Versiunea Hassel Scriitorul danez relateaza in volumul "Monte Cassino" debarcarea aliatilor in Italia in toamna anului 1943. Dupa prezentarea primelor inclestari de pe plajele italiene povestirea se indreapta catre o inclestare de blindate. Comandantul companiei din care facea parte Sven Hassel este identificat ca "Mike", un german care inainte de razboi apucase sa serveasca in armata americana. Intors in Germania nazista, "Mike" reuseste sa ajunga comandant de companie in regimentul disciplinar in care se gasea si Sven Hassel. Pornita in mars, compania de tancuri comandata de "Mike" intalneste un subofiter de infanterie care il informeaza pe comandant de existenta unui mare numar de blindate inamice. Descris ca un soldat pur sange, "Mike" ia decizia sa atace un intreg regiment de blindate doar cu compania sa: "Rinocerii catre Scroafa. Seful. Treizeci si sase de care de lupta, zece camioane, saptesprezece masini disparute. Numarul mortilor si ranitilor necunoscut. Pierderile noastre: un mort, doi raniti. Astept intalnire cu regimentul de blindate inamic. Continuu operatia pe proprie raspundere. Intrerup contactul. Terminat. Noi zambeam, pricepusem. Mike avea de gand sa nimiceasca de unul singur regimentul de blindate inamic. (...) Sa intrerupi contactul era un lucru destul de cutezator. Nimeni nu ne va mai putea auzi in urmatoarele trei sau patru ore. Juca o carte mare Mike. Daca va izbuti, va fi acoperit de glorie". Atacul se desfasoara astfel: "Buncarele cu munitie stau deschise. Grenadele lungi lucesc, bine randuite. Au un aer nevinovat, dar peste cateva minute ele vor raspandi groaza si moartea, vor scuipa foc, vor face sa tipe de durere oameni inspaimantati. Prin trapele lasate deschise putem urmari cu privirea multimea de tancuri inamice care inainteaza in formatie stransa pe drumul asfaltat si batut de soare. Apas usor pe pedala. Motorul electric vibreaza. Voi ochi exact intre cei doi copaci, in clipa in care voi incepe tragerea. Comandantul Mike pandeste de la nivelul turelei sale, cu binoclul asezat in fata lui, ascuns de o tufa de iarba. Va face semn cu casca cand va veni clipa sa deschidem focul. Un regiment intreg de care blindate. Visul oricarui comandant de blindate. Ni se servea pe o tava de argint". Toate detaliile oferite de Hassel in volumul sau seamana cu lupta de la Villers-Bocage: un comandant de companie care intreprinde o operatiune riscanta si indrazneata pe cont propriu, reusind sa distruga un intreg regiment inamic. Hassel prezinta batalia ca avand loc in Italia cu inamici americani - singura deosebire fata de ce s-a intamplat in realitate - insa fara sa dea detalii suplimentare cum ar fi numele satului unde a avut loc inclestarea. Adevaratul comandant

		In volumul "Monte Cassino" Pedersen - Hassel povesteste o lupta de tancuri in care o companie germana de blindate nimiceste un intreg regiment american stationat intr-un sat. In realitate a existat o astfel de batalie: cea de la Villers-Bocage, Franta, unde maiorul SS Michael Wittmann a distrus un regiment britanic de blindate. Batalia de la Villers-Bocage a avut loc pe 14 iunie 1944, iar in volumul lui Pedersen-Hassel aceasta formeaza primul capitol. Ultimul capitol al volumului "Monte-Cassino" descrie batalia pentru cucerirea manastirii italiene cu acelasi nume - insa in realitate luptele pentru Monte Cassino s-au purtat intre 17 februarie si 18 mai 1944: adica inainte de batalia de la Villers-Bocage din Franta. Batalia de la Villers-Bocage s-a purtat dupa coordonate identice cu cea relatata de Hassel. Doar ca au existat diferente majore: la inclestare nu a participat o companie dintr-un regiment disciplinar, ci din cadrul unei unitati SS, Schwere SS Panzer Abteilung 101, aflata sub comanda generalului SS Sepp Dietrich. Comandantul german din batalia de la Villers Bocage a fost capitanul SS Michael Wittmann - devenit in urma acestei lupte o piesa centrala a propagandei naziste.

Wittmann a intrat in SS in anul 1937, facand parte din Leibstandarte Adolf Hitler - unitatea destinata pazei personale a dictatorului nazist. Aceasta unitate avea si o componenta combatanta, astfel ca Wittmann a participat la invazia Austriei si a Cehoslovaciei. Primele lupte avea sa le duca Wittmann in calitate de comandant al unui tun autopropulsat, in campaniile din Polonia si Franta. Wittmann a trecut destul de rapid prin gradele de subofiter - iar in urma invaziei URSS din 1942, unde s-a facut remarcat in calitate de comandant al unui tun autopropulsat anti car a fost selectionat pentru cursurile scolii de ofiteri. S-a intors pe frontul de est in 1943 cu gradul de sublocotent SS, comandant al unui tanc Panzer III. A continuat sa avanseze: a primit comanda unui tanc greu Tiger, iar in timpul bataliei de la Kursk a fost avansat comandant de pluton. In ianuarie 1944 a devenit cavaler al Crucii de Fier naziste, una dintre cele mai inalte decoratii pentru distrugerea a 88 de tancuri inamice pe tot parcursul carierei sale de pana in acel moment. Wittmann a parasit unitatea Leibstandarte Adolf Hitler, preferand sa ramana in cadrul batalionului de tancuri grele Tiger, una din putinele unitati de elita dotate cu cele mai bune blindate germane. In momentul invaziei aliate din Normandia, Wittmann fusese avansat capitan SS si se afla la comanda unei companii de tancuri grele. Batalia de la Villers Bocage La o saptamana de la debarcarea din Normandia, trupele aliate se indreptau in viteza spre orasul Caen. Britanicii nu stiau ca in regiune era prezent un batalion de tancuri grele Tiger - locotenent-colonelul Arthur Cranleigh a cerut aprobarea pentru a efectua o misiune de recunoastere si a stabili ce trupe germane exista in jurula Caenului, insa i s-a ordonat sa inainteze cat mai repede. Comandantul diviziei de tancuri germane prezente in zona, Sepp Dietrich a ordonat mentinerea cu orice pret a localitatii Villers Bocage, aflata in drumul spre Caen. Wittmann a fost insarcinat cu efectuarea unei misiuni de recunoastere care sa stabileasca exact ce forte britanice erau prezente in regiune. La ora 6 dimineata, Wittmann, insotit de alte cinci tancuri Tiger a plecat spre Villers Bocage. In apropierea localitatii compania de tancuri s-a intalnit cu un sergent german care i-a informat despre prezenta unei forte masive de blindate britanice. Wittmann a avansat cu precautie printr-o padure si a reusit sa vada avangarda regimentului britanic 4 County of London Yeomanry (4CLY). Primul pluton al regimentului britanic era pozitionat la est de Villers-Bocage, al doilea pluton stationa la vest de oras supraveghind o intersectie. Cele doua pozitii erau intarite de doua companii de infanterie, dotate cu transportoare blindate M3 si trei tancuri usoare Stuart M5A1. Wittmann si-a dat seama ca regimentul britanic are drum liber catre orasul Caen, insa nu putea comunica acest lucru comandamentului german deoarece emisia sa ar fi fost interceptata si i-ar fi tradat prezenta in zona - ceea ce i-ar fi alertat pe britanici. Wittmann a hotarat sa atace de unul singur fara sa mai comunice cu comandantii sai. "Decizia a fost una extrem de dificila. Niciodata nu mai fusesem asa de impresionat de forta inamicului asa cum am fost de aceste tancuri aflate in deplasare, insa stiam ca trebuie neaparat sa atac", a declarat Wittmann presei germane dupa aceasta batalie. Michael Wittmann a stabilit cu comandantii tancurilor sale planul de atac in jurul orei 8 dimineata: el urma sa deschida primul focul atacand primul pluton stationat la est de sat, celelalte tancuri urmand sa intre in sat pe rute diferite dupa ce distrugeau plutonul britanic de la iesirea din localitate. Compania de tancuri Tiger care a aparut brusc tragand din masivele tunuri de 88 mm i-a paralizat pur si simplu pe britanici care nu se asteptau sa fie atacati. Dupa ce a zdrobit primul pluton al regimentului britanic in doar cateva minute, Wittmann a intrat in Villers-Bocage. In centrul satului Wittmann a intalnit si distrus cele trei tancuri care alcatuiau comandamentul regimentului 4 CLY. Un singur tanc Cromwell, comandat de capitanul Patrick Dyas a reusit sa scape din prima faza a carnagiului refugiindu-se pe o strada laterala. Tiger-ul lui Wittmann a depasit aceasta strada fara sa observe blindatul britanic - se afla in urmarirea unui alt tanc, un Sherman Firefly. Capitanul Patrick Dyas a iesit din ascuzatoare si a urmarit tancul lui Wittmann, reusind sa il loveasca cu doua proiectile de 75mm - care insa nu au afectat de loc blindajul masiv al Tiger-ului. Alertat de prezenta lui Dyas, Wittmann si-a intors turela si a distrus blindatul britanic cu o singura lovitura. Capitanul Dyas avea sa supravietuiasca, insa echipajul tancului sau nu. Un grup de britanici comandati de un sergent au resit in mijlocul haosului general sa instaleze un tun antitanc si sa scoata din functiune Tiger-ul lui Wittmann cu o singura lovitura care i-a distrus o senila. Wittmann si echipajul sau au reusit sa iasa din tancul defect si sa se intoarca in siguranta la compania lor. In urma acestui atac Wittmann a distrus singur 11 tancuri britanice si 20 de transportoare blindate si camioane. Batalia pentru Villers-Bocage avea sa dureze tot restul zilei de 13 iunie, britanicii fiind siliti sa se retraga dupa ce germanii au aruncat in lupta un batalion de infanterie si inca o companie de tancuri. Rezultatul direct al succesului lui Wittmann avea sa fie blocarea drumului aliatilor catre Caen, care avea sa fie cucerit abia pe 19 iulie, dupa o luna de lupte indarjite. Wittmann avea sa moara pe 8 august 1944 - dupa ce succesul de la Villers-Bocage l-a transformat intr-o figura centrala a propagandei naziste - in cursul unei inclestari de tancuri langa St. Aignan de Cramesnil.

Pagini realizate de George DAMIAN