Internationalul roman, acuzat ca in urma cu doi ani ar fi batut un politist de la Politia TF din Timisoara, scapa de condamnarea cu suspendare, in urma sentintei definitive a Tribunalului Timis, care a judecat luni recursul inaintat de fotbalist.
Desi instanta anterioara hotarase ca fundasul lui Getafe sa primeasca un an de inchisoare cu suspendare, magistratii de la Tribunalul Timis au transformat pedeapsa in amenda penala in valoare de 7000 de lei, la care au adaugat 5000 de lei daune morale. "Eu am avut incredere in justitie. Sunt multumit ca mi s-a facut dreptate. Mi s-a parut prea aspra pedeapsa de un an cu suspendare si ma bucur ca s-a renuntat la ea. De la bun inceput el, politistul Adrian Beleiu nu a vrut sa-l ajut cu nimic, a vrut doar sa-mi ia foarte multi bani", a declarat Contra. La randul sau, avocatul politistului, Florin Kovacs, a declarat ca nu accepta aceasta sentinta, motiv pentru care va merge la instantele internationale. Kovacs a precizat ca va depune si o plangere penala pentru demiterea celor trei magistrati care au modificat sentinta data de Judecatoria Timisoara, de condamnare cu suspendare, si pe care au schimbat-o in amenda penala, fara ca in proces sa existe noi probe. (MIG)