Ziua Logo
  Nr. 4266 de marti, 24 iunie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Rusinea de la Zaragoza
-- Expozitia mondiala inaugurata la 1 iunie are 104 pavilioane deschise si unul inchis, cel al Romaniei * Ministerul Mediului condus de Attila Korodi n-a reusit nici acum sa amenajeze pavilionul romanesc cu toate ca are la dispozitie cinci milioane de euro
LUCIAN CURELARIU - ZIUA FOTO
Birocratii si guvernantii au reusit sa compromita Romania inca o data. Locul rusinii este Zaragoza, Spania, unde se organizeaza Expozitia Internationala 2008, cu tematica "Apa si dezvoltarea durabila". Sunt prezente 105 natiuni, de la marile puteri, pana la Vatican sau atolii din Pacific, care detin pavilioane nationale puse la dispozitie de catre organizatori.
La inaugurarea Expozitiei de catre regele Juan Carlos al Spaniei, pe 13 iunie, singurul pavilion care avea obloanele trase a fost cel romanesc. Ministerul Mediului, responsabil pentru reprezentarea Romaniei la Expo 2008, desi are un buget de cinci milioane de euro, organizeaza si acum licitatii pentru amenajarea pavilionului romanesc, desi expozitia s-a deschis inca de la 1 iunie pentru presa si autoritati, pe 13 fiind deschiderea pentru public.
Ministerul Mediului a reusit sa obtina inca din iulie 2007 cele cinci milioane euro pentru participarea Romaniei la Zaragoza. Cu toate acestea, s-ar putea ca pavilionul romanesc sa fie gata la finalul expozitiei. Pe 10 iulie, potrivit organizatorilor spanioli, va fi ziua Romaniei. Cu aceasta ocazie sunt asteptati Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu. Daca pavilionul romanesc nu va fi gata pana la aceasta data, presedintele si premierul ar putea sa ofere cupe de sampanie invitatilor si sa tina discursuri la bufetul Expozitiei. Poate asa vor simti pe pielea lor rusinea celor peste 1000 de muncitori romani care au lucrat pe santierul expozitiei si care au devenit tinta bascaliei generale din cauza pavilionului romanesc. Ar mai fi de cercetat de catre DNA si Curtea de Conturi motivul pentru care amenajarea unui pavilion de 400 mp costa 4.900.000 euro.
Daca se vrea se poate
Pavilionul Romaniei, la ora actuala
In anul 2005, Expozitia Internationala a fost organizata la Aichi, Japonia si a fost un succes deosebit pentru participarea romaneasca. Peste doua milioane de vizitatori au trecut pragul pavilionului nostru. Publicul japonez s-a inghesuit sa-i vada pe artistii care au dat reprezentatii, de la corul Madrigal si corul de copii Allegretto pana la naistul Nicolae Voiculet, formatia Holograf sau Orchestra Nationala Radio. La cele trei seminarii pe teme economice organizate de delegatia Romaniei au participat peste 180 de oameni de afaceri reprezentand principalele corporatii japoneze. Vizitatorii au putut gusta din sarmale, mititei si alte specialitati romanesti la restaurantul din incinta. Romania a fost permanent in centrul atentiei prin crearea de numeroase evenimente. Pavilionul a avut un concept creativ, conceptia arhitecturala apartinand lui Dorin Stefan, iar scenografia Doinei Levinta. Expozitia de la Aichi a fost vizitata de presedintele Basescu si o delegatie de ministri, care au felicitat organizatorii romani. Deosebirea este ca la Expo Aichi organizatorul participarii romanesti a fost Ministerul Afacerilor Externe, iar la Expo Zaragoza responsabilitatea apartine Ministerului Mediului. La Zaragoza sunt asteptati 6-8 milioane de vizitatori din care minim cinci milioane de turisti straini. Tematica principala a pavilionului romanesc ar urma sa fie promovarea Deltei Dunarii.
Jaf pe bani publici
Ministerul nu urmareste nici in prezent lucrarile si nu are diriginte de santier la fata locului. Pentru ca expozitia deja a inceput, costul pe ora al unei macarale a crescut de la 100 la 1000 euro pe ora, iar alimentarea cu energie a pavilionului, inclusiv tabloul electric, a crescut de la 20.000 la 110.000 euro. AMP a organizat abia pe 19 iunie licitatia pentru albume fotografice si CD-uri, iar marfa va fi livrata in 25 de zile de la semnarea contractului, desi regele Juan Carlos a inaugurat expozitia pe 13 iunie. Sistemul de echipamente video, sunet, lumini, tv, costa enorm, circa 5,5 milioane RON. Si aceasta licitatie este dubioasa, pentru ca anuntul de participare este din martie iar anuntul de atribuire s-a publicat abia pe 9 iunie 2008. AMP a inchiriat 17 apartamente la Zaragoza pe toata durata expozitiei ca sa aiba unde sta reprezentantii ministerului. Pe websitul proprietarului apartamentelor chiria este de 200 euro/zi. AMP vrea sa angajeze si hostess, niste fete care sa intampine vizitatorii, contra sumei de 3000 euro/persoana/luna plus casa si masa.
Tender a reziliat contractul
Lucrarea a fost atribuita Grupului Imobiliar Trustee SA, unde actionari sunt Tiberiu Tender, fratele magnatului banatean Ovidiu Tender si Tender SA, persoana juridica. Aceasta firma figureaza pe lista datornicilor la 30.09.2007 publicata de Ministerul Finantelor si se afla in executare silita.
Daca nu si-a platit datoriile catre fisc la data atribuirii contractului pentru Zaragoza, atunci avem de-a face cu o incalcare a legii, care interzice contractarea de lucrari cu datornicii la bugetul statului. Firma lui Tender a semnat contractul pe 5.05.2008, urmand sa finalizeze lucrarile la 5.06.2008. Grupul Imobiliar Trustee nu a lucrat nimic, iar contractul a fost reziliat cu acordul partilor, ceea ce inseamna ca nu s-au platit penalitati. Constructorul este acoperit pentru ca Ministerul nu a reusit sa obtina avizul pentru proiect de la autoritatile spaniole, iar Tender a refuzat sa lucreze fara aviz. In disperare de cauza, AMP a incredintat lucrarea de la Zaragoza firmei Flora din comuna Bahnea, jud. Mures, o firma mica de prelucrarea lemnului. Singura calitate a firmei in ochii ministrului Korodi a fost aceea ca reprezentantul Flora, un anume Jager, este etnic maghiar.
Romanii din Spania sunt revoltati
Situatia pavilionului romanesc a starnit indignarea romanilor din Spania care protesteaza pe toate forumurile. Unul dintre cei 1000 de muncitori romani care au lucrat pe santierul expozitiei spune ca romanii de pe santier ar fi vrut sa lucreze ca voluntari la pavilionul romanesc numai ca sa nu mai fie tinta bascaliei colegilor de alte nationalitati.
Iata ce scria alt roman: "Lucrez in Spania la expo, dar Romania doarme. Rusine... ma gandesc ca Romania nu a aflat inca, ca este invitata la o expozitie internationala... In dreapta standului Romaniei se afla standul Croatiei iar in stanga Vatican. La ei este frumos dar la noi... vorba unui prieten, sacalii si bufnitele si-au facut expozitie. Rade lumea de noi, fratilor".
Eleonora scria ca cei care administreaza milioanele de euro alocate pentru Zaragoza se gandesc cum sa-i foloseasca mai bine in scopuri personale. "Pe ei nu ii intereseaza imaginea Romaniei, ci numai ceea ce pun in buzunarul lor!"
Ana R. scria la 28 mai: "Pavilionul reprezentantei Romaniei mai mult ca sigur ca o sa ramana gol. Au avut la dispozitie 6 luni in care pavilionul putea sa fie gata de 10 ori daca se mobilizau si daca doreau cu adevarat sa mergem cu ceva interesant la Zaragoza... Cu cele 4,5 milioane euro alocate pentru expozitie puteam sa mergem cu ceva interesant. Imi este foarte greu sa o spun dar asta e... nu o sa se schimbe nimic asta e clar. Nu ne ramane decat sa murim de rusine si data viitoare cand mai plecam in tari straine sa spunem ca suntem din alta tara".
Batjocura de cinci milioane de euro
Guvernul Tariceanu a incredintat participarea Romaniei la Expo 2008 Zaragoza Ministerului Mediului, probabil pe considerentul ca tematica sugerata de ONU, "Apa si dezvoltarea durabila" este de resortul Ministerului Mediului. Astfel s-a renuntat la participarea MAE, iar Ministerul Mediului s-a vazut cu 4,9 milioane euro pe care sa-i cheltuie dupa plac.
Desi Ministerul Mediului a obtinut banii in iulie 2007, s-a apucat de treaba abia in ianuarie 2008, cand a devenit operationala Autoritatea de Management a Proiectului (AMP). Attila Korodi, ministrul Mediului, l-a avansat pe seful sau de cabinet, Daniel Popescu, in functia de Comisar General pentru Expo Zaragoza, cu rang de secretar de stat. Spaniolii au pus la dispozitia Romaniei un pavilion de circa 400 mp cu titlu gratuit, romanii urmand doar sa-l amenajeze, iar dupa inchiderea expozitiei sa-l aduca la stadiul initial. AMP a organizat licitatia pentru amenajarea pavilionului pe perioada summitului NATO, cand accesul a fost interzis in zona Pietei Constitutiei, unde se afla sediul Ministerului Mediului. Din acest motiv cei care au dorit sa cumpere caietul de sarcini pentru licitatie au fost impiedicati de catre fortele de ordine sa patrunda in zona.
Pagina realizata de George SCARLAT 
 Afisari: 2562  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 11 Afiseaza toate comentariile  
Ce vrajeli..5 milioane un stand de 400m? Asa costa poate in Ro, aici in Spania nu ajunge la 1,8 mil.   de kykobaw
Apa de ploaie..   de neamtu tiganu
Re: Incompetenta manageriala crasa.   de Budapestanul
Sa lamurim cateva lucruri elementare   de Budapestanul
Incompetenta manageriala crasa.   de Socrate
e gata !   de Andrei1232000
tema este delta dunarii   de kokovics laszlo
Minister de impotenti   de Hoplitul
Zaragosa   de rg
Ieftini la taratze, scumpi la faina...sau invers, dar oricum, in pierdere...   de Ratacitul
Ce interes avea ungurul sa se prezinte Romania onorabil? ndc   de Omul din Himalaya
A r h i v a
  Moartea vine de la Bucuresti    7 comentarii
  Bac' penal    2 comentarii
  Toate dosarele demnitarilor vor fi publicate    6 comentarii
  Decizia a fost luata de conducerea Camerei    1 comentariu
  Mitrea vrea in instanta, Nastase nu    
  Dictatul lui Alexei al II-lea    8 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Fascinanta mama a lui Barack Obama (2883 afisari)
 Rusinea de la Zaragoza (2562 afisari)
 Dictatul lui Alexei al II-lea (2239 afisari)
 Moartea vine de la Bucuresti (1775 afisari)
 Cancerul poate fi tinut la distanta (1544 afisari)
 Musulmanii rusi avertizeaza: "Va fi razboi in Rusia !" (3471 afisari)
 Biserica Ortodoxa Rusa dezinformeaza (2152 afisari)
 Hitler facea glume proaste pe seama camarazilor nazisti (2096 afisari)
 Mutu, "lucrat" de Fiorentina in cazul "Cocaina" (1933 afisari)
 Telefoanele mobile ucid repede cobaii (1428 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01483 sec.