Ziua Logo
  Nr. 4272 de marti, 1 iulie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Razboiul rece al petrolului
-- SUA si OPEC se ataca in declaratii si in instanta
Barilul de petrol a ajuns saptamana trecuta la cotatia record de 143 de dolari. Cota halucinanta i-a facut pe principalii actori de pe piata, SUA si Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), sa se acuze reciproc de umflarea pretului. In vreme ce Washingtonul sustine ca OPEC-ul tine intentionat nivelul productiei la limita inferioara si ameninta Organizatia cu instanta, cartelul petrolier se disculpa, aratand in directia dolarului in picaj si a tensiunilor de pe ruta Washington-Teheran.
Acuzate de oficialii americani ca limiteaza cantitatea de petrol disponibila pe piata, dezechilibrand balanta cerere-oferta in detrimentul importatorilor, statele OPEC ar putea fi chemate in instanta de catre Departamentul de Justitie, dupa ce Camera Reprezentantilor a aprobat, recent, un proiect de lege in acest sens. Potrivit documentului deja expediat Senatului, componentele cartelului petrolier, ce include, intre altele, Iranul si Venezuela deja aflate pe "lista neagra" a SUA, ar urma sa se supuna acelorasi legi antitrust aplicabile companiilor americane. Textul prevede, totodata, infiintarea, in cadrul aceluiasi Departament de Justitie, a unei divizii care sa urmareasca evolutia pretului carburantilor si sa investigheze manipularea pietei energetice. "Documentul garanteaza ca pretul petrolului va reflecta regulile economice ale cererii si ofertei si nu activitatile ilegale si speculative", a declarat initiatorul proiectului, congresmenul democrat Steve Kagen, citat de Reuters, afirmand ca americanii sunt, in prezent, "la mila" OPEC, ajungand sa plateasca 3,76 dolari pe galonul de benzina. Masura nu a gasit insa adepti la Casa Alba, presedintia republicana a SUA amenintand cu exercitarea dreptului de veto in cazul aprobarii legii respective. Atacarea investiti�ilor OPEC in SUA in scop compensatoriu "ar expune la represalii interesele americane in strainatate si ar putea avea drept consecinta o scadere a cantitatii de petrol disponibile spre rafinare in SUA".
Apararea OPEC
Departe de a fi de acord cu pozitia americana, presedintele OPEC, Chakib Khelil, in prezent ministrul algerian al Petrolului si Minelor, a subliniat ca nivelul actual al productiei de petrol acopera cererea, punand cotatia in crestere a barilului pe seama altor factori. "Din punctul nostru de vedere, al producatorilor, crede ca exista echilibru intre cerere si oferta. De fapt, la momentul acesta oferta depaseste cererea", a declarat Khelil, indicand criza dolarului american, alaturi de dosarul nuclear iranian, drept cauza a cresterii pretului barilului de petrol. "Toate companiile petroliere considera ca piata este bine asigurata", a declarat, la randul sau, secretarul general al OPEC, Abdalla Salem el-Badri. Mai mult, acesta a precizat ca sanctiunile impuse de SUA impotriva Iranului, situatia instabila din Irak si restrictiile care au vizat pana nu demult Libia au privat piata zilnic de aproximativ sase milioane de barili de petrol. "In absenta sanctiunilor (decretate de SUA), Libia ar fi putut produce trei-patru milioane de barili pe zi. (...) Pana si Iranul ar putea produce mai mult in absenta sanctiunilor. Asadar, pierdem aproximativ cinci-sase milioane de barili pe zi din cauza sanctiunilor", a incheiat acuzator secretarul general al OPEC. (A.M.L.)
Sansa de reconciliere la Congresul Petrolului
Cel de-al 19-lea Congres Mondial al Petrolului si-a inceput lucrarile duminica in capitala spaniola, Madrid, cu participarea unor mari organizatii petroliere, inclusiv Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) si Agentia Internationala a Energiei (AIE), relateaza Euronews.
Reuniunea la nivel inalt, la care participa numerosi sefi de stat, guvern si patroni ai marilor grupuri petroliere mondiale, este prima de acest fel dupa esecul recentei conferinte organizate in orasul saudit Jeddah. Dezbaterile de la Madrid au scopul sa stabileasca daca divergentele intre pozitia tarilor exportatoare de petrol si cea a tarilor consumatoare pot fi depasite pentru a se ajunge la un compromis acceptabil partilor implicate. (M.I.)
Zacamintele irakiene atribuite fara licitatie
Un grup de consilieri americani, condusi de o echipa a Departamentului de Stat, a avut un rol integral in elabo�rarea unor contracte dintre Guvernul irakian si cinci mari companii petroliere occidentale, relateaza International Herald Tribune, citand oficiali americani.
Dezvaluirea, care a intervenit cu o zi inainte de anuntarea contractelor, este prima confirmare a implicarii directe a administratiei Bush in elaborarea unor acorduri pentru deschiderea pietei petrolului irakian in vederea comercializarii acestuia, strategie criticata in termeni duri de oficialitatile de la Baghdad. In contextul in care preturile la petrol au cunoscut o crestere vertiginoasa, contractele fara licitatie, intr-o tara cu unele dintre cele mai intinse campuri petrolifere din lume, sunt o rasplata rara pentru industrie. Contractele urmeaza sa fie acordate luni companiilor Exxon Mobil, Shell, BP, Total si Chevron, precum si altor cateva mici companii petroliere. La randul sau, Executivul irakian a anuntat ieri ca a scos la licitatie sase zacaminte petrolifere, in vederea sporirii productiei interne de titei, relateaza Reuters. Hussain al-Shahristani, controversatul ministru irakian al Petrolului, a estimat ca, in urma intrarii in vigoare a noilor contracte, productia de titei a Irakului va creste pana la 1,5 milioane de barili pe zi.
La licitatie au fost admise 35 de companii, printre care se numara importante grupuri petroliere, precum Shell, British Petroleum, Exxon Mobil si Total, a adaugat ministrul. (M.I.)
GPL devine monopol rusesc
Gazprom intentioneaza sa propuna partenerilor europeni un proiect de construire in comun a unei retele de statii de alimentare cu GPL (gaz petrol lichefiat) a automobilelor, relateaza RBC Daily, ca alternativa la retelele clasice de benzinarii. Gigantul energetic rus controleaza zacamintele cu cele mai bogate rezerve de gaz din lume, 17% din totalul mondial si 60% din rezervele Federatiei Ruse, precum si cea mai lunga retea de conducte din lume (peste 150.000 de km). Concernul este principalul furnizor de gaze catre tarile Uniunii Europene, jucand un rol primordial in politica externa rusa. (M.I.)
 Comentarii: 7 Afiseaza toate comentariile  
PETROL??? HAHAHAHA !!! Nu draga, bicicleta cu panze! Asta merge si la deal iar la vale nu mai zic   de cercetas
Iranul a sapat 320 de mii de gropi simbolice in semn de $320 ... DA, ACESTA AR FI UN PRET BUN!   de cercetas
Rompetrol a refuzat categoric.    de cercetas
Fifi de la Fenian a inceput sa cumpere petrol inseamna ca pretul petrolului va scade, pentruca   de ionion
Iranul astazi a facut hentz si va primi lovitura de osanda - asa este la sport.   de ionion
Toata lumea rade canta si danseaza- vom fi o lume ecologica ! Cresteti caii - va vor prinde bine   de ionion
Am avut dreptate    de saccsiv
A r h i v a
  Demagogii preturilor    8 comentarii
  Paine de contrabanda    3 comentarii
  America Latina scapa de sub controlul SUA    16 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Marea debarcare din SRI (2102 afisari)
 Tunguska - o enigma de o suta de ani (2038 afisari)
 Razboiul rece al petrolului (1745 afisari)
 America Latina scapa de sub controlul SUA (1726 afisari)
 Demagogii preturilor (1471 afisari)
 Noi marturii redeschid cazul vizitei extraterestrilor de la "Roswell-ul galez" (4375 afisari)
 Politistii din Vrancea au inventat legea flash-urilor (2773 afisari)
 Ultima moda la Hollywood: Ei slabi, ele planturoase (2531 afisari)
 Cunoscuta cantareata Anca Parghel se lupta din nou cu cancerul (1945 afisari)
 Monica Columbeanu, obiect de studiu la facultate (1800 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01291 sec.