Istoria pastreaza numeroase documente privind luptele acerbe purtate de-a lungul secolelor de Patriarhia Greaca-Ortodoxa, cea mai veche Biserica crestina de pe meleagurile Tarii Sfinte, pentru a-si pastra drepturile si privilegiile. Proprietatea Locurilor Sfinte, din interiorul si exteriorul Ierusalimului, inclusiv manastirile si bisericile din toata Palestina. A fost si a ramas cea mai importanta dintre toate drepturile si din toate privilegiile. Ortodoxismul romanesc a jucat si el un rol in batalia apararii acestor drepturi. Puterile europene (catolice) si armenii (care devenisera prietenii sultanilor turci), au uzurpat multe decenii aceste drepturi ale patriarhilor ortodocsi, supusi uneori vexatiunilor, fiind nevoiti de pilda, vreme de 88 de ani sa traiasca la Constantinopol, departe de Biserica Sfantului Mormant. Abia dupa ce Mihail Angelos, Imparatul Bizantului, a intervenit la Saladin, cuceritorul Cetatii Ierusalimului, Locurile Sfinte au revenit pe drept pazitorului lor legitim, patriarhul de Ierusalim. Un grav litigiu religios, care a durat secole, pana ce firmane otomane si tratate internationale semnate la Paris (1856) si Berlin (1878) au consfintit un status-quo care se mentine si e respectat de Israel si lumea crestina si in zilele noastre. Putina istorie pentru amintire In numele acestui status-quo, patriarhatul ortodox este acela care isi exercita drepturile asupra Bisericii Invierii din Ierusalim, Bisericii Nasterii Domnului din Bethleem, Mormantului Sfintei Fecioare Maria din Ghetsimani, si asupra altor 30 de asezaminte religioase importante si 80 de biserici raspandite pe tot intinsul Tarii Sfinte. In plus, Patriarhia Ortodoxa detine jumatate din Muntele Golgotei, Katoliconul (Biserica din rotonda cea mare a Sfantului Mormant), Manastirile Sfantul Constantin, Sfanta Elena, Sfantul Haralambie, Sfantul Ioan, Sfanta Ana, Inchisoarea lui Iisus, Viri Galilaei (resedinta particulara a patriarhului), Sfanta Cruce, Patriarhul Avraam, si in afara perimetrului Ierusalimului, Manastirile Sfantul Sava, Sfantul Ilie, Sfantul Teodosie si Ispitirea lui Iisus (nu departe de Ierihon). Prof. Gheorghe Vasilescu si Ignatie Monahul, autorii valoroasei culegeri de studii "Romanii si Tara Sfanta", arata ca "pozitiile principale in sanctuarele crestine din Ierusalim le-au detinut mereu ortodocsii, iar astazi acestia se gasesc in lupta cu Vaticanul pentru ele". Pe preotul Ignatie Monahul l-am intalnit adesea in Israel; e un om intelept, cercetator asiduu al istoriei Tarii Sfinte, un prieten sincer al Israelului. Dar aceasta este o alta istorie. Mi-a explicat cu documente si fotografii cat de greu i-a fost Patriarhiei ortodoxe sa gireze si sa administreze un asemenea urias patrimoniu sacru. "Visteria ei vesnic secatuita a trebuit sa fie continuu alimentata din surse straine", spune Ignatie Monahul. Patriarhii Ierusalimului au apelat, in acest sens, inca in urma cu mai bine de o jumatate de mileniu, la domnitorii, printii, marii boieri si negustorii cu stare din tarile europene. Ei s-au deplasat adesea in apusul si estul Europei, preferand popasuri in Moldova si Tarile Romane, unde au intalnit numerosi si generosi sponsori (cum li se spun astazi celor cu milostenie financiara). Stefan cel Mare si "mama tuturor Bisericilor" Dupa publicarea editorialului despre darurile facute Sfantului Mormant, de-a lungul secolelor, de domnitori, boieri si negustori romani cu stare, am primit numeroase semnale si am aflat multe date necunoscute. Pentru romani, ca si pentru crestinii din toata lumea, Biserica din Ierusalim, "mama tuturor Bisericilor", cum a fost denumita de Sfantul Chiril al Ierusalimului, a fost, si continua sa fie si astazi, lacasul cel mai sfant al crestinatatii. Cruciatii si-au dat viata pentru eliberarea acestei biserici, oamenii cu stare erau chemati sa sprijine financiar inaltarea si consolidarea ei. Moda inventata de domnitorul Stefan cel Mare in secolul XV, de a darui manastiri romanesti si obiecte de cult religioase, in aur si argint, Sfantului Mormant, s-a extins. Aminteam de patriarhii Ierusalimului crestin care cutreierau, adesea, Moldovalahia, apeland la milostenia romanilor. Aveau harul convingerii de vreme ce Patriahul Ghermanos, de pilda, il face pe domnitorul Petru Rares sa adauge mosia Dobrusa daniei manastirii Pobrata, iar Patriarhul Sofronie al IV-lea, urmasul lui Ghermanos, in trecere prin Tarile romane, primeste in dar de la domnitorul Mihai Viteazul manastirea Gruia. Ii urmeaza Radu Voda, care doneaza Ierusalimului, in 1617, manastirea Galata, si boierul Miron Barnoschi care, intalnindu-l pe patriarhul Theofan al Ierusalimului la Iasi, ii ofera ca dar, in 1628, Biserica Sfintei Marii din Iasi, precum si satele Sipot si Biriont. Nici domnitorul Leon Tomsa nu a ramas indiferent, si a inchinat satul Poiana Bisericii Sfantului Mormant. Impresionante prin valoare si frumusetea lor artistica, obiectele atesta, repet, legaturile de suflet si nu numai, din timpuri foarte vechi, ale romanilor cu Tara Sfanta. In 1348, sultanul Egiptului Ibn El Naser, "ocrotitorul" Locurilor Sfinte, intr-o scrisoare de raspuns Imparatului bizantin Ioan Cantacuzino, ii aminteste pe Vlahi si Asani, prezenti in Tara Sfanta. Istoricul roman Marcu Beza descrie cateva din evangheliarele pretioase pe care le-a vazut la Ierusalim si in biblioteca Manastirii Sinai. Intre ele, deosebite sunt Evanghelia scrisa si pictata la Iasi, in 1599, de caligraful Mathei, care vesteste despre solii lui Ioan Asan, fiul regelui Asan, "Evanghelia lui Petru Rares", "Evanghelia lui Stefan Rares", cu pagini iluminate artistic. Impresionanta este si Evanghelia domnitorului Matei Basarab, cu portretele domnitorului si al sotiei sale Elena. Si pentru ca sa se stie la Ierusalim despre cine e vorba, chipul Voievodului e insotit de cuvintele: "Chipul preaevlaviosului Domn Ioan Matei Basarab Voievod, care s-a ridicat Domn si stapanitor de catre tot norodul clericilor si laicilor, de catre arhontii si strateghii Ungrovlahiei si patriei sale in 1632, iar Sfinta Evanghelie s-a fost scris prin cheltuiala sa la 1642-1643". In 1656, Domnitorul Gheorghe Stefan a donat Sfantului Mormant un superb aghiazmator de argint, cu aplicatii de aur. Atrage privirea imaginea sculptata a bourului incoronat, stravechea efigie moldoveneasca. Un artoforiu din argint, extrem de pretios, dupa modelul Manastirii Cetatuia, din apropierea Iasilor, a trimis la Ierusalim si domnitorul moldovean Mihail Sturdza, care a poruncit sa se cizeleze inscriptia: "Daruit Sfantului Mormant de preaevlaviosul Mihail Sturdza, Principele Moldovei, si de sotia sa Doamna Smaragda si de fiul sau nou-nascut, robul lui Dumnezeu Mihail, in octombrie 1844". O cruce imensa, de aproape un metru si jumatate, in argint si aur, are pe o latura cizelat Rastignirea, pe alta - scene cu minunile facute de Iisus. Marcu Beza crede ca ar fi crucea cu stema Moldovei, daruita Sfantului Mormant de Istratie Dabija Voievod si Doamna sa. Domnitorul Serban Cantacuzino a tinut sa faca si mai mult. Plin de amaraciune din pricina ruinarii Bisericii Sfantului Mormant, Cantacuzino a calatorit la Constantinopol si a obtinut de la Poarta Otomana un firman de recladire a Bisericii sacre, contribuind pe lista cheltuielilor, primul, cu 2600 de grosi-aur. Un alt print roman, Nicolae Mavrocordat, dorindu-si "mantuirea sufleteasca si pomenirea vesnica a sa si a repauzatilor sai parinti", inchina Ierusalimului Manastirea Sf. Treime din Bucuresti. Nu toate daniile trimise din tara sau oferite de romani se gasesc astazi in tezaurul Sfantului Mormant. Multe au ajuns sa fie mandria unor asezaminte religioase crestine din Tara Sfanta, in special a Manastirii Sinai. Despre istoria lor, cu alta ocazie. Prilej de a evoca si prezentele monahale romanesti in Tara Sfanta, vietile pustnicilor si sihastrilor romani pe valea Iordanului, in Pustia Iudeei si a Sinaiului, pe Muntele Maslinilor si pe Muntele Tabor, la Ierusalim, Bethleem si Nazaret.

Tesu SOLOMOVICI