"4 martie 1953... In sfarsit. Vestea pe care o astepta omenirea de ani de zile, vestea pe care poporul nostru - impreuna cu alte popoare condamnate la aceeasi suferinta - o implora cerul si ziua si noaptea, cu deznadejde, cu lacrimi de sange - a sosit. Stalin a fost lovit de aripa mortii. N-a murit inca, dar poate fi socotit ca si mort. (...) Seara la ora 8, toata lumea stia: <<comunicatul asupra bolii grave a tovarasului Stalin>> a fost transmis la radio. Bucurie generala, jubilari, chiote in familii." Citatul acesta provine din jurnalul scriitorului Pericle Martinescu, intelectual din generatia lui Mircea Eliade. Poate singurul jurnal intim care a inregistrat detaliat reactiile romanilor la aflarea vestilor agoniei si mortii lui Stalin. Un atare jurnal constituia un mare risc pentru autorul sau.. Inchisorile si lagarele epocii erau pline cu detinuti politici. In 1953 se putea ajunge in puscarie pentru o anecdota "dusmanoasa" sau pentru ascultarea posturilor de radio Europa Libera, Vocea Americii ori BBC... Jale oficiala Vineri 6 martie 1953, numarul 2600 al ziarului "Scanteia", organul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman, aparea in chenar de doliu si titra pe prima pagina cu verzale: "Tovarasul Iosif Vissarionovici Stalin a incetat din viata". Dedesubtul acestui anunt era publicat comunicatul Moscovei. In jumatatea din dreapta a paginii, sub fotografia lui Stalin, un text scurt, nesemnat, cu aldine, sustinea ca: "Pentru poporul roman, I.V. Stalin este prietenul scump, eliberatorul ocrotitorul, acela care i-a deschis larg calea spre fericire, ajutandu-l cu grija parinteasca sa-si faureasca o viata noua, socialista." Un alt paragraf din jurnalul lui Pericle Martinescu reda concludent, si totodata simbolic atitudinea oamenilor obisnuiti dupa difuzarea stirii mortii lui Stalin, transmisa la radio in aceeasi zi de 6 martie 1953, la orele 8 dimineata: "La Bucuresti, fireste, e jale oficiala. Dar bucurestenii se bucura. Cu toate ca a fost sistata vanzarea bauturilor alcoolice - ca sa nu se imbete lumea de bucurie - am vazut in tramvai un cetatean beat care abia se mai tinea pe picioare. Duhnea a vin de la o posta. La o statie a coborat. <<A murit parintele nostru>>, a apucat el sa spuna si buf! a cazut de pe scara vagonului. Dar s-a ridicat repede si in timp ce tramvaiul se pregatea sa porneasca, cetateanul saluta din mijlocul strazii vehiculul si multimea din el cu un <<Ura!>> prelung si semnificativ. Nimeni n-a zis nimic dar toata lumea l-a aprobat." Ziua de 6 martie, in care s-a anuntat moartea lui Stalin, survenita in seara precedenta la orele 21.50, era totodata si zi de sarbatoare nationala. Pe 6 martie 1945, Vasimschi ii impusese Regelui Mihai Guvernul Dr. Petru Groza. Era o data oficiala a inceputului comunizarii si sovietizarii Romaniei. Ocarmuirea nu stia ce sa faca: sa pavoazeze ca de sarbatoare sau sa coboare drapelele in berna !?... Inca si mai incurcata era Patriarhia. Preotilor nu le venea sa creada ca trebuie sa traga clopotele la disparitia fostului seminarist care omorase mii de clerici, demolase bisericile sau le transformase in silozuri, sali de gimnastica sau de dans. Protopopii raioanelor (foste sectoare) bucurestene sunau intruna la Arhiepiscopie intreband cum trebuie sa procedeze, iar Episcopul Vicar Patriarhal Antim Nica le raspundea sec: "Dupa tipic; dupa tipic!". Intocmai ca "Scanteia" si "Romania libera", cele 3-4 cotidiane care mai apareau in Bucuresti, cernite si ele, anuntau doliu national pentru zilele de 6,7 si 9 martie 1953. Pe durata respectiva, posturile de radio din URSS si din tarile sovietizate nu aveau sa transmita decat muzica funebra. Din 7 pana pe 13 martie, ziarele si saptamanalele romanesti tiparesc articole despre Stalin. Nu putine sunt iscalite de aceiasi oameni care il elogiasera pe Carol al II-lea in celebrul numar din iunie 1940 inchinat Restauratiei de "Revista Fundatiilor Regale", respectiv in cel consacrat un an mai tarziu eliberarii Basarabiei si Bucovinei din robia hoardelor bolsevice si a lui Ion Antonescu. Sadoveanu isi intituleaza articolul despre Stalin - "Marele geniu al omenirii progresiste"; G. Calinescu - "O figura gigantica a istoriei". Nu lipsesc de la apel Camil Petrescu si Cezar Petrescu, iar Geo Bogza incepe solemn si patetic: "Inima popoarelor sovietice si a intregii omeniri muncitoare e un singur si adanc ocean de durere." Oamenii de stiinta sunt prezenti in corpore, in frunte cu C.I. Parhon si Traian Savulescu, insa cei mai numerosi si vibranti se arata, ca intotdeauna, poetii. In "Contemporanul", Eugen Jebeleanu ii dedica nu mai putin de trei poeme lui Stalin. Pe 5 martie 1953, Agentia sovietica TASS transmisese doua comunicate succesive asupra starii sanatatii lui Stalin - primul la ora 2 din noapte; urmatorul la ora 16. Le-a urmat un text semnat de 10 medici, in frunte cu A.F. Tretiakov, ministrul Sanatatii al URSS, intitulat "Concluzia medicala asupra bolii si mortii lui I.V. Stalin". Iata-i inceputul: "In noaptea spre 2 martie, I.V. Stalin a suferit o hemoragie cerebrala (in emisfera stanga), in urma maladiei hipertonice si a arterosclerozei. Ca rezultat al acestui fapt s-a produs paralizia partii drepte a corpului si pierderea persistenta a cunostintei." Cele patru zile de doliu au culminat pe 9 martie 1953, la orele 11 dimineata (12 ora Bucurestiului), cand trupul lui Stalin a fost asezat in mausoleul de langa Kremlin, alaturi de mumia lui Lenin. La Bucuresti, mitingul de doliu s-a tinut in Piata I.V. Stalin (astazi: Bd. Aviatorilor), langa statuia lui I.V. Stalin aflata la intrarea in "Parcul de Cultura si Odihna I.V. Stalin" (Parcul Herastrau), din raionul I.V. Stalin. Au fost adusi mii si mii de oameni. Unii au mimat durerea, s-au tinut lungi cuvantari, insa inainte sa se traga cele 24 de salve de tun, prin multime circula deja prima anecdota despre moartea lui Stalin. La ora 11 fix, vreme de trei minute s-a oprit orice miscare - fabrici, vehicule, pietoni... In acelasi timp, la Moscova, in Piata Rosie, se afla delegatia Partidului Muncitoresc Roman compusa din 10 persoane si condusa de Gheorghe Gheorghiu-Dej, desi, in acel moment el era presedintele Consiliului de Ministri, iar Gheorghe Apostol - prim-secretar al partidului unic. Pe 9 martie 1953, Ana Pauker, vechea prietena a lui Stalin, descaunata cu blagoslovenia lui cu un an in urma, se gasea de aproape trei saptamani in arestul securitatii. "Marea Ana Pauker, dupa caderea ei, avea obrajii scofalciti, ochii dusi in fundul capului si slabise zece kilograme in trei zile", scria Petru Dumitriu, in 1961, in primul sau roman publicat dupa refugierea in Occident. Alti doi lideri de prim rang ai partidului, destituiti odata cu ea, Vasile Luca si Teoharie Georgescu, se aflau inchisi. Din acelasi an 1952, nici Petru Groza nu mai detinea functia de prim-ministru. Formal, era seful statului, insa postul sau de presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale era unul decorativ. Groza a fost insa inclus intre membrii delegatiei plecate sa participe la funeraliile de la Moscova. Stalin il simpatizase si-l socotise "cel mai simpatic burghez din Europa". Apogeul rusificarii De la funeraliile lui Stalin au lipsit trei sefi de partid din tarile in care partidele comuniste se aflau la putere: chinezul Mao Tze Tung, albanezul Enver Hoja si iugoslavul Iosip Broz Tito, aflat pe atunci in conflict acut cu Kremlinul. Cu cinci ani in urma, Stalin ii trimisese lui Tito un chirurg sa-l opereze; adica sa-l omoare. UTBA (Securitatea iugoslava) i-o luase inainte, asasinandu-l pe medic. Versiunea oficiala a fost aceea ca doctorul a raposat dupa un chef prelungit. Stalin a inghitit resemnat hapul, spunandu-i la telefon lui Tito: "Toti doctorii sunt betivi". La data inmormantarii lui Stalin, Tito se pregatea sa faca o vizita la Londra, pe mare, de teama ca avionul sa nu-i fie doborat de rusi. S-a dus si s-a intors de acolo la bordul unei fregate, pe 31 martie 1953. O "victima colaterala" a funeraliilor lui Stalin a fost Klement Gottwald, presedinte al Partidului Comunist Cehoslovac si al Republicii Populare Cehoslovacia. A murit pe 13 martie 1953. Desi bolnav la pat, plecase totusi la Moscova pentru ca eventuala sa lipsa de la inmormantarea lui stalin sa nu fie interpretata ca un act de nesupunere. Pentru romani, dar nu numai pentru ei, disparitia lui Stalin a insemnat incheierea celei mai infricosatoare decade din istoria lor contemporana (1948-1953) si apogeul rusificarii. Dupa moartea lui Stalin va incepe o slabire a opresiunii. Insa vor mai trece opt ani pana cand orasul Stalin sa redevina Brasov, iar statuia lui Stalin din Bucuresti sa fie data jos de pe soclu intr-o noapte, pe furis si fara explicatii, intr-un mod asemanator cu acela in care fusesera doborate in 1948 statuia Regelui Carol I din Piata Palatului si a lui Ion C. Bratianu din Piata Universitatii.

Dan CIACHIR