La intersectia dintre timp si vesnicie "Incerc sa privesc lumea ca si cum as vedea-o pentru prima data. Incerc sa uit toate cartile pe care le-am scris, ca sa pot sa traiesc si sa scriu mai departe...", marturisea Milorad Pavic intr-un interviu. Prozator, poet si important istoric literar, Pavic provine dintr-o erudita familie sarba si, dupa o stralucita cariera academica, inceputa la Sorbona, se dedica in exclusivitate scriiturii, dupa ce "Dictionarul kazar. Roman lexicon in 100.000 de cuvinte" ii aduce recunoasterea internationala. Cea mai recenta aparitie in Romania, in colectia Raftul Denisei (Humanitas fiction), "Mantia de stele. Ghid astrologic de ghicit" continua seria traducerilor din cel mai important scriitor de la Belgrad, dupa "Ultima iubire la Tarigrad. Indreptar de ghicit" sau "Peisaj pictat in ceai", ca sa amintim doar cateva dintre romanele care l-au consacrat. "Nu exista limite intre lumea noastra si cea a fantastica. O fiinta libera inlatura limitele dintre aceste doua lumi. Cred ca cel mai important la un scriitor este sa atinga acel punct in care realul si fantasticul se intalnesc.", marturisea Pavic. Iar textele lui reflecta cel mai bine intalnirea dintre magic si real, dintre poveste si anti-poveste. Excentric si misterios, autorul "Dictionarului kazar", un roman scris sub forma unui lexicon, isi presara traseul literar cu "indicii-cheie" prin care-si va conduce cititorul catre centrul acelui univers in care limitele dintre real si imaginar sunt anulate. "Mantia de stele. Ghid astrologic de ghicit", in traducerea Marianei Stefanescu, propune o noua aventura in magica lume pe care o reprezinta cartile lui Pavic. "Timpul este creatia Satanei. Vesnicia este creatia lui Dumnezeu. Viata este punctul unde Timpul si Vesnicia se intersecteaza. Prezentul este momentul in care Timpul se opreste pentru a primi binecuvantarea Vesniciei. In istoria universului exista zone unde Timpul nu se intalneste niciodata cu Eternitatea. Acolo viata nu exista. Viata exista doar in prezent." Si fiecare dintre cartile celui supranumit "o Seherezada a secolului XX" devine o incercare de a surprinde momentul in care Timpul si Vesnicia se intersecteaza. Construit ca o enigma literara, si "Mantia de stele" propune o complicata formula literara, in care cititorul parcurge un traseu magic. O tanara parizianca, din arondismentul XVIII, amatoare de parfum unisex Black Bvlgari, va intra intr-un fel de vartej al destinului, trecand prin mai multe universuri si prin mai multe corpuri, in cautarea propriei fiinte. "Intr-o dimineata m-a trezit simtamantul ca am devenit nepoata sufletului meu. Semnul zodiacal in care ma nascusem nu mai era acelasi. Mai mult, m-am trezit intr-un asternut absolut necunoscut si intr-o limba straina aducand cu rusa." Si aventura incepe. Cititorii care vor sa descopere lumea lui Pavic trebuie atentionati ca romanele lui sunt mai degraba trasee initiatice presarate cu indicii si chei magice care trebuie descoperite pentru ca la sfarsit fiecare sa-si identifice si sa-si construiasca propria poveste. Labirintul se complica la fiecare pagina, tanara care-si incepe odiseea prin timpuri, spatii, lumi, trupuri si semne zodiacale parcurge printre vise sase povesti de dragoste. Iar in a sasea poveste cititorul trebuie sa aiba deja cheia proprie. Scriitura este cu fiecare rand mai criptica, intinzand capcane si invitand in permanenta la recitire. "Cartile mele sunt scrise pentru cititori, dotati cu inteligenta si talent", marturisea Pavic, "care inceteaza sa mai fie niste instante abstracte, ori concepte, devenind parte din scrierea insasi". Holocaustul sau izgonirea din iad In timp ce, in 1954, Milorad Pavic absolvea Facultatea de Filozofie a Universitatii din Belgrad, la Ierusalim se nastea David Grossman, unul dintre cei mai importanti scriitori ai momentului in Israel, tradus in intreaga lume. Romanul sau "Vezi mai jos: dragostea" aparut de curand si in Romania la editura Niculescu (colectia Cartea de recitire), in traducerea, din ebraica, a Ioanei Petridean si a Paulei Marcu este considerat una dintre cele zece carti importante de la crearea statului Israel. Un roman substantial (si la propriu, si la figurat), "Vezi mai jos: dragostea" este inca o dovada ca Holocaustul e in Israel nu doar un subiect de literatura, ci chiar acel subiect prin care o intreaga generatie si o intreaga societate isi justifica existenta. Textul lui Grossman invita la intalnirea cu o lume golita de puterea misterului. Un univers caruia un monstru i-a supt sufletul, lasand in urma un spatiu mare-mare care trebuie umplut incet, la loc, cu Fiinta. "Izgonirea din iad este unul din pacatele care nu le vor fi iertate niciodata germanilor: Dumnezeu ne-a alungat din Gradina Raiului, iar voi l-ati izgonit pe om pana si din iad. (...) Ne-ati furat iluzia infernului... Chiar si pentru acesta e nevoie de o iluzie, un strop de necunoscut si de secret, si de mister. (...) Dintotdeauna ne-am imaginat iadul ca pe un loc in care pucioasa fierbe in cazane mari, dar apoi ati aparut voi si ne-ati aratat cat de saraca era imaginatia noastra..." Construit in patru parti, cu structuri narative diferite, romanul lui Grossman propune un alt fel de istorie a Holocaustului. Intai vazut prin ochii copilului Momik, care traieste intr-o lume si intr-o familie bantuite de "bestia nazista" termeni al caror sens se straduieste sa-l afle intreaga copilarie. Apoi trecand la povestea unui Momik adult, acum scriitor, obsedat de imaginea unui evreu scriitor ucis in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Si continuand cu strania re-intalnire, intr-un plan fictiv-narativ, cu bunicul lui, Wasserman, evreul care n-a putut fi ucis de glont in lagarul de la Auschwitz si s-a apucat sa spuna povesti. Iar cel de-al patrulea capitol este construit ca o enciclopedie, cu termeni explicand viata personajului inventat de Wasserman in lagar. O anti-Seherezada, cum ar putea fi considerat Wasserman, cel supranumit Seherezada, isi spunea povestea nu pentru a-si prelungi viata cu inca o zi, ci pentru a muri. Cu fiecare poveste, grotescul comandant al lagarului promite ca va incerca din nou sa-l ucida pe nemuritorul povestitor. Si cum blestemul de a trai continua, Wasserman isi spune povestea si-l inventeaza pe Kazik, copilul-adult-batran care-si traieste intreaga existenta in doar 24 de ore si caruia toti cei ce-i sunt in preajma incearca sa-i ascunda realitatea razboiului. Rezultatul? Kazic traieste, iubeste si... se sinucide. Odata cu a lui Kazik, istoria lumii se rescrie si pentru Nigel, comandantul lagarului care sfarseste el insusi prin a se sinucide. Iar Wasserman traieste... Povestea isi tine in viata povestitorul. In incheiere, cuvintele cu care scriitorul insusi isi incheie textul: "Am cerut atat de putin: sa fie posibil ca un om sa isi traiasca intraga viata in lumea aceasta, de la inceput pana la sfarsit fara a cunoaste vreodata razboiul."

Monica Andronescu