Opera tiparita (selectiv): "Ceremonii insidioase" (1985); "Poeme in alb - negru" (1987); "Intimitatea absentei" (1992); "Cantece de ingropat pe cei vii" (1993); "Fratele meu, strainul" (1995); "Supravietuitorul si alte poeme" (1997); "Complicitate" (1998); "Goliath" - proza scurta (1999); "Ingerul cazut" (2001); "Batranul si Marta", un roman si cateva povestiri, (2002); "Romania pe intelesul tuturor", (2003); "Gloria milei" (2003); "Ce rost are sa traiesti in Romania tranzitiei" (2004); "Tinerete fara batranete si sentimentul tragic al timpului" (2004), "Parintele Iustin Parvu si morala unei vieti castigate" (2005) "Poezii alese", antologie, (2006) "Cu parintele Iustin Parvu despre moarte, jertfa si iubire", (2006) etc. Tradus in limbile franceza, germana, rusa, italiana, maghiara, ceha, engleza, slovaca, suedeza...; Premii literare (selectiv): Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, in anul 2001, pentru volumul de poezie "Ingerul cazut"; Premiul Asociatiei Scriitorilor din Iasi in anii 1993, 1995, 1998, 1999, 2004 si 2006; Premiul de excelenta al revistei "Convorbiri literare" (1999); Premiul "George Bacovia" al revistei "Ateneu" pentru intreaga activitate literara (2000); Premiul "Hyperion" al Ministerului Culturii din Romania si al Fundatiei Culturale "Hyperion" pentru volumul "Ingerul cazut" (Ipotesti, 2002) etc. Adrian Alui Gheorghe, cum ti-a fost drumul spre poezie? Cautarea drumului indarat, spre sine, este intreaga aventura a omului timp de o viata. Unii renunta pe drum, altora le e indiferent daca mai ajung inapoi, altii se mint ca au gasit drumul... Cam asa am ajuns la poezie, destul de devreme, cautand drumul spre sine, cel pierdut prin nastere, imediat dupa nastere. Singurele carti din casa, cand am deschis ochii, erau cartile de rugaciuni ale mamei. Si pentru ca mama le ascundea, le tinea in locurile ei secrete, le-am capturat si le-am cetit litera cu litera, din impulsuri necunoscute. Ele au fost indreptarul meu spre (de) metafizica. Daca as fi avut la indemana carti cu povesti, romane, sau alte lucruri "substantiale", atunci la inceput, probabil ca as fi cautat cu obstinatie "substantialitatea" in demersurile mele artistice ulterioare. Asa insa am aspirat spre o anumita puritate a cuvantului, data de limbajul rugaciunii. Cuvantul ascuns, cartea ascunsa, iata fructele oprite care te determina, in final, sa descoperi voluptatile lumii vii. Ce te-a legat definitiv de poezie si ce ti-au spus ingerii? Frica de absolut care s-a amestecat cu placerea de absolut...! Iubirea, de exemplu, e discretionara, e tiranica. Sanatatea e o chestiune de sansa. Bogatia e rodul unui complex de imprejurari. Numai moartea e darul care se imparte fara rest la toti oamenii. Gandul la moarte, frica de moarte, actiunea in numele mortii, fie pentru amanarea ei, fie pentru imblanzirea ei, toate astea sunt o participare colectiva la un banchet al revelatiilor. Ingerii, pentru ca e vorba si de ei in intrebare, sunt cei care pregatesc banchetul, amanuntele. Ingerii cu care am intrat in dialog, despre care am vorbit in volumul "Ingerul cazut" de altfel, dar si in altele, au fost dintre cei care au putut sa-mi spuna cat de voluptuoasa e caderea, cat de vie e apoi aspiratia "spre inalt". La aceasta intersectie am incercat sa ma situez cu fiecare text scris, am incercat sa depun marturii credibile. Toate intrebarile care-mi vin astazi in minte sunt legate, dupa cum vezi, numai de poezie. Cum privesti declinul ei de audienta din ultimul timp? Audienta pentru (la) poezie? Intr-o vreme credeam ca scriu pentru altii si ma laudam cu fiecare cititor banuit sau real castigat, ca un soldat care a mai infipt un steag la avansarea pe front. Apoi mi-am dat seama ca poezia e apanajul fricii mele, a neputintei mele, a indoielilor mele. Ca as fi un idiot sa astept aplauzele lumii din jur pentru faptul ca scriu poezie, cand ar trebui sa ma bucur doar pentru faptul ca sunt lasat sa scriu poezie. Pentru mine scriu poezie, eu am nevoie de poezie...! Cum sa ma bat cu pumnii in piept pentru aceasta nevolnicie? As deveni, imediat, vulnerabil. Poezia nu-i muzica usoara, sa o fredoneze oricine la colt de strada sau de lume. Poezia e o exhibare a unor rani, in general nevazute, si multumirea cea mare a poetului e ca lumea din jur nu-l pedepseste pentru aceasta exhibare, pentru gestul sau care are o mare doza de vulgaritate, sa recunoastem. Te uiti in suflet si acolo, ca si in trup, sunt putreziciuni, boli, mirosuri, ezitari... Poezia trebuie ascunsa, sa o caute numai cine crede ca poate rezona cu ea, ca are nevoie de subintelesul si neintelesul ei. E ca si cum s-ar umbla cu otravuri periculoase, trebuie sa le manevreze numai cine stie sa o faca, numai cine isi asuma riscul. Poetul trebuie sa se bucure cu fiecare cititor pe care il pierde pe drum, acesta ar fi (este) semnul sigur ca se indreapta pe o cale numai a lui... Cum trebuie sa fie poetul ca fiinta sociala? Ca fiinta sociala, publica, vizibila el ar trebui sa fie precum sperietoarea care sta de veghe in lanul de secara: sperie numai pe cei care nu stiu ce semnifica, pe cei care nu stiu sa pipaie zdrentele din care e facuta sperietoarea. Merita din plin privilegii, onoruri? Poetul este ce vrea el sa fie! Vrea sa fie circar? Iese in arena. Vrea sa fie dresor de pungi de plastic? Se duce la marginea orasului si se expune aplauzelor multimii...! Nu cred ca trebuie sa i se acorde poetului un loc privilegiat, asa cum pretind unii dintre bunii nostri confrati. Bolsevizarea Romaniei s-a facut cu artisti care au primit onoruri, stipendii, multi au fost cumparati cu treizeci de arginti, multi s-au vandut pe mult mai putin. Orice privilegiu are un pret. Se plang confratii, ne plangem cu totii, de altfel, ca nu ne citesc, nu ne asculta compatriotii versurile, ca stau cartile necitite, ca sunt tirajele cartilor mici, ca vorbesc cei inspirati in desert...! Dar e sansa poeziei sa fie discreta, sectara, misterioasa. Floarea e coplesitoare prin mireasma, prin forma, prin culoare, dar nimeni nu stie cum se plamadeste ea doar din aspiratia de a fi o anumita floare...! Compozitia chimica a bujorului si a crinului este aceeasi, dar numai aspiratia (inspiratia?) lor interioara face sa apara doua flori diferite. Au locuitorii din Piatra Neamt rabdarea sa-si asculte poetii? Ca mai toti locuitorii patriei noastre, locuitorii din Piatra Neamt nu prea mai au rabdare sa-si asculte nici macar vocile lor interioare...! Ca vocea interioara este primul impuls spre poezie al omului, este vocea poetului din fiecare om. Oamenii nostri se cred, in continuare, izgoniti pe pamant si se comporta ca niste fiare haituite. Se agata de coaja de paine ca si cum ar fi ultima, se agata de tortile banilor ca de tortile cerului, fiecare se culcuseste bine in pestera lui de unde maraie spre vecinul din pestera alaturata, pe care il banuie de ubicuitate, de tendinte expansioniste. Cu cat au mai multe mijloace de comunicare, oamenii mor ca niste biete fiinte carora le ingheata cuvintele nespuse pe buze. Oricum, concitadinii mei, ca sa-si arate deferenta fata de poet si poezie, in general si in particular, m-au numit "cetatean de onoare" al urbei...! Cu asta s-au salvat de obligatia de a ma mai citi, nu-i asa? Ce a facut poezia lumii, in ultimul secol? De la primul scancet nedumerit, al primului om, pana azi, e un lant care leaga doua orizonturi ubicue. Ultimul secol, ca si celelalte care i-au premers, n-au facut decat sa regleze intensitatea poetica in functie de intensitatea trairilor colective si individuale. Lumea nu evolueaza, lumea balteste. In luciul si sub luciul acestei balti banui viata intensa, drame, deprimare, speranta, amagire etc. Poezia, ca orice arta in general, reprezinta foaia de temperatura a unei epoci, a lumii in procesul ei de tarare spre un orizont presimtit, niciodata atins. Adrian Alui Gheorghe, suntem de acord ca poezia nu mai are "turn de fildes". A castigat altceva? Vorba cuiva: in "turnul de fildes" lasa sa intre si o musca, sa te tina treaz cu bazaitul ei. Altfel spus, poetul de azi a fost dat afara din "turnul de fildes" pentru folosire abuziva, spatiul a fost rechizitionat, inchiriat, disputat. Au aparut niste proprietari cu acte in regula din alt veac, niste urmasi de poeti romantici, parnasieni, au revendicat turnul, l-au castigat in instanta, apoi au deschis in interior un magazin de clopote. Poetul de azi, la randul lui, a castigat, in urma unui proces (de constiinta?), in compensatie, poate, Turnul din Pisa. Cel care tocmai se pregateste sa se prabuseasca...! In acest turn e culcusul poetului de azi. Cum sunt revistele literare? Ce revelatii si ce socuri iti provoaca? Multe? Adormite. Automultumite. Necesare. Exemplare? Imbatrinite. Pensionare. Bune. Pensionabile. Aromitoare? Ametite. Obosite. Somnifere? Organe ale puterii literare locale. Onaniste? Umaniste. Toxice. Andropauzate? Cimitire. Elefantine. Sublime. Suparate? Sufocate. Multe? Discrete. Desuete. Gascare? Confuzioniste. Necesare. Operate de dr. Ciomu. Alambicate? Simulate. Uitate. Insailate. Artizanale? Confidentiale. Tarabe. Slabe? Expirate. Amestecate. Experimentale? Banale. Alambicate... Ii citesti constant pe confrati? Inainte de a fi scriitor, sunt cititor. Imi asum si vorba lui Borges: "Nu ma laud cu cartile pe care le-am scris, ma laud cu cartile pe care le-am citit". De cand ma stiu am receptat cartile izbutite ale confratilor mei ca pe niste reusite personale...! Si am avut o multime de bucurii, recunosc. De asta sunt un agitat traficant de poezie, nepedepsit inca. Arunc, de o viata, cu poezie in inimile si mintile sarace, vorba poetului. Am in revista "Convorbiri literare", de multa vreme, o rubrica numita "Pravalia cu poezii" in care imi satisfac fanteziile critice "vanzand" poezia confratilor. Etc. Iti multumesc, amintindu-ti (asta ca performanta personala), ca s-a vorbit in acest dialog numai despre poezie. cat despre ingeri, ei au "pregatit " banchetul" si "amanuntele"... Asadar, sa ne bucuram!

Iolanda MALAMEN