George Szirtes, unul din cei mai importanti poeti englezi de azi, s-a nascut la Budapesta, in 1948, si a ajuns ca refugiat in Anglia, unde s-a naturalizat din anul 1956. Poezia sa a fost rasplatita cu numeroase premii printre care se umara: "Faber Prize" si T.S. Eliot Prize. A tradus multa poezie si proza din limba maghiara, iar anul trecut juriul Festivalului "Zile si Nopti de Literatura" i-a acordat Premiul Festivalului. "Iti cufunzi mainile in manusi,/iti cufunzi pielea in murdaria din vasul de lut/in pamantul de culoarea soarecelui sau a sobolului/Sau marginea arsa a planetei, unde puzderie/de vietati se cern prin rugina vie. (Fragment din poemul" "Colb piele manusa vas de lut" trad. George Volceanov) George Szirtes, presupunand ca poeziei i-ar fi schimbat numele in acest secol, cum i-ati spune? Vreti sa inventez eu un alt nume pentru Poezie? De ce nu? As numi-o "Oglinda a limbii"... Dar nu o oglinda care joaca in fata ta, ci una care refracteaza. Si ceea ce tu vezi in oglinda poeziei nu este intotdeauna ceea ce sta in fata oglinzii, insa accepti ca adevar aceasta refractie. Nu credeti ca astazi se sparg cam multe din aceste oglinzi? Oglinzile se sparg mereu, dar mereu vor fi alte oglinzi. Ne aflam la Neptun, la "Zile si Nopti de Literatura" si, ca la fiecare din celelalte editii, aceleasi intrebari vizavi de viitorul literaturii. N-a existat vreun moment in istoria lumii, in care oamenii sa nu se ingrijoreze de asta si sa nu imagineze o stare de criza. Astazi, criza noilor mass-media si a noilor tehnologii ar sugera ca nu se mai acorda aceeasi importanta cartii, asa cum ne obisnuiseram. Oamenilor le e teama si se ingrijoreaza ca "oglinzile" le vor da niste imagini fugitive ale unei realitati superficiale. In lume, in general, in dimensiunea ei majora exista teama ca se va ajunge nu peste foarte mult timp la sfarsitul lumii. Un fapt universal. Pe urma este si criza din estul Europei. Oamenii din aceasta zona s-au miscat foarte repede de la un sistem la altul si nu e un lucru usor de realizat pentru cei ale caror sensibilitati s-au dezvoltat in alta lume. Asa ca ei, nu numai ca imbatranesc, dar se si tem de caderea valorilor unei lumi cu care erau obisnuiti si se mai tem si ca ii pierd contextul. Sentimentul meu este insa, ca intotdeauna se supravietuieste acestor crize. Attila Bartis, un alt scriitor ungur, care a vorbit la festival ,si-a imaginat ca ne-am putea trezi intr-o dimineata intr-o lume fara literatura, in care au fost distruse toate cartile, si orice amintire despre ele. Un fel de ...Fahrenheit 451... Ce s-ar intampla insa atunci? Lumea ar continua sa se miste, bancile ar functiona, magazinele si-ar primi cumparatorii, oamenii s-ar casatori... De fapt, am luat asta ca pe-o mare speranta, fiindca impotriva temerilor, litertura a supravietuit. Imi place acest argument pentru ca aduce lucrurile la punctul zero. Nu e cu putinta sa ne trezim intr-o asemenea lume si nici nu e nevoie sa aducem argumente pentru... nimic. Schimbarea tehnologiei este o schimbare continua si, dupa parerea mea este speranta ca noua tehnologie sa nu faca nici sufletul, nici sentimentele umane mai superficiale sau redundante. Lucrurile se schimba, emotiile se schimba si oamenii pot ajunge sa aiba sentimente foarte intense pe un segment foarte scurt de timp si uneori celor mai in varsta, si chiar si mie, acest lucru imi da impresia ca ar semana cu o pierdere de valoare. Dar ma uit la copiii mei, eu ii si intreb daca au sentimente mai putine decat mine, daca sunt mai putin inteligenti decat mine, mai putini sensibili, ... Sunt convins ca nu.. Poate ceva le lipseste totusi, dar asta e un pericol temporar.. Un lucru interesant despre care a vorbit, Stefan Hertmans acum, la colocviile festivalului, este temerea pe care o are ca literatura e doar... un proces istoric. Dar este si un proces istoric, dar si acea reactie primara a sufletului si a mintii umane fata de ceea ce este in prezent. Si copiii mei despre care aminteam inainte vor avea rezolvarea lor, care poate nu este si rezolvarea mea... Ati vorbit despre sentimente. Ce sentimente are Anglia fata de poetii ei? Depinde cine este intrebat acest lucru.. As avea doua feluri de raspuns la asta. Majoritatea zdrobitoare nu prea stie despre poezia actuala si despre cea care se gaseste in carti, si chiar le e teama de ea. I se pare dificila. Are impresia ca poezia o fac numai oameni inteligenti, care vorbesc numai intre ei. In acelasi timp, oamenii pot recunoaste poezia, ei stiu ce inseamna poezia in viata obisnuita si, cand ceva important se intampla in vietile lor, ei vor scrie poezie. Cand a murit printesa Diana, au aparut zeci de mii de poeme in strada. Nu erau nici pe de parte bune, dar iata, cand se intampla ceva important, vine in ajutor poezia. Imi vine in minte un citat intr-un citat din batranul meu profesor care mi-a spus odata: "Poezia nu ar trebui sa fie predata in scoala, ea trebuie sa fie o placere secreta si subversiva". Asta nu inseamna ca nu trebuie sa facem cunoscuta poezia copiilor, dar ei ar trebui s-o simta la inceput ca pe o placere. Si nu ca pe o lectie. Si cand ei sunt foarte mici, de fapt asta fac: se bucura de poezie. Apoi li se spune ca atunci cand citesc un poet ei, copiii trebuie sa-l explice. Copiii se intreaba atunci: "De ce n-a dat direct poetul, explicatia" Ei se gandesc ca trebuie sa existe un mod simpatic de-a spune un lucru simplu. Este ca o problema de rezolvat la care nu exista un singur raspuns. In concluzie, oamenilor li se pare poezia actuala mai grea decat este cu adevarat. Copiii sunt logici, dar le place si absurdul... Adevarat, adesea ei canta si incanteaza poeme absurde. Daca la inceput este placere pentru ei, pe urma se intra si intr-o faza critica. Asta incerca de fapt batranul meu profesor de literatura sa-mi transmita.. Cum ati inceput sa fiti cunoscut ca poet in Anglia? Eu nu stiu daca ai ca scriitor vreodata sentimentul asta. Sunt stadii: scrii primele poezii si cineva pe care-l respecti le aprecia�a. Este o faza minunata. Iti trimiti poemele la un jurnal...nu le plac poemele tale si te simti foarte prost... Dintr-odata cineva iti omagiaza poemele intr-un jurnal si iarasi esti fericit... De cate ori publici ceva si exista ecouri (uneori am luat si niste premii), acestea sunt asigurari care de fapt nu sunt niciodata asigurari definitive.. Pentru mine un foarte important moment a fost aparitia primei carti.Dupa aceea nu am mai fost un nou poet, un tanar poet...La ultima carte (a primit un premiu foarte mare) sigur, am fost foarte fericit. A venit apoi indoiala: " Daca urmatoarea carte nu e la fel de buna?" Dupa care mi-am zis: "Oi fi oare prost? De fapt de ce ma nelinistesti? intr-o zi vei muri Bucura-te de viata!" Ca te bucuri sau nu te bucuri de viata, daca este natura ta sa scrii, vei scrie si nimic nu mai conteaza. Poezia de azi, in pofida faptului ca nu se prea vinde, este foarte raspandita prin internet... Este foarte multa poezie on-line care are o circulatie rapida, lesnicioasa si sunt mult mai multe jurnale pe email-uri, si reviste literare ce apar pe web si poezia se raspandeste mai repede ca oricand. Ii cititi constant pe tineri? Aveti bucuria de-a descoperi poezie adevarata? Unora dintre poetii tineri le sunt chiar profesor si, bineinteles, sunt foarte interesat de evolutia lor. Acesti tineri sunt niste intelectuali foarte sofisticati. Adesea sunt remarcabili. Mi-as dori sa le pot oferi insa acel sentiment al istoriei care uneori le cam lipseste pentru ca atunci cand scriu, sa scrie ca intr-o incapere de ecouri, in care trecutul nu este trecut, ci este o ambianta vie. Si poate, nu de putine ori mai vie decat ei. Vorbiti cu ei si despre talent, vocatie poetica? Unii din cei mai buni studenti ai mei, la inceput nu erau foarte buni si au evoluat. Unii dintre cei buni au ramas pe loc... Progresul in poezie nu este o linie continua. Poate sa fie o platforma... pe urma se intampla un lucru magic si deodata se sare foarte sus. Nu stii cum se intampla si cand se intampla. Talentul exista, dar tu nu poti declara cand este el si unde este el. Ma intreb adesea, daca nu cumva accesul asta imediat si lejer la foare multa informatie nu fabrica poeti de ambitie, de informatie, si nu neaparat de vocatie. Eu cred cu tarie, si le spun si studentilor mei, ca libertatea vine din constrangere. Poti sa-ti impui si singur niste reguli, chiar in mod arbitrar si asta iti va elibera imaginatia. Poezia nu este de fapt o autoexpresie, este un dans cu limbajul. Le-ati sugerat vreodata unora dintre studenti sa nu mai scrie? Nuuuu! (Un nu al lui George Szirtes, lung, si imposibil de reprodus in scris, ce seamana a oftat dureros). Motivul? Azi nu sunt foarte bine si saptamana viitoare pot fi foarte bine. . Nu pierde, prin traducere poezia pe care o scrieti? Cand treci poemul intr-o alta limba, este cum ai trece printr-o ceata. N-am incercat, de exemplu niciodata sa ma traduc singur. O sa apara in curand in italiana o versiune a poemelor mele. Sper ca traducatorul, cu care vorbesc adesea cu placere, sa faca o treaba buna. Cand oamenii vor citi traducerea, as dori ca ei sa citeasca un poem care este exact poemul meu. Dar, de fapt, pana la urma ce stiu eu ce este un poem al meu? Este o farama din optimismul pe care-l traiti vizavi de prezentul si viitorul literaturii.

Iolanda Malamen, Neptun, 10 iunie, 2008