Adrian Ilie, unul dintre cei mai importanti chitaristi romani, creierul trupelor "Iris" si "Voltaj" inainte de '89, este astazi un cetatean obisnuit al Statelor Unite. Lucreaza pentru o agentie guvernamentala si si-a deschis un studio de inregistrari in Los Angeles. Ziarul ZIUA publica incepand de azi un serial in care Ilie face o radiografie a rockului romanesc din perioada comunista. "Spovedania lui Ilie" este un document fundamental pentru intelegerea modului in care Romania incerca sa se conecteze la fenomenul rock mondial, in ciuda oprelistilor si prigoanei regimului. Amintirile lui Adi Ilie sunt inca o marturie asupra modului in care rock-ul s-a constituit intr-o forma de rezistenta la dictatura. (M.F.) "Tatal meu a fost artist dansator, iar mama casnica pentru o perioada, avand grija de singurul ei fiu. Cam rasfatat s-ar spune, nu? Ei bine, am fost un an de zile la scoala de Coregrafie din Bucuresti pentru a-mi urma tatal in aceeasi meserie. Lectiile de pian imi placeau cel mai mult. Dansam destul de bine si eram pe lista celor ce urmau a fi trimisi la studii de balet la Moscova. Insa am renuntat. Am urmat liceul la "Iulia Hasdeu", din Bucuresti. Am absolvit Scoala Populara de Arte la clasa profesorului Adrian Constantinescu, sectia chitara moderna. Ca fapt nu prea comun imi aduc aminte cum mi-am acordat chitara mea rece la examenul de la Universitatea Populara cu un patent pentru ca erau rupte cheitele, trezind astfel zambetul, dar si curiozitatea. Aici am luat contact cu teoria si cultura muzicala. Printre colegi am avut-o pe Angela Similea. A urmat activitatea de liber profesionist dupa ce incepusem sa cant cu formatia Ficus pe cand eram in liceu. Apoi Marfar, Iris, Voltaj, Incognito, Vali Sterian. Am facut inregistrari in studio pentru Paunita Ionescu, Maria Nagy, Zoe Cimpeanu, Dida Dragan, Angela Similea, Aura Urziceanu, Alexandru Andries, s.a., colaborand cu Petre Magdin, Titus Andrei, Titus Munteanu. Am facut parte din Cenaclul Flacara de trei ori a cate trei luni, unde am fost impreuna cu Iris, Voltaj si Incognito. In anul 1982 m-am casatorit a doua oara si am depus actele de plecare definitiva din tara in luna noiembrie a aceluiasi an. Am reusit sa parasesc tara dupa sase ani de asteptare la interventia a doi senatori americani, Patrick Moynehen si Stanley Hoyer, plus ajutorul dat de directorul Bibliotecii Americane din Bucuresti, care mi-a facilitat intalnirea cu unul dintre senatori. Am ajuns in SUA dupa o escala de doua saptamani in Roma. Orasul de contact a fost New York, apoi am ajuns in Manchester, New Hampshire. Aici am lucrat vreo doua luni pentru a putea sa-mi strang banii pentru avionul ce ne-a dus pe mine si pe sotia mea spre Los Angeles, California. Am devenit cetatean american in 1994. Intre 1986 si 1994 nu am mai avut cetatenie, cea romana fiindu-ne luata abuziv de sistemul comunist. Inceputuri Din acea perioada lucram atat eu cat si sotia pentru o agentie guvernamentala. Intre timp, am reusit sa-mi fac un studio performant, fiind in contact cu multi artisti ai Americii, printre care Jose Feliciano." "Sa fi fost anul de gratie 1972, dupa ce ascultasem Europa Libera a lui Cornel Chiriac cu "Metronomul" lui. Am ascultat clasamentul anual facut de Cornel, Dumnezeu sa-l ierte!, si pe locul intai era Led Zeppelin, "Whole Lotta Love". Am fost socat. Nu mai auzisem astfel de muzica. Eram inconjurati de muzica usoara cu formatii efeminate de genul Coral, Entuziastii, Mondial, etc. Credeam ca asta este muzica in general. Ma inselasem amarnic. Amicul meu, Alexandru Dima, avea o chitara rece pe care imi tot canta "Love Like A Man" si "Hey Joe" a lui Hendrix. Mi-au placut asa de mult cum sunau aceste acorduri incat m-am chinuit mult timp sa le invat. Apoi "Let It Be", "Proud Mary", etc. Eram convins ca eu voi fi tobosar sau vocalist. Insa incet, incet deveneam pasionat de acest instrument. Si uite cum mi-am facut o trupa, anume "Ficus", cu Alexandru, Adrian Capanu si Mihai Stanciu. Ca tobe se foloseau buhaiuri si cilindri din carton gros cu membrana de celofan. Chitarele aveau doze si le bagam prin faimoasele radiouri Mamaia, Albatros sau prin magnetofoane Tesla care le dadeau mai mult "baz". Ca lumini foloseam acele aparate pentru diafilme cu filtre de culoare. Si uite-ne pe noi cantand pe la ceaiuri, apoi invitati pe la reuniunile de la licee care aveau loc sambata. Cei mai buni profesori au fost vinilurile. Am inceput sa luam contact cu cei care puteau aduce discuri de afara. Isi faceau aparitia si adevaratii profesionisti in tara - Sorin Tudoran, Liviu Tudan si Sorin Chifiriuc. Am mai urmat si Universitatea Populara, fiindu-mi utila partea de teorie muzicala si istoria muzicii. Am luat contact cu Sfinx-ul lui Aldea, Phoenix, cu Sorin Tudoran, Iuliu Merca si alti instrumentisti de valoare care apareau pe la galele revistei Saptamana sau Festivalul Clubului A. Aici au venit trupe din toata tara: Modal Q, Experimental, Redivivus, FFN, Carusel." Prima scena "Prima aparitie pe scena am avut-o in clasa a XI-a, cand la Predeal am castigat concursul studentesc cantand cu formatia "Dentes". A fost un moment crucial pentru ca am fost chemat sa cant si a doua seara, ceea ce mi-a dat de inteles ca pot transmite. Acest fapt este crucial in viata unui artist. Furam meseria de la cei care cantau in vremea aceea. Cantatul cat mai strans cu putinta, sectia ritmica sa fie foarte buna - toate astea se invatau fie de pe benzi audio, fie de la artisti ai vremii. Mai apoi, in armata, exersam minimum doua ore pe zi. Asa mi s-a dus vorba ca eu cant, iar plutonierul de companie mi-a spart chitara. Nu am acceptat sa cant in armata pentru ofiteri, ci am cantat pentru studentii TR-isti sau altii care veneau si se dadeau drept veri in Turnu Magurele unde am efectuat stagiul militar pentru ca auzisera de mine cum cant. Chitara mea facea o gramada de prozeliti."