Din teama de simplitate si din dorinta de a face opinie separata, multi bucuresteni, autentici sau adoptati, stramba din nas sau ridica sprancenele cand vine vorba de farmecul Cismigiului. Asa de intim legat de personalitatea orasului, locul le este atat de familiar incat le pare banal si fastidios. Nu ii mai poate surprinde, nu le spune nimic nou. Un loc bifat, asadar, prin care trec frecvent. Un loc al vietii citadine cotidiene. European in secolul XXI Daca vreti ca parcul sa va surprinda si sa va spuna ceva nou nu trebuie decat sa va luati inima in dinti si sa indrazniti sa faceti o plimbare, fara sa va temeti de liceenii galagiosi de la "Gheorghe Lazar", care isi fac veacul aici, sau de pensionarii care asculta la un aparat de radio portabil dat la maxim. Veti gasi multe locuri mai ferite in care nu razbat zgomotele orasului. Cismigiul in primavara 2008 este oferta speciala, o surpriza de proportii chiar si pentru cei care trec des prin parc. Vor gasi acum un loc european care se respecta mult mai vizibil decat in alte epoci ale sale. Oferta consta intr-o gradina colorata care sa va ia ochii si sa va mangaie simtul olfactiv cu parfumul multor zambile, al liliacului inflorit si al catorva magnolii de o frumusete neverosimila. Verdele intens este fundalul general pe care s-a desfasurat recent imaginatia peisagistului, astfel ca putine colturi au ramas fara o lalea, o panseluta, o primula, o zambila sau alta floare de gradina, mai occidentala sau mai balcanica, la soare sau la umbra, langa lac sau langa alei. Arbustii ornamentali, cei mai multi in floare, sunt si ei rasfirati peste tot, pe peluze si in zonele tematice. Tufele cataratoare de trandafiri salbatici, chiar daca neinfloriti, de gasit mai ales in Aleea Sahistilor, in compania cate unei lalele delicate, contribuie din plin la atmosfera in spiritul careia Cismigiul a fost proiectat inca de la inceput. Ce personaje populeaza acest decor, cu alei mai aglomerate si colturi retrase si umbroase? De toate felurile, de toate varstele, din toate epocile: de la adolescenti pe rotile la angajati ai ministerlor si "oameni de firma", de la babelusi in carucioare la varstnici pentru care aproape fiecare pas e o aventura, de la tineri in skaters si cu ipod la doamne cu umbrelute de soare si palarii sofisticate, de la studenti care citesc prelegeri la manelisti generosi, care vor sa imparta cu ceilalti bucuria "muzicii". Acum, ca si in ultimele doua secole, Gradina ii primeste pe toti. Ca si in multe alte cazuri, cotinuitatea merita redscoperita. Si, in cazul Cismigiului, admirata. European in secolele XIX si XX De la o dorinta practica a inceput istoria europeana a Cismigiului�: dorinta lui Alexandru Ipsilanti, domn al Tarii Romanesti, de a avea cismele care sa dea apa proaspata. Prima s-a ridicat langa intrarea de astazi dinspre strada Stirbei Voda, iar in spatele ei si-a construit o casa Dumitru suiulgi-basa, seful lucrarilor, avand titlul de Marele Cismigiu (seful cismelelor). Pana la inceputul secolului al XIX-lea, Cismigiul era numit balta lui Dura negutatorul, mult mai intinsa decat suprafata parcului de azi. Asadar, balta plina de mal, cu nesecate izvoare subterane, care nu secau niciodata. Si imblanzirea locului, misiunea civilizatoare, i-a revenit, conform cliseului, unui strain. Arhitect peisagist, vienezul Carl Friederich Wilhelm Meyera fost adus mai tarziu, sub domnia lui Gheorghe Bibescu. Si balta s-a transformat in lac cu arteziana in mijloc. Au urmat plantarea a mii de arbori indigeni sau din specii rare, proiectarea de grote artificiale si poduri. Nasterea gradinii n-a fost nici usoara, nici de scurta durata. Putini stiu insa ca a existat si o minigradina zoologica, cu lupi, ursi, vulpi si castori, iar suprafata gradinii a fost complet delimitata in 1850, dupa ce suprafetei initiale i s-a adaugat o bucata din gradina familiei Cretulescu. Inaugurarea oficiala a avut loc in 1854, iar gradina a inceput sa gazduiasca tarafuri lautaresi si ritmuri militare. Protectia pentru noua achizitie a orasului n-a fost neglijata: trasurile si calaretii nu aveau voie sa intre si nici cainii sau vanzatorii ambulanti. De atunci, pana sa devina parcul servitorilor in interbelic, Cismigiul a cunoscut admiratia unor personalitati pitoresti, a nobililor si a vagabonzilor, capatandu-si aura simbolica devreme, datorita intalnirilor de intrajutorare a saracilor. Il amintesc doar pe Ludwig Angerer, declarat cel mai bun fotograf al Vienei, furnizor al Curtii Imperiale, care a devenit unul din primii fotografi ai urbei lui Bucur. Gradina a acceptat imediat semnele modernitatii recente�: a gazduit primul chiosc de ziare din Bucuresti si un restaurant, Monte Carlo, proiectat de arhitectul Ion Mincu pe malul lacului. Dupa bombardamentul din timpul razboiului, restaurantul n-a avut o soarta tocmai luminoasa. Iar in 2008 nu este chiar un local de care Cismigiul sa fie mandru.

Dana IONESCU