Un dialog cu Mircia Dumitrescu, artist ce a (stra)batut cateva decenii de creatie daruind in stanga si in dreapta din tulburatoarele lor alcatuiri, este un privilegiu, o molipsire ludica si nu mai putin zumzet de prietenie. Sub disponibilitatea spirituala, in permanenta izbucnire, se ascunde insa o emotivitate grava, fecunda, o gandire nuantata si ferma, Mircia Dumitrescu fiind unul din acei artisti rari, care isi exploreaza pana la sacrificiu fiinta creatoare. Mircia Dumitrescu, esti unul dintre cei mai importanti artisti grafici romani ai ultimelor decenii, profesor la Universitatea de Arta, iubitor de carti, din care singur sau impreuna cu studentii tai faci adevarate obiecte de arta, sculptor, pictor, prieten (e tot o vocatie) si... dar te las si pe tine sa vorbesti. Nu are sens sa vorbesti despre tine, cand de dimineata pana seara te invarti intre politicieni bogati, VIP-uri de o zi si catastrofe ce nu vor fi solutionate niciodata. Poate nu se mai aud atat de tare ineptiile si fandoselile. Eugen Schileru ne spunea: "Toata lumea intreaba ce mai faci, dar nu ce mai gandesti". Avem fiecare o energie pe care daca o dozam, putem sa realizam cateva lucruri care sa ne implineasca si de care sa nu ne fie rusine. In Romania grafica nu se bucura de o buna apreciere. Amatorii de arta, atatia cati sunt, o considera probabil "prea rafinata", prea departe de gusturile lor... De unde atata iubire si scolire, la o organizare care sistematic a scos invatamantul artistic din scoli? Daca este atat de greu de inteles primul principiu al picturii al lui Leonardo, privind importanta punctului, liniei suprafetei si a corpului, cel acoperit de suprafata, cum sa intelegi pe cel de-al doilea? Cum sa ajungi la fascinatia pe care Bachelard o avea fata de complexitatea gravurii ,,care incanta ochiul si interogheaza degetele"? Prin urmarirea fenomenului, prin curajul de-a invata. Daca vorbim spre exemplu despre gravura, vedem ca educatia publicului a fost total nula, iar tirajele meschine - din lipsa hartiei ca si a amatorilor - chiar la artisti consacrati, nu depaseau cinci-zece exemplare. Incercarile lui Petrascu de exemplu, de a se apropia de aceasta arta o dovedesc. Au existat totusi artisti care au incercat mai mult in directia asta. Ii putem numi exceptiile care au pus in discutie aceasta arta: Aman, Gabriel Popescu, Horia Theodoru, unul dintre marii artisti xilografi, necunoscut pana si in mediile artistice. Sa nu uitam ca la noi, fata de Europa de Vest, scolile de gravura, de grafica s-au inchegat mult mai tarziu. In primul rand nu s-a vazut necesitatea si preluarea manifestelor germane - Flugblaetter - sau a scolii rubensiene de gravura, ce avea copyright in toate tarile europene. Incercarile de autonomizare a graficii dupa 1960, cu reale succese, au fost realizate prin munca unor dascali si artisti de varf precum: Ressu, Vasile Dobrian, Vasile Kazar, Constantin Baciu, Marcel Chirnoaga... Mai nou Mircia Dumitrescu... Ion State si tinerii care s-au angajat pe acelasi drum. Esti un vechi prieten al scriitorilor. Cata nevoie ai de aceasta insotire? Legatura graficienilor cu litera scrisa, si nu cu mimarea ei, ne-a plasat in apropierea scriitorilor; legaturile de viata, viziunile comune - intrucat avem aceleasi iubiri si suferinte, credem si unii si altii in puterea si viitorul Vorbeste daca vrei despre traditie, in artele vizuale de la noi.. Este clar ca fiecare artist are steaua lui, isi urmeaza drumul propriu. Unii incearca sa mimeze drumuri exterioare pentru a intra in diferite curente, altii au curajul sa astepte si sa construiasca in singuratate... Mircia Dumitrescu, de ce mi se pare statuia lui Maniu, a sculptorului Mircea Spataru, plasata in Piata Revolutiei, unul din cele mai patetice monumente ale Bucurestiului, unul din cele mai artistice? Personal, credeam ca "Maniu" a lui Mircea Spataru va schimba viziunea publicului si chiar a artistilor, privind monumentala statuara. "Maniu" nu e o statuie a sec. al 19-lea, de care Romania este plina, statui datorate gustului unor politicieni ce cred ca se pricep la toate. "Maniu" este un simbol al mortii si al renasterii care, prin viziunea lui Mircea Spataru, isi asuma destinul de martir. In Romania sunt in jur de 5000 de artisti plastici. O cifra prea mare ? Spunand: ,,Calitatea conteaza" as rosti o banalitate. Dar, oricum ei nu-si gasesc locul in societate. Breslele artistice s-au insingurat, cu toate ca Uniunile ca institutii sunt atat de criticate pentru controlul practicat de cei care le infiintasera. Aceste Uniuni creau un minim statut artistilor pe care ii inglobau. Uniunile in mare parte erau "privatizate" oferind artistilor posibilitatea de a-si castiga existenta. In prezent sunt falimentare, traind din spatii inchiriate, cum se intampla si la Uniunea Scriitorilor. Sunt acute probleme in cadrul breslelor: nu au nici astazi un statut al meseriilor omologat de catre stat, respectiv de desenator artistic si desenator tehnic. Chiar daca am incerca sa le obtinem, ele nu-si gasesc reflectarea in social. La fel lipsa unui sindicat care sa apere breasla artistilor romani in fata invaziei de amatori interni si externi. Iar salile de expozitii ale UAP-ului s-au transformat in parte intr-un desert... Nu mai au prestigiul de care vorbeam mai inainte. Serviciile din publicitate sunt alta rana: slujbasii lor copiaza formule gata digerate din strainatate si acelea directionate fara o morala clara, numai in dorinta de a soca si de a obtine un profit maxim. Artistul devine inutil. Ce faci pentru ca studentilor tai sa le dispara sentimentul inutilitatii, sa fie senini in singuratatea mestesugului lor, si sa vada ca posibili invingatori? Studentii in general sunt de doua feluri: unii care vin sa-si indeplineasca menirea de artist si altii care vor sa aiba o diploma, desi in principiu, diploma nu foloseste la nimic. Ceilalti sigur se vor lupta si in final vor invinge, chiar daca vor intampina foarte multe greutati. Avantajul artelor vizuale este acela ca te poti zidi in singuratate, fara sa faci compromisuri. Universitatea de Arte cu sectia de Grafica are in prezent o foarte mare cautare, intreaga sectie cuprinde peste 120 de studenti, o cifra enorma, tinand cont ca in anii 1960 intr-o clasa erau 5-6 studenti. Am avut in anul intai si 31... Ai mestesugit multe carti de colectie impreuna cu ei. Acum cativa ani am facut cu ei "Sonetele eminesciene", care au avut un ecou favorabil, facand obiectul unei expozitii in cadrul Academiei Romane, al carei vernisaj a fost deschis de presedintele Eugen Simion. Aceeasi expozitie a fost deschisa simultan la "Memorialul Ipotesti" - Mihai Eminescu, director Valentin Cosereanu. Cele 40 de carti au intrat in patrimoniul de carti rare al Academiei si al Memorialului. Nu in ultimul rand, Monitorul Oficial prin directorul general Eugenia Ciubancan a sprijinit atat material cat si moral acest proiect. Sunt studenti ce isi dau seama ca meseria e cea care le va defini viitorul. Aici am un ghimpe fata de grabirea artistica prin care inocenta, ca sa nu spun impertinenta, este luata drept inventie. Mircia Dumitrescu: Spre ce se indreapta critica in artele vizuale? Lumea artistica nu mai beneficiaza de intelegerea sau apropierea meditatiilor criticilor. Este o lume disparuta, mai mult indreptata spre muzeografie sau spre formele exterioare ale curentelor straine. Comentariile sunt preluate acum de lumea scriitoriceasca ce, ca si inainte, ne ajuta sa comunicam cu societatea. Iata ce importanti sunt scriitorii! Din pacate, astazi chiar si studentii de la Teoria Artei nu au deschiderea pe care o aveau generatiile anterioare ale unui Francois Pamfil, Driscu, Mereuta, ce urmau maestrilor Comarnescu, Frunzetti, Schileru. Cred ca arta romaneasca merita o aplecare atenta, curiozitatea teoreticienilor ar trebui sa parieze pe atelierele ce inca sunt camuflate si nu pe cele epigonice, ce preiau idei de imprumut. Asa este Mircia Dumitrescu: "aplecarea atenta" si "curiozitatea" ar trebui reinventate.

Iolanda MALAMEN