pentru ca scriitorul sa-si primeasca banii inapoi. In 1957, un muzeograf pe nume Ion Bozeseanu, asistent la Galeria Nationala, a furat de acolo un numar de 24 de tablouri pictate de Grigorescu, inlocuindu-le cu falsuri executate de el. Unul din tablourile furate, dupa ce trecuse prin mana unui colectionar, a fost revandut criticului de arta G. Oprescu, "care nu si-a dat seama ca este chiar tabloul recomandat de el sa fie expus in expozitia tezaurului." In jurnalul sau - din care am citat mai sus -, intins pe o jumatate de veac, istoricul de arta Petre Oprea se opreste asupra acestui delict: "Hotul este Ion Bozeseanu (...). El a sustras singur, de-a lungul a mai multor luni, 24 de tablouri, inlocuite cu copii executate de el pe care le-a vandut unor colectionari si amatori de arta. Doua imprejurari i-au fost favorabile. Intai, fiind coleg de facultate cu gestionarul Mihai Poclos, care raspundea de patrimoniul sectiei (...) aceasta situatie i-a permis sa intre in depozit conform regulamentului de ordine interioara insotit de inca o persoana dar fara ca Poclos sa se asigure intotdeauna ca se respecta intru totul aceasta obligatie. A doua imprejurare care l-a favorizat pe Bozeseanu sa intre de nenumarate ori in expozitie a fost faptul ca era secretarul expozitiei Nicolae Grigorescu, a carei pregatire a durat de la 10 iunie pana la 25 iulie 1957, cand s-a deschis pentru public." Cazul Bozeseanu Toate tablourile sustrase au fost vandute de Bozeseanu, mai arata Petre Oprea, cu sume variind intre 2500-5000 lei. Unul dintre cumparatori fusese, in decembrie 1958, compozitorul Martian Negrea, care ii platise lui Bozeseanu suma de 10.000 de lei pentru doua panze. Istoricul de arta mai spune ca Ion Bozeseanu a fost la un pas sa fie executat, intrucat cu cateva luni inainte sa fie descoperit intrase in vigoare Decretul 318 din 17 iulie 1958, care pedepsea cu condamnarea la moarte orice delapidare sau prejudiciu adus statului ("avutului obstesc") care depasea o suta de mii de lei. Judecarea lui Bozesanu a avut loc la trei saptamani dupa intrarea in vigoare a acestui decret - pe 8 august 1958 - iar prejudiciul, dupa calculul initial, depasea suta de mii de lei. Totusi, a fost condamnat la 20 de ani de munca silnica si confiscarea totala a averii. Cererea de despagubire, adica de recuperare a celor zece mii de lei, inaintata de compozitorul Martian Negrea, a fost respinsa de tribunal, deopotriva cu o alta solicitare asemanatoare. "L-am cunoscut mai indeaproape pe hot - scrie Petre Oprea - spre sfarsitul anului 1957... Atunci am apreciat la Bozesanu comportarea politicoasa si degajata, cunostintele asupra operei lui Grigorescu, dar mai ales gustul de a se imbraca cochet, purtand camasi de matase extrem de fine si deosebit de albe." Tragismul Talciocului O alta forma de comert particular supravegheata de stat, importata din Uniunea Sovietica, a fost Talciocul (disparut in 1965) aflat in Colentina, la capatul unor strazi marginase, in cavitatea unei gropi imense. Nespus de animat in anii '50, targul acesta se tinea exclusiv duminica, frecventat de cohorte de oameni care coborau din vagoane la capatul tramvaiului 1. Se puteau cumpara din Talcioc lucruri de imbracaminte si lenjerie "la pachet", mobila, carti, tablouri, gravuri, nenumarate obiecte, de la "balene" pentru camasi pana la sobe si masini de gatit. Unii se duceau in Talcioc sa cumpere lucruri pe care le revindeau tot acolo indoit sau intreit. Talciocul a fost o epopee a saraciei, stramtorarii si disperarii. Nu si-a gasit un rapsod pe masura, desi romanul lui G. Calinescu, "Scrinul negru", incepe la Talcioc, autorul consacrandu-i o suita de pagini, insa in registru "ironic". In "Viata ca o prada", Marin Preda evoca intalnirea cu un fost ideolog marxist, Jacob Popper, ajuns sa vanda chiloti de dama in Talcioc. O memorabila sugestie despre tragismul Talciocului a lasat in jurnalul sau scriitorul Pericle Martinescu: "Privit de sus, de pe mal, targul face impresia unui lagar in care au fost ingramaditi pana la refuz zeci de mii de oameni. Multimea e atat de aglomerata incat nu se observa nici o miscare si nu se distinge nici un zgomot deosebit, desi zecile de mii de oameni se invartesc incoace si incolo si vorbesc in toate limbile si despre toate lucrurile. Fosti capitalisti, fosti mosieri, fosti negustori, evrei, tigani, profesori, artisti, scriitori - toate categoriile sociale sint amestecate aici... Se afla de vanzare tot ce a creat fantezia omeneasca in cursul secolelor, de la covoare persane pana la ata de cusut, de la aparate de radio pana la cuie ruginite, de la bibelouri si irigatoare pana la izmene si creioane."

Dan CIACHIR