Scriam saptamana trecuta despre o o incalcita zi de 21 mai, in 1991, cand Ioan Petru Culianu a fost asasinat la Chicago. Povestea din articolul de azi porneste tot de la o zi de 21 mai, dar cu mai bine de un secol in urma, in Bucurestii lui 1881. Este ziua de nastere a pictorului Iosif Iser, unul dintre cei mai importanti artisti plastici ai secolul XX de la noi. In muzee si colectii particulare, numeroasele lui tablouri, mai ales cu odalisce, tataroaice, nuduri feminine, tarani, arlechini si peisaje solare au devenit marturii pentru formele locale ale umanului, asa cum se arata el secolul trecut, pentru un crez artistic ce nu are de-a face cu pictura ca passe-temps, ca delectare pentru fiecare. Cand era deja recunoscut, artistul cugeta: "Pictezi pentru ca asa iti cer sufletul si privelistea. E o trebuinta care porneste din ceea ce privesti si din tine. Arta nu e o distractie agreabila. Arta e o intelegere suprema... Pictura e o suferinta indarjita prin care fulgera bucurii nebanuite... e cea mai sfanta dintre dureri... e cea mai deplina dintre bucurii." Fuga de banal

		"Arlechin"

De la 21 mai 1881 pana la 25 aprilie 1958, cand se s-a stins, tot la Bucuresti, dupa ce tocmai incheiase o expozitie cu nu mai putin de 115 lucrari, Iosif Iser a parcurs toate etapele consacrarii, asa cum le stim din istoria artelor plastice si din biografiile mai tuturor pictorilor importanti ai secolului trecut: a facut explorari si descoperiri personale, a cunoscut viata boema, in urbea lui Bucur si in Orasul Luminilor, "axis mundi" pentru artisti, a trait singuratatea de atelier, locul unde se naste formula personala. La inceput, evitarea oricarei retete si refuzul de a perpetua arta "pentru burghezi", produs primitiv conceput pentru o perceptie primitiva, l-au dus pe tanarul care tocmai terminse liceul si executase, la comanda, doua desene (pentu 10 lei bucata!), spre grafica de presa, care cauta sa abordeze si sa marcheze critic actualitatea cea mai directa. Este prima cale pe care merge Iosif Iser pentru a se indeparta tot mai mult de arta de salon, conformista, sentimentala, supusa principiului "spune-i omului ce-i place". Nicolae Tonitza explica aceasta fuga astfel: "Iser fuge din banal nu din dorinta de a epata prin extravagante, ci dintr-o profunda necesitate sufleteasca: temperamentului sau viguros nu-i convine platitudinea si dulcegaria, sub orice forma si sub orice lumina s-ar ascunde ea." "Un novator necontestat"

		"Nud sezand"

In 1899 a plecat la Munchen ca sa studieze arhitectura, pe care a abandonat-o pentru Academia de Arta, care il dezamageste pe tanarul dornic sa sparga tiparele si sa arate altceva, pentru ca e inflexibila, conventionala si rece. Este perioada in care Iosif Iser incepe sa colaboreze la "Jugend" si "Simplizissimus", reviste satirice cu caracter social. Dupa cinci ani, se intoarce la Bucuresti fara sa-si fi incheiat studiile, isi organizeaza o expozitie personala la Pitesti si se angajeaza la "Adevarul" pentru caricaturi care sa interpreteze realitatea politica. Asa ca spiritul sau protestatar, niciodata epuizat, gaseste terenul cel mai fertil pentru a-si incerca puterile: incondeiaza politicieni, atitudini si idei. In primele doua decenii ale carierei sale, reuseste sa aduca spiritul satiric in arta romaneasca, desenand pentru publicatii progresiste, fara sa faca vreo concesie platitudinii sau sentimentalismului. "Iesirea lui Iser din necunoscut", scria nimeni altul decat pretentiosul Tudor Arghezi, "rasturna tot ce se ingaimase pana la el in materie de pagina ilustrata. Pana atunci desenul fusese un spatiu prost manjit si se chema caricatura. (...) De cum s-a vadit, Iser a fost o autoritate si poate ca singurul novator necontestat." Lucru care, la momentul respectiv n-a avut prea mare insemnatate, de vreme ce Iosif Iser supravietuieste cativa ani desenand pentru clienti prin cafenelele din Bucuresti, Braila sau Constanta, pana sa ajunga inapoi in presa, la "Facla", in 1911. Sunt anii in care picteaza pasteluri si portretizeaza artisti. Dobrogea, Dobrogea...

		"Peisaj dobrogean cu cinci turcoaice"

Pasiunea care nu se va stinge niciodata, Dobrogea, si-o descopera cativa ani mai tarziu, cand incepe sa picteze lumea pe care o vede si traieste la Marea Neagra, la portile Orientului. Surprins in peisaje, portrete si nuduri, farmecul Dobrogei, geniul locului se reflecta amar, senzual, in ocruri pamantii. Fiecare dintre noi a vazut, fara indoiala, cel putin o panza ca "Familie de tatari", "Peisaj din Constanta" "Tataroaiaca", "Sarbatoare la Balcic", "Orientala cu val alb,", "Nud in salvari verzi", "Nud cu eserfa albastra", "Cadane", "Odalisca", "Cafenea la Balcic" etc. Sunt tablourile care l-au consacrat definitiv, asigurandu-i un loc confortabil in pictura romaneasca. Despre aceasta inepuizabila dragoste, artistul insusi marturisea: ".Dobrogea a fost cea mai buna scoala pentru mine. Estetica mea? Incontestabil, ea vine din Dobrogea si din natura in genere. Compozitia peisajului dobrogean e haina mea. Peisajul acela plat, nud, jos, animat de personajul masiv, atat de monumental, al locului, apare mult mai bogat decat privelistea cea mai luxurianta din lume." Dupa expozitia din 1916, care a cuprins lucrarile cu variatii pe aceasta tema, nimic nu mai pare sa stea in calea entuziasmului sau artistic, de a carui valoare era perfect constient si nu se indoia, spun contemporanii. Dupa scurta perioada a tablourilor pe teme de razboi si dupa o calatorie la Constantinopol, isi deschide o expozitie importanta, "Constantinopol-Curtea de Arges", inainte de a pleca la Paris, din nou, pentru mai multi ani. Acest "realist de o sincera ferocitate", cum il descrie Nicolae Tonitza, expune la Salonul de Toamna de la Paris, al carui societar devine, precum si la importante galerii din orasul artistilor, Dresda, Berlin, Amsterdam, Bruxelles. Lucreaza mult: uleiuri, guase, gravuri, desene, acuarele. De fapt, dupa 1920 are nenumarate expozitii personale, mai putine de grup. In 1937, impreuna cu Petrascu, Meda si Jalea, obtine Marele Premiu la Expozitia Internationala de la Paris si, ani mai tarziu, in 1954, merge la Bienala de la Venetia. Putinele explozii cromatice la care a indraznit Iosif Iser in pictura sa, ferindu-se de excentricitati ieftine si de sentimentalism gros in infatisarea culorii locale, senzualismul cald, discret, in care si-a invaluit personajele preferate, intotdeauna femei, carora le-a intiparit o expresie de fiinte din alta lume, ne-au lasat un maestru care creeaza tablouri puternice cu mijloace discrete, un artist imun la influente si fomule. Si, in primul rand, au lasat in istoria artei romanesti un pictor pentru farmecul Dobrogei.

Dana IONESCU