Ziua Logo
  Nr. 4187 de miercuri, 19 martie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Dalai Lama demisioneaza daca violentele se extind
-- Dupa acuzatiile aduse de premierul chinez Wen Jiabo lui Dalai Lama, potrivit carora liderul spiritual al Tibetului a orchestrat protestele desfasurate in ultimele zile in capitala tibetana Lhasa, soldate cu un numar imprecis de morti si raniti, seful religios al Tibetului, aflat in exil in India, a afirmat ieri ca va renunta la statutul sau daca violentele vor scapa de sub control.
Autoritatile de la Beijing sustin ca manifestatiile care au avut loc in aceste zile la Lhasa au fost organizate cu scopul "sabotarii Jocurilor Olimpice" din aceasta vara, din China. Bilantul violentelor din Lhasa ramane neclar, oficialii chinezi vorbind de 13 morti, in vreme ce tibetanii din exil sustin ca peste 100 de oameni si-au pierdut viata. Presedintele Parlamentului European, Hans-Gert Poettering, i-a indemnat pe politicieni sa aiba in vedere boicotarea Jocurilor Olimpice de la Beijing, in semn de protest fata de reprimarea violenta de catre China, a manifestatiilor din Tibet. China a recunoscut ieri, pentru prima data, ca incidente similare au avut loc nu doar in Tibet, ci si in alte regiuni ale tarii, unde locuiesc minoritati tibetane, transmit agentiile de presa straine. Premierul chinez Wen Jiabao a aratat cu degetul spre liderul spiritual al Tibetului, acuzandu-l pentru aceste proteste. "Avem dovezi ca aceste incidente au fost premeditate si organizate de catre clica lui Dalai Lama", a afirmat seful guvernului chinez, adaugand ca acuzele lui Dalai Lama, conform carora in Tibet se desfasoara "un genocid cultural", nu sunt decat "miniciuni". Potrivit premierului chinez, scopul clar al tibetanilor care au protestat este acela de "a sabota Jocurile Olimpice de la Beijing", din august. Totodata, Wen Jiabao a apreciat ca Dalai Lama ar trebui sa renunte la ideea independentei pentru a face loc unui dialog intre China si liderul spiritual al Tibetului. Aflat in exil in India, din 1959, anul invadarii Tibetului de catre chinezi, Dalai Lama si-a manifestat ieri disponibilitatea de a renunta la actualul statut daca violentele vor continua. Liderul spriritual al Tibetului a replicat Beijingului, precizand ca doreste autonomie in interiorul Chinei, nu independenta. "Independenta nu este obiectivul nostru", a explicat laureatul, in 1989, al Premiului Nobel pentru Pace. Dalai Lama a fost insa si tinta criticilor tibetanilor, care spun ca aceasta abordare concilianta a liderului lor spiritual fata de China si refuzul lui de a cere boicotarea Jocurilor Olimpice nu reflecta opiniile pe care majoritatea lor o au. Manifestatiile initiate in urma cu o saptamana de calugarii budisti din regiunea autonoma chineza si din provinciile invecinate unde locuiesc minoritati tibetane au fost organizate cu prilejul implinirii, la 10 martie, a 49 de ani de la rascoala din Lhasa, incheiata cu plecarea in exil, in India, a lui Dalai-lama.
Perchezitii si convoaie militare
Protestele antichineze care au urmat s-au dovedit a fi cele mai sangeroase de la revolta din martie 1989. BBC transmitea ca strazile Lhasei erau patrulate de un numar mare de politisti si ca autoritatile chineze au trecut la perchezitionarea fiecarei case din oras, in vederea arestarii suspectilor tibetani care au participat la proteste. In acelasi timp, corespondentul BBC relata despre mai multe convoaie cu vehicule militare care au intrat, prin munti, in Tibet. "Guvernul chinez are capacitatea deplina de a mentine stabilitatea sociala in Tibet si de a proteja bunurile si vietile oamenilor apartinand tuturor etniilor din Tibet", se spune intr-un comunicat al Ambasadei chineze la Bucuresti, primit la redactie. Conform textului, "exista destule dovezi care arata ca incidentul a fost premeditat si planuit cu grija de gruparea separatista Dalai Lama, avand ca scop rau voitor tulburarea Jocurilor Olimpice de la Beijing".
Luciana POP 
Alte articole
  Reprezentantul lui Dalai Lama, invitat de China la dialog    (2008-04-25 14:44)
 Comentarii: 9 Afiseaza toate comentariile  
lasa si lama   de BeDeii vechi si NOI
Dalai Lama demisioneaza daca violentele se extind   de georgems
Tibetul de ieri: mai mult de doua milioane metri patrati   de Atamild
China a invadat Tibetul de PLACERE COMUNISTA   de Ion Ionescu de la Brad
Mongolii cumva d-le Tudor ?   de XL5
Sa fie tot un fel de "efect Kosovo"?   de Zenn
Tibet, budism, China si citeva date interesante   de Tudor190
Muntele Everest si Himalaya    de Atamild
Exact....   de Alcor
A r h i v a
  Loto pentru Felix    10 comentarii
  Anarhistii anti-NATO    12 comentarii
  Legea martiala in Kosovo    7 comentarii
  Recesiune in America    48 comentarii
  Nunta la cort interzisa    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Elena Basescu si Arhiepiscopul Laurentiu (4214 afisari)
 Recesiune in America (3997 afisari)
 Liber de Rusalii (3160 afisari)
 Anarhistii anti-NATO (2319 afisari)
 Legea martiala in Kosovo (2033 afisari)
 Socant: A violat bebelusul de cinci luni al prietenei sale (2646 afisari)
 Dinu Patriciu: Piata imobiliara din Romania va cadea foarte abrupt in urmatoarele luni (2448 afisari)
  S-a internat pentru o operatie la picior si s-a trezit cu un nou anus (2282 afisari)
 Actorul Patrick Swayze ar putea fi salvat de medicii britanici (2219 afisari)
 Actrita Winona Ryder a fost prinsa, din nou, la furat (1847 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01328 sec.