Octavian HOANDRA 

Cred ca cel mai eficient - dintotdeauna - "sport national", nu este, asa cum s-ar putea astepta unii, oina, sau, (intr-o alta cheie), darea si luarea spagii. Sportul a carei eficienta a fost demonstrat cu prisosinta atat dintru inceputul anilor de comunism si pana in zilele noastre, ale tranzitiei "tarzii", este gasirea scuzelor pentru orice fapt negativ ce ni se poate "intampla", fie ca e vorba despre insuccesul unui politician sau partid politic, si pana la ratarea unor oportunitati personale, ale unor categorii sociale, ale poporului, chiar, dar si uluitoarea gasire a celor mai inventive soiuri de justificari, pentru tot felul de magarii, care, daca ar fi vorba despre "ceilalti" despre dusmani, ar putea fi motive de imens scandal. Daca celebra "capra a vecinului" este una din "referintele" de imensa importanta in studierea poporului roman, apoi, atunci cu siguranta ca si "barna din propriul ochi" nu trebuie sa lipseasca din lista de esente al acestuia. Ne este tot atat de greu sa recunoastem propriile greseli, pe cat ne este sa iertam celorlalti greselile lor, chiar daca asta ne aduce, uneori, numai neliniste in suflete si in viata. Se spune ca vinovatia il apasa mai tare pe un om inteligent, decat pe oamenii obisnuiti, dar in Romania acestea nu sunt decat vorbe goale. Apasa pe careva dintre oamenii inteligenti (dintre care cativa nu se sfiesc sa ne dea periodic lectii si sa ne judece, de parca ar fi numiti de insusi Dumnezeu in postul de acuzatori publici) vinovatia de a fi creditat si impus in viata politica romaneasca un (alt) urmas al privilegiatilor lui Ceausescu pe cea mai inalta functie in stat? Daca facem un mic efort de memorie ne amintim usor ca d-l Emil Constantinescu, un personaj de asemenea impus mai ales de asa-zisele "minti luminate" ale tarii in fruntea statului a ajuns, in scurt timp, sa fie "impuscat" cu critici din toate directiile. A fost, poate, prima si ultima data, din pacate, cand un presedinte sustinut de intelectuali a ajuns sa fie aspru criticat tocmai de aceia care l-au si adus la putere. Altfel stau lucrurile cu actualul presedinte: mi se face si scarba cand ii aud pe "marii corifei" ai neamului, trimisi de Dumnezeu exact la Bucuresti cum gasesc explicatii pentru toate cele care tin mai ales de - eufemistic vorbind - partile negative ale personalitatii locatarului de la Cotroceni. Pentru faptul de a fi cel mai mare provocator de tensiuni din cadrul unei aliante asemeni unui anus contra naturii, corifeii au gasit ca presedintele e un atipic; pentru minciuni au gasit ca a simtit pericolul si nu si-a respectat promisiunile; pentru simplele si grobienele mitocanii, au spus ca este si el om din popor; pentru vaditele semne de imbolnavire de "boala puterii" au gasit ca numai asa poate face ceva impotriva dusmanilor sai, pentru nerespectarea Constitutiei au inventat termenul de "presedinte jucator". Pentru tenacea activitate de a plimba pe la televizor "portocala vopsita" si pentru ca a admis ridicola intrare in viata politica - direct din jeep si din cluburile cu modelling a fetei sale, dupa tipicul Nicolae Ceausescu - Nicu Ceausescu, ochii intelectualilor de aeronava au ramas inchisi, ca la un nesimtit "no comment". De ce nu s-a intamplat asa si cu d-l Constantinescu? Ce a lipsit ca si acesta sa fie menajat cu atata osardie de "corifei"? Nu exista, din pacate decat doua variante, pentru orice om care mai are un minimum de bun simt: ori pretul strict material pentru aceasta lipsa a criticii intelectualilor a fost unul corect, (conform alegatiei ca orice om are pretul lui), sau intelectualii (alta data atat de critici!) s-au transformat, in ultimii patru ani, in simpli oameni care nu fac altceva decat sa-si adjudece toate circumstantele in propriul interes, fara sa se sfiasca sa stoarca si ultima picatura de avantaj din capriciile politice ale vremii. In fond, nu am pierdut prin aceasta decat increderea in marii intelectuali. Atata cata era ea. O incredere pierduta, care oricum, s-a dovedit, prin rezultatele alegerilor care tocmai s-au incheiat, absolut irelevanta. Fiindca atat cu temenelele zilnice ale acestora la geamul Cabinetului 1, conectate la editorialele ziarelor ori la talk-show-uri, cat si fara ele, iata ca poporul roman a reusit, la aproape douazeci de ani de la iesirea din comunism, sa-si intareasca propria "cultura" de anticorpi impotriva oricarei forme de dictatura.