Fiecare dupa posibilitati, cu meditatori sau fara, certandu-ne cu parintii, cu tragere de inima sau nu, am intrat la liceu. Liceul n-a fost greu. Tinem minte mai mult petrecerile, berile la terase, prietenii, prima prietena, putin din mecanica de-a IX-a, analiza matematica, ceva electricitate... Intr-a X-a ne-am apucat sa invatam din nou. Matematica si fizica. Au urmat treapta a II-a si ultimii doi ani de liceu. Nu discutam politica atunci. In clasa a XII-a am reinceput sa invatam pentru facultate. In sfarsit am intrat la Facultate. Pe vremea aceea erau numai "de stat" si trebuia sa invatam. Am trecut prin facultate cu suisuri si coborasuri, intr-o vreme de tulburari si saracie. Erau putine locuri de munca atunci. Imediat dupa facultate multi dintre noi au plecat din tara. Cei mai multi in State. Din pacate, aproape nimeni nu s-a mai intors inca. Toti anii astia am muncit "la privat", ne-am facut cariere si familii. Avem case in rate si cate o masina. Nu avem dosare penale, nu suntem cercetati la DNA, nu am fost colaboratori ai securitatii sau ofiteri de securitate. Nu am facut rau nimanui si ne-am platit taxele si impozitele. Am fost si am ramas o generatie care a crezut ca succesul inseamna in primul rand munca si risc. Am fost si am ramas o generatie a competitiei corecte si a prieteniilor vechi. O generatie intre doua sisteme. In '89 am iesit in strada sa dam jos comunismul. In '90 ne-am suparat ca a castigat Iliescu. In '96 ne-am bucurat ca a castigat Constantinescu. In 2004 ne-am bucurat pentru Basescu. Dar noi cu ce ne-am ales? Niciodata cu nimic. Si, stand pe margine, ne-am dat sema ca totul e o minciuna, o butaforie. Ca am ajuns sa fim intre ei si copii lor, intre cei care azi isi cara pumni in public, dar "au zeci de milioane in conturile din Marile Chinei" sau poate "Japoniei" (cum spunea Traian Basescu in noiembrie 2004), si copiii lor care se pregatesc sa fie "noua clasa" de lideri pentru care saltul de la "o particulara" la un MBA platit de babaci sau un doctorat sofisticat, e foarte natural. Ne cam suparam cand constatam ca suntem invocati numai din patru in patru ani si ca de fiecare data suntem uitati. Parca nu suntem, si noi, "Poporul". Din patru in patru ani am sperat. Ne-am hranit cu iluzia ca cineva, oricine, ne poate face sa fim mandri, sa ne simtim bine, sa traim bine. Dar acum sperantele s-au transformat in cinism, in revolta surda, in pragmatism lipsit de scrupule. Reforma economica a insemnat trecerea puterii din mana statului in mana oamenilor sistemului si a fiicelor si feciorilor lor. Adevarata reforma, cea care s-ar fi putut face pe competenta, merit si competitie corecta nu s-a facut niciodata. Acum, reforma politica, biologic ireversibila, risca sa fie ratata. La fel ca si cea economica, risca sa ajunga sa "imputerniceasca" copi�le lor. Iar generatia noastra risca sa ramana intre ei si copii lor. Dar numai carnatul are doua capete. Balaurii au sapte. O generatie umilita, ignorata, invocata doar pentru interese de moment, transformata fara stirea ei in masa de manevra, tinuta permanent la periferia sistemului, a ajuns constienta de forta ei. A inceput sa vrea si, mai ales, a inceput sa poata sa conduca. Obisnuiti cu politica de budoar, unii incearca sa afle dedesupturi, motivatii, interese, chiar bani in spatele oricarui mesaj. Sunt speriati de oamenii care au convingeri si valori. Pentru ca ei nu le au si nu stiu sa se poarte cu cei care cred in ceva. De aceea vor pierde. Fara dependente, fara "pete la dosar", fara frica, ceva se va naste... Va urma.

Horia MIHALCESCU