Ziua Logo
  Nr. 4188 de joi, 20 martie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Afaceristul jucator
-- Aidoma dusmanului sau, presedintele-jucator, Dinu Patriciu incearca sa influenteze prin declaratiile sale sectoarele economiei unde are interese directe * Cel mai bogat roman prevesteste o criza imobiliara, scumpirea benzinei si o scadere a bursei
Printr-un efect "in oglinda", dominatia pe care Basescu o exercita asupra clasei politice risca sa se reproduca acum in economie, de data aceasta (ironia sortii!) cu Patriciu in rolul "Jucatorului". Desi niciodata nu s-a ferit de formularile polemice, Patriciu, primul roman instalat intre primii 500 de bogatasi ai lumii, a dat abia ieri dovada adevaratei sale ambitii. Asemeni presedintelui in arena politica, Patriciu domina autoritar terenul si, sigur pe influenta sa, croieste planuri, anunta scumpiri si prevesteste crize, cu aerul ca zicerile sale au valoarea unor axiome. Piata imobiliara e pe marginea prapastiei, Bursa de Valori a pornit pe tobogan, iar benzina va ajunge 5 lei litrul, declama fara replica Patriciu, fara a se preocupa de efectul pe care declaratiile sale l-ar putea avea in piata. Proaspat stapan pe cateva miliarde de dolari, incasate din vanzarea a 75% din Rompetrol, mogulul jucator incearca sa isi aranjeze ploile intr-o serie de domenii unde are probabil de gand sa investeasca in perioada urmatoare. (E.I.)
Piata imobiliara din Romania se afla in cadere, din cauza absentei tranzactiilor si a preturilor necompetitive, generate de lipsa de tehnologie performanta, situatie premergatoare unei crize, a declarat, ieri, directorul general al grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, transmite Mediafax. "Nu se mai fac tranzactii, iar asta este o situatie premergatoare unei crize, care repeta pas cu pas ce se intampla in Spania", a spus omul de afaceri. Pe de alta parte, Rompetrol va construi in urmatorii doi ani, in asociere cu un fond de investitii imobiliar, un nou sediu central al grupului, amplasat pe un teren situat in spatele Casei Presei din Bucuresti, precum si birouri destinate inchirierii si 1.000 de apartamente, proiect in valoare de 200 milioane euro. Terenul, in suprafata de 150.000 metri patrati, a fost achizitionat in 1991, a precizat Patriciu. De remarcat, cel mai bogat roman este singurul care anunta prabusirea pietei imobiliare. Presedintele executiv al BCR, Manfred Wimmer, declara, recent, ca perspectiva pietei imobiliare din Romania ramane "foarte sigura". Analistul Bogdan Baltazar spune ca "interventia lui Dinu Patriciu este evident interesata. Recent a demarat un fond de investitii imobiliare si interventia aceasta este in mod evident facuta pentru a ieftini activele pe care vrea sa le cumpere. Se poate vorbi de o manipulare in acest caz", sustine Balthazar.
Cel mai transant dintre toti a fost Ninel Peia, seful Grupului Imobiliar PEIA, care sustine ca previziunea potrivit careia piata imobiliara se va prabusi este o prostie. "Sunt oameni cu bani care doresc ca piata sa cada, pentru ca apoi sa cumpere la preturi mici. Caderea pietei nu se va produce dintr-un motiv foarte simplu: creditul ipotecar in Romania reprezinta doar 3,4% din PIB pe cand in UE acesta depaseste 50% din PIB. Preturile vor creste in medie cu 20% pe an in toata tara, iar pe zona de nord a Bucurestiului, respectiv localitatile adiacente autostrazii Bucuresti-Brasov, preturile vor creste cu peste 100% pe an", a spus Peia.
Interes si la gaze
Romania nu va mai fi obligata mult timp sa importe gaze de provenienta ruseasca, prin conducte, intrucat va creste in mare masura utilizarea gazelor lichefiate, care reprezinta "viitorul energetic" al Europei, potrivit lui Dinu Patriciu. Romania importa din Rusia, prin intermediar, aproape 40% din consumul anual de gaze, de circa 17-18 miliarde metri cubi. Pe de alta parte, Rompetrol Gas, divizia de comert cu gaz petrolier lichefiat (GPL) a grupului Rompetrol, a finalizat la Arad constructia unei statii de imbuteliere a GPL, investitia de peste zece milioane de dolari determinand dublarea capacitatii de productie a companiei. Anul trecut Dinu Patriciu a vandut 75% din actiunile grupului Rompetrol companiei de stat kazahe, KazMunaiGaz.
Pretul benzinei va ajunge la 5 lei/litru, daca in urmatoarele luni autoritatile nu vor reduce accizele si nu vor egaliza aceste taxe pentru benzina si motorina, a spus Dinu Patriciu. "Masura ar trebui luata in urmatoarele luni, altfel cu siguranta pretul va ajunge la 5 lei pe litru. Este o aritmetica pura, nu trebuie sa o dovedeasca Mama Omida", a spus Patriciu. De remarcat, o crestere atat de puternica a pretului carburantilor ar putea determina o scadere importanta a vanzarilor, oamenii nefiind dispusi sa plateasca atat de mult pe litrul de benzina. In acest fel, ar scadea si incasarile companiilor din domeniu, adica si ale Rompetrol. Pentru ca vanzarile "la pompa" sa nu se diminueze, varianta gasita de Patriciu este aceea a scaderii taxelor.
Bursa e prea scumpa
Scaderea bursei de la Bucuresti este de-abia la inceput, apreciaza Patriciu, care afirma ca nu investeste deocamdata pe piata locala intrucat achizitiile presupun costuri ridicate si nu are incredere in bursa romaneasca. El a afirmat ca valoarea pietei de capital romanesti este de doua ori mai mare fata de "nivelul real". De remarcat, actiunilor unora dintre firmele care formeaza grupul Rompetrol (dintre care cea mai importanta este rafinaria Petromidia) se tranzactioneaza pe piata de capital. Desi este dificil de aratat, pare clara intentia lui Patriciu de a influenta bursa in folosul firmelor Rompetrol.
Bitum cu dedicatie
Autoritatile locale nu obliga constructorii de drumuri sa foloseasca bitum polimerizat, iar acestia efectueaza lucrari de calitate redusa, a mai spus Patriciu. Omul de afaceri a reluat, prin aceste declaratii, punctul de vedere exprimat anul trecut, dupa ce administratia drumurilor a anuntat ca toate drumurile nationale, autostrazile si drumurile europene vor fi construite, din 2008, cu bitum modificat pe baza de polimeri. Acest tip de bitum este cu 20% mai scump decat cel clasic, dar are o calitate mai buna si este mai elastic. De remarcat, Rompetrol a inceput sa produca bitum cu polimeri anul trecut, la rafinaria Vega Ploiesti.
Urmarit penal pentru manipularea bursei
Omul de afaceri Dinu Patriciu se afla in momentul de fata angrenat in doua procese. Este vorba de dosarul "Rompetrol", in care Patriciu este acuzat de manipularea pietei bursiere si de procesul intentat Serviciului Roman de Informatii, caruia ii cere daune pentru ca i-ar fi interceptat ilegal convorbirile telefonice. In ceea ce priveste dosarul "Rompetrol", Curtea de Apel Bucuresti va decide astazi daca va returna cauza la Parchetul General, pentru refacerea urmaririi penale, dupa ce Tribunalul Bucuresti a decis stabilit acest lucru.
Pagina realizata de Gabi MOROIANU 
 Comentarii: 24 Afiseaza toate comentariile  
Voi ziceti de Patriciu si eu am citit ce a scris Patrichi   de Atamild
magarul   de paul22
Semnalul dat de domnul Patriciu referitor la Bursa din Bucuresti,   de Adrian v.D.
spune ce stie sau stie ce spune !   de simpatizant dreapta
BAGATELE imobiliare   de saccsiv
Domnisoarelor / Domnilor cenzori   de paraipan
Stim ca e un bun manager ,dar...   de daktari
De ce nu vrem ????   de rianna
Gabi Moroianu spune asa:   de Hantzy
tipul e super in afaceri !   de chimist
Pina acum s-a dovedit ca are fler !   de DIK
Uite ca nu e cum zice Patriciu.   de alwis46
Acum sinceri sa fim, cu bursa si cu benzina are dreptate, mai putin cu imoniliarele   de Bumerang
Unde-s tonomatele Onesti, Monica, Costca...sa mai trinteasca cite o bazaconie?   de Hu Ciu Tzi
Mama, dar chiar au efect vorbele lui Patriciu   de octaaa
interese   de stan patitu
Piata imobiliara din restul lumii ii da dreptate lui Patriciu.   de Socrate
Datorii !   de Theodor Iliescu
Dinu Patriciu ?   de octaaa
Important este ca Dinu Patrici sa faca   de balota
E simplu: nu va place ce zice Patriciu, faceti invers...   de Ratacitul
Totusi...   de Tudor190
Patriciu si PAPUSARII   de saccsiv
NORMAL,pentru unul care are miros doar pentru bani!   de LENIO
A r h i v a
  Auto-spaga    10 comentarii
  Demisie strategica la Chisinau    2 comentarii
  Aliante contra naturii    4 comentarii
  Minivacanta NATO    
 Top afisari / comentarii 
 Afaceristul jucator (2268 afisari)
 Demisie strategica la Chisinau (1958 afisari)
 Autonomia de la Budapesta (1891 afisari)
 PD-L - cotat bine, dar izolat (1867 afisari)
 Londonezi speriati (1723 afisari)
 Gimnasta olimpica Rodica Dunca, nevoita sa danseze la bara intr-un cabaret (2983 afisari)
 I-a rupt mana si i-a salvat viata (2910 afisari)
 Miraculos: Declarata moarta de medici, readusa la viata de rugaciunile unui pastor (2663 afisari)
 Renee Zellweger de nerecunoscut (2561 afisari)
 Frantuzoaica mutilata de o tumoare faciala a fost gasita moarta in casa  (2480 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01385 sec.