Cristian UNTEANU 

Mult prea putin, nedrept de putin, s-a comentat la noi sirul de evenimente prilejuit de parcursul flacarii olimpice. Ce s-a dat, chiar in extenso, urmand exemplul fratilor nostri occidentali, au fost relatari multiple despre manifestatiile exemplare in favoarea democratiei in general, a Tibetului in special si condamnarea fara drept de apel a represiunii exercitate de fortele armate chineze impotriva calugarilor budisti. Fara indoiala, punctul forte, cu incidentele de rigoare, s-a inregistrat la Paris, lucru ce nu ne mira daca am luat vreodata in serios discursul patetic si atat de frumos exprimat de fratii nostri mai mari intru francofonie. Il mai auzisem, tot asemenea, cand s-au intamplat evenimentele din piata Tienanmen si ne-am emotionat, chiar daca eram de partea cealalta a Cortinei de Fier. Ce-am inteles atunci, ce ne venea parca sa credem si acum era ca, iata, o tara cu asemenea traditii democratice va reusi, in mod exemplar, sa mobilizeze opinia publica internationala, eventual sa izoleze China si, acum, chiar sa porneasca o campanie de solidarite care sa duca, daca nu la boicotarea Jocurilor Olimpice, cel putin a ceremoniei de deschidere. Cam asta se lasa sa se inteleaga ca ar fi urmarea logica a evenimentelor pline de dramatism si fervoare democratica din aceasta primavara pariziana. Pardon, scuzati, ati inteles prost, nici vorba de asa ceva. Chinezii n-au avut a face decat o simpla miscare inspre un minuscul levier, amenintand cu boicotul retelei Carrefour, anuntand astfel ca sunt gata sa extinda exemplul si la toate celelalte interese franceze, cele implantate in China dupa ce o serie intreaga de sefi de stat ai Frantei, in vizita la Beijing, avusesera lapsusuri succesive si de lunga durata privind Tienanmen si drepturile omului, rezervand acest subiect pentru discursurile politice de acasa de la ei... Tot asa s-a petrecut si cu tanarul, inflacaratul si altfel extrem de impetuosul Sarkozy. N-a rezistat nici o saptamana si a trimis urgent la Beijing doi emisari de rang foarte inalt, presedintele Senatului si un fost prim ministru, cu o scrisoare de scuze pentru manifestarile pro-democratie de la Paris. Caci, pe fond, ce este democratia si valorile predate la facultatile de stiinte politice in comparatie cu dezastrul incalculabil al pierderii pietei de desfacere chineze? Pana unde poti merge intru apararea prietenilor democratiei? Pana la bani, susura jegos si insidios fesul interesului, asezat undeva deloc la vedere, dar foarte la indemana, tocmai pentru a da sfaturile potrivite in asemenea ocazii. Iar liderii chinezi, mari maestri in operatiunea de pastrare a aparentelor, i-au primit somptuos si rece pe bietii francezi, le-au ascultat scuzele si promisiunile ca asa ceva nu se va mai intampla si ca, de fapt, a fost vorba de o alta greseala a vreunor tineri de le fierbe prea tare sangele in venele care nu trebuie. Poate, de ce nu, asa a fost si cazul la Tienanmen, cine stie, Doamne fereste de confuzii ca iar se pierde vreun contract. Asta e acum cazul Frantei. Dar si in raport cu Rusia, exact la fel se comporta toate statele din UE, la fel si SUA. Pentru Romania se mai angajeaza lefegii sa faca rapoarte care sa listeze modul in care se respecta cu scrupulozitate criteriile de manual din capitolul "drepturilor omului". Bune pentru catei, catelusi si, eventual, ceasvasilea maidanezi. Dar cand vine vorba de lucruri serioase, de tari care nu ezita nici o fractiune de secunda sa foloseasca orice posibilitate de retorsiune care le sta la indemana, atunci rapoartele de genul acela tot apar, dar e trimis un emisar care spune celor criticati: scuze, intelegeti-ne, avem si noi constrangerile noastre, vin alegerile, dar dvs. stiti bine cum stau lucrurile, sa nu ne suparam din prostii de-astea, hai mai bine sa trecem la lucrurile care ne intereseaza. Ganditi-va numai la cata zbatere inutila fuse cu Summitul NATO. Ce li s-a spus atunci ucrainenilor si georgienilor era cantecul democratiei. Fesul interesului soptise insa altceva si acel altceva avea sa se implineasca. La Soci.