Ziua Logo
  Nr. 4180 de marti, 11 martie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Romania colcaie de teroristi
-- Bucurestiul a devenit locul preferat de negociere al gherilelor columbiene FARC cu traficantii de arme * Acestia au venit in Romania in preajma summit-ului NATO, desi locul e impanzit de servicii secrete din toata lumea * Dupa arestarea spectaculoasa a "Negutatorului mortii", Viktor Bout, in urma unor informatii furnizate de autoritatile romane, si numarul doi al FARC a trecut prin tara noastra
Numarul doi al Fortelor Armate Revolutionare din Columbia (FARC), Raul Reyes, ucis la inceputul acestei luni de armata coumbiana intr-un bombardament desfasurat pe teritoriu ecuadorian, a fost in Bucuresti la inceputul acestui an. El a negociat cumpararea unei cantitati de uraniu de la un locotenent al interlopului ucrainean Semyon Yukovich Mogilevich, care facea parte dintr-o grupare mafiota rusa, pentru a construi o "bomba murdara". In Romania urma sa se discute detaliile tranzactiei, livrarea urmand sa fie facuta in alta tara. Serviciul Roman de Informatii nu a confirmat si nici nu a infirmat aceasta informatie.
Potrivit publicatiei columbiene "El Espectador", Reyes a venit in Romania sub un alt nume, cu un pasaport venezuelan fals, la jumatatea lunii ianuarie. Publicatia columbiana citeaza in acest sens declaratiile unui ziarist irlandez, Gordon Thomas, care ar fi avut acces la rapoarte ale serviciului de informatii britanic MI6. Reyes voia sa foloseasca bomba intr-un atentat impotriva presedintelui columbian Alvaro Uribe, dusmanul de moarte al FARC si cel mai fidel aliat al Statelor Unite in America de Sud. Teroristul, pe numele sau real Luis Edgar Devia Silva, ar fi negociat cu un membru de frunte al unei organizatii mafiote condusa de Semyon Yukovich Mogilevich. Potrivit publicatiei columbiene "El Espectador", citata de Rompres, Statele Unite si mai multe tari europene au emis mandate de arestare pe numele lui Mogilevici, printre ale carui principale "afaceri" se numara prostitutia, traficul de droguri si de persoane. De la dizolvarea Uniunii Sovietice, gruparea condusa de Mogilevich a stabilit ceea ce raportul MI6, citat de ziaristul irlandez, numea "o relatie de lucru cu Al-Queda". "Se stie ca organizatia condusa de Osama ben Laden este prezenta in Venezuela si in alte tari sud-americane guvernate de reprezentanti ai stangii populiste, care se opun Statelor Unite", se arata in raportul MI6. Tocmai legaturile dintre Al Queda si gruparea lui Mogilevich au fost cele care au alertat oficiali ai MI6 aflati la Bucuresti asupra faptului ca FARC erau pregatite sa cumpere "o cantitate considerabila de uraniu pentru a fabrica o bomba murdara". Organizatia rusa condusa de ucraineanul Mogilevich, descris de serviciile secrete britanice si americane drept "unul dintre cei mai periculosi criminali ai lumii", trafica uraniu imbogatit. La scurt timp dupa decesul lui Reyes, vicepresedintele columbian Francisco Santos declara ca miscarea columbiana de gherila FARC incerca sa obtina material radioactiv pentru a fabrica o "bomba radiologica". Santos a declarat in cursul Conferintei Natiunilor Unite pentru Dezarmare, citat de Antena 3, ca documentele descoperite in calculatoarele lui Raul Reyes, adjunctul comandantului Fortelor Revolutionare Armate din Columbia, au dezvaluit ca gruparea purta negocieri pentru obtinerea de material radioactiv necesar fabricarii unei bombe.
Trafic cu material fisionabil
MI6, dar si alte servicii secrete europene, sustin ca gruparea condusa de ucrainean este implicata in cumpararea de uraniu imbogatit, care ar fi fost initial furat dintr-o exploatare mult prea putin pazita de autoritatile ruse. O parte din acest material ar fi disparut de la un sit de depozitare a uraniului din Celibinsk, unul dintre principalele centre urbane si industriale din Muntii Ural. La randul lor, oameni de stiinta de la Institutul de Tehnologii Nucleare si Siguranta Reactoarelor, de la Universitatea Tehnica din Karlsruhe, Germania, au apreciat ca in ultimele sase luni s-a inregistrat o crestere semnificativa a traficului de material fisionabil. Specialisti de la Inspectoratul Suedez de Energie Nucleara (SKI) si experti de la Atombesopastnost, o divizie a Agentiei de Energie Atomica a Federatiei Ruse, au confirmat aceasta crestere.
Punand cap la cap informatiile publicate de presa columbiana, faptul ca oficiali ai MI6 aflati la Bucuresti s-au sesizat asupra faptului ca FARC erau pregatite sa cumpere "o cantitate considerabila de uraniu pentru a fabrica o bomba murdara" si declaratia vicepresedintelui columbian potrivit careia in calculatorul lui Reyes s-au gasit date conform carora gruparea purta negocieri pentru obtinerea de material radioactiv, exista posibilitatea ca Reyes sa fi fost filat la Bucuresti, exact ca in cazul traficantului de arme Viktor Bout. Cert este ca acesta a fost ucis intr-un bombardament al armatei columbiene desfasurat pe teritoriu ecuadorian, la mai mult de o luna de la vizita sa in Romania. (Bogdan GALCA)
35.000 de oameni pentru securitatea summit-ului NATO
Prezenta la Bucuresti a lui Raul Reyes a fost o decizie surprinzatoare a columbianului, avand in vedere ca Bucurestiul colcaia de agenti ai serviciilor secrete din toata lumea sositi in Romania in perspectiva Summitului NATO.
Chiar daca, oficial, reprezentantii serviciilor secrete din Romania declara ca "in baza evaluarilor asupra riscurilor de natura terorista, nu se impune modificarea nivelului curent de alerta terorista ALBASTRU - PRECAUT", in ultimele zile Bucurestiul a fost scena unor aplicatii cu caracter contraterorist fara precedent. Acestea vor continua si in zilele urmatoare. Maine dimineata, in zona Fantanii Miorita din Bucuresti va avea loc o actiune care va simula interventia unor lunetisti si pirotehnisti din serviciile secrete, in cazul in care o coloana oficiala va fi tinta unui atentat terorist.
Agenti din toata lumea
Summit-ul NATO va pune in miscare cel mai mare dispozitiv de securitate desfasurat vreodata in Romania. Pentru coordonarea celor aproape 35.000 de persoane cat inglobeaza dispozitivul care se ocupa de tot ce inseamna activitati de control si securitate a fost infiintat Comandamentul National pentru Securitatea Summit-ului NATO (CNSS). CNSS este format din reprezentanti la varf din Ministerul Apararii (MAp), Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA), Serviciul de Protectie si Paza (SPP), Serviciul Roman de Informatii (SRI), Serviciul de Informatii Externe (SIE), Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) si Oficiul Registrului National pentru Informatii Secrete de Stat (ORNISS).
Fortareata Marriott
Serviciile secrete din toate tarile care vor fi prezente cu delegatii oficiale la summit-ul de luna viitoare si-au trimis deja grupurile de antemergatori pentru a fi informati asupra masurilor de securitate legate de eveniment si pentru efectuarea de recunoasteri in teren a obiectivelor si dispozitivelor de securitate. Cele mai draconice masuri de securitate au fost impuse de reprezentantii Secret Service. Primii agenti ai acestui serviciu secret care vor asigura protectia delegatiei oficiale a SUA, in frunte cu George Bush, au venit in Romania pentru pregatirea vizitei presedintelui american inca de anul trecut.
Presedintele american George W. Bush, precum si cei aproximativ o mie de membri ai delegatiei SUA vor fi cazati pe durata sederii lor in Romania la hotelul Marriott. Din aceasta cauza, cu 48 de ore inainte de sosirea delegatiei americane, hotelul va deveni o fortareata, fiind interzis accesul in interiorul hotelului oricarei persoane care nu are aprobarea Secret Service. De asemeni, pe o raza de cateva sute de metri in jurul hotelului accesul va fi restrictionat complet in anumite momente.
Din punct de vedere numeric, Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA) va avea cei mai multi oameni destinati dispozitivelor de securitate si control. Potrivit informatiilor oficiale, "23.000 de lucratori ai MIRA vor participa la asigurarea securitatii Summit-ului NATO". La acestia se vor adauga in jur de 5000 de militari din Ministerul Apararii. Reprezentantii armatei vor participa cu efective din Batalionul de Forte speciale "Vulturii", politie militara, Detasamentul de Interventie Rapida din cadrul DGIA si militari si tehnica din fortele aeriene si navale. SPP va intra in dispozitiv cu aproape intreg personalul estimat la 1700 de persoane. In afara de ofiterii de informatii din diviziile centrale ale institutiei, SRI va intra in dispozitiv cu Brigada Antiterorista, deci inca vreo 3500 de persoane. STS-ul ORNISS si SIE au detasat pentru asigurarea masurilor de securitate peste 1000 de persoane. In acest dispozitiv impresionant de securitate nu am inclus agentii serviciilor secrete straine care vor insoti membrii delegatiilor care vor sosi la Bucuresti. (Doru DRAGOMIR)
Reteaua Reyes-Bout-Kassar
Teroristii si traficantii de arme - columbianul, rusul si sirianul - au fost arestati pe baza informatiilor furnizate de autoritatile din Romania
Raul Reyes, Viktor Bout, Monzer al-Kassar. Toti trei au legatura cu gherilele FARC si cu Romania. Reyes a fost la Bucuresti, Bout, cel mai mare traficant de arme din lume a fost arestat in Thailanda in baza informatiilor oferite de autoritatile romane, locotenentul sau venind in tara noastra pentru a negocia o livrare de arme catre FARC. Monzer al-Kassar a fost capturat anul trecut pe aeroportul din Madrid in urma unor informatii oferite de partea romana, o zi mai tarziu doi complici ai acestuia fiind arestati la Bucuresti. Daca Reyes era numarul doi al FARC, Bout si Kassar erau acuzati ca aprovizioneaza cu arme gruparea columbiana.
Rusul Viktor Bout, poreclit si "Negutatorul Mortii", a carui viata a constituit sursa realizarii filmului de succes "Lord of War", in care personajul principal a fost Nicholas Cage, a fost capturat pe baza informatiilor oferite de politistii de frontiera si procurorii din Romania. Dupa ce au fost solicitati de autoritatile americane, politistii romani au interceptat discutiile dintre Viktor Bout si unul dintre "locotenentii" acestuia, Andrew Smulian, incercand atragerea traficantului in tara noastra. Autoritatile americane au anuntat ca Bout, impreuna cu unul dintre asociatii sai Andrew Smulian, este acuzat pentru "complot in vederea procurarii de sprijin material unei organizatii teroriste", asa cum este considerata FARC de catre Statele Unite incepand din 1997. Potrivit actului de punere sub acuzare, Bout si complicii sai au acceptat sa vanda unor falsi lideri ai FARC (in fapt agenti ai Drug Enforcement Administration-DEA) circa 100 de rachete sol-aer si lansatoare de rachete pe care rusul propusese sa le parasuteze din spatiul aerian al Columbiei. Pretul de livrare fusese stabilit la cinci milioane de dolari. Traficantul mai este acuzat ca a furnizat arme liderului liberian Charles Taylor, rebelilor congolezi, precum si talibanilor si chiar membrilor Al-Queda din Afganistan.
Copenhaga, Curacao si Bucuresti
Operatiunea de arestare a lui Bout descrisa in actele autoritatilor americane, seamana cu un roman de spionaj. Informatorii au avut intalniri la Copenhaga, Curacao si Bucuresti, in cadrul unei operatiuni in urma careia a "picat" intai un asociat al lui Bout, Andrew Smulian, ca intermediar al tranzactiei cu arme. Potrivit actelor oficiale intocmite de un agent special al DEA (Drug Enforcement Administration), inainte de a fi arestat in Thailanda, timp de mai multe luni agenti americani sub acoperire au reusit sa castige increderea "Negutatorului Mortii" si a locotenentilor acestuia. Intalnirile au avut loc in mai multe tari, printre care Danemarca, Antilele Olandeze si Romania. In anul 2007, o sursa a DEA (CS-1) a intrat in contact cu Andrew Smulian, locotenentul lui Bout. Sub coordonarea DEA, CS-1 i-a trimis un e-mail lui Smulian, solicitandu-i acestuia sa-i transmita lui Bout ca are sa-i faca o propunere de afaceri. La scurt timp, Smulian i-a spus lui CS-1 ca traficantul este interesat de propunere si ca urmeaza sa stabileasca o intalnire. Sub coordonarea DEA, CS-1 organizeaza o intalnire in Curacao, Antilele Olandeze. In 7 ianuarie 2008, CS-1 se intalneste cu Andrew Smulian in Curacao. CS-1 ii face cunostinta locotenentului lui Viktor Bout cu alte doua surse ale DEA (CS-2 si CS-3). Cei doi se prezinta ca reprezentanti ai gherilelor FARC din Columbia. Acestia ii spun lui Smulian ca sunt interesati sa achizitioneze arme, in special rachete. In 22 ianurie 2008, CS-1 se intalneste cu Andrew Smulian in Copenhaga, Danemarca, pentru a discuta despre intrevederea lui Smulian in Rusia cu Bout legata de tranzactia cu arme. Bout i-a spus lui Smulian sa pregateasca o intalnire cu CS-2 si cu unul dintre reprezentantii "Negutatorului Mortii" pentru a discuta despre tranzactia cu arme. Rusul i-a transmis locotenentului sau sa fie foarte atent, instruindu-l sa scape de telefoane, carduri SIM si alte lucruri care ar fi putut sa arate unde a fost si cu cine s-a intalnit. Potrivit lui Smulian, Bout ar fi spus ca poate aproviziona FARC pentru ca "orice comunist este prietenul nostru". In 23 ianuarie 2008, CS-1 si CS-2 se intalnesc cu Andrew Smulian la Copenhaga. Cei trei discuta despre potentialele locatii unde se pot vedea cu Viktor Bout. Smulian le-a spus colaboratorilor DEA ca "100 de piese sunt disponibile imediat" (n.r. - rachete).
Fotografii cu rachete vizionate pe laptop
In 26 ianuarie 2008, CS-1 si Smulian pleaca catre Bucuresti, unde erau asteptati de CS-2 si CS-3. Aici, acestia ii spun lui Smulian ca vor sa-l intalneasca personal pe Viktor Bout pentru a finaliza tranzactia cu arme si sa livreze banii.
Locotenetul lui Bout le spune ca acesta risca sa fie arestat daca vine in Romania. La un moment dat, CS-3 vorbeste cu Bout la telefon, stabilind potentiale locuri de intalnire, printre care Cuba, Nicaragua sau Armenia. Dupa discutia cu "Negutatorul Mortii", Smulian le arata celor trei CS pe laptopul sau fotografii cu rachetele care urmau a fi furnizate, precizandu-le ca Bout le mai poate furniza si elicoptere pe care pot fi puse rachete cu raza dubla de actiune. Acesta mai spune ca armele sunt in Bulgaria si costa cinci milioane de dolari "ca sa le mute". Cateva zile mai tarziu, Smulian ii spune lui CS-2 ca "armele sunt pregatite in Bulgaria". In 5 februarie 2008, autoritatile romane intercepteaza o convorbire intre Bout si un asocialt de-al sau-CC2, care opereaza o companie aeriana din tara noastra. In 7 februarie 2008, CS-2 ii da lui Smulian o adresa de e-mail (bogotazo32@yahoo.com) pentru a fi contactat de acesta si de Bout. In 12 februarie 2008, CS-2 primeste un mail in care se spunea: "Buenos Dias!. This is e mail we can use for communications. Best regards. Friend of Andrew." Adresa de pe care a primit mesajul CS-2 a fost creata in 12 februarie 2008, sub numele "Victor But". DEA crede ca acel mesaj a fost trimis de "Negutatorul Mortii". A urmat intalnirea din Thailanda, acolo unde Viktor Bout a fost capturat.
Arme de ucidere in masa
Sirianul Monzer al-Kassar, cunoscut ca "Printul din Marbella", a fost arestat
in vara anului trecut pe aeroportul din Madrid,
in urma unor informatii furnizate de autoritatile judiciare romane. Si acesta era banuit de autoritatile americane ca a vrut sa vanda arme gherilelor columbiene FARC.
Sirianul era, potrivit presei americane, unul dintre cei mai cunoscuti traficanti de arme din lume si a avut legaturi inclusiv cu fiul lui Saddam Hussein, Uday Hussein. Rezident in Spania de zece ani, Monzer al-Kassar a fost retinut la 7 iunie 2007 pe Aeroportul Madrid-Barajas, in virtutea unui mandat de arestare emis de Tribunalul federal al Districtului de Sud din New York. O zi mai tarziu, un chilian si un palestinian, suspectati de terorism in Statele Unite ale Americii, au fost arestati de autoritatile romane de la Bucuresti. Acestia erau acuzati ca au furnizat arme de ucidere in masa unei grupari teroriste, fiind implicati in traficul de arme catre rebelii marxisti columbieni din gruparea FARC, alaturi de Al Kassar. Politistii de frontiera i-au identificat in Bucuresti pe cei doi. Conform autoritatilor americane, pe numele acestora erau emise mandate de arestare pentru asociere in vederea furnizarii de resurse unei organizatii teroriste, spalare de bani, asociere in vederea obtinerii si folosirii de rachete antiaeriene si asociere in vederea uciderii unor cetateni americani. Inca de la inceputul anilor '70, Monzer al-Kassar "a acordat sprijin teroristilor si insurgentilor furnizandu-le armament performant care a permis alimentarea majoritatii conflictelor declansate in ultimii 30 de ani", declara Michael J. Garcia, procuror american din New York. Kassar este acuzat ca a vandut de-a lungul anilor arme unor grupari din Nicaragua, Brazilia, Cipru, Bosnia, Croatia, Somalia, teritoriile palestiniene, Iran si Irak, a declarat Michael J. Garcia si Karen P. Tandy, administrator al DEA (Drug Enforcement Agency) din Statele Unite.
Pagina realizata de Bogdan GALCA 
Alte articole
  Temele Summitului NATO de la Bucuresti    (Eveniment, 2008-01-28)
  Rutele alternative pentru evitarea DN 1, catre statiunile montane    (2008-03-28 12:21)
  Dmitri Rogozin confirma venirea lui Putin la Bucuresti    (2008-03-18 19:34)
  ULTIMA ORA: Vladimir Putin a fost invitat de oficialii NATO la summitul de la Bucuresti    (2008-01-23 17:33)
  Summitul NATO de la Bucuresti in pericol    (2008-01-10 12:29)
  Jaap de Hoop Scheffer este rezervat fata de extinderea NATO    (2007-10-29 14:46)
 Comentarii: 20 Afiseaza toate comentariile  
Colcaie, colcaie, da' numa-ntr-un loc:...   de Zenn
Istoria...   de szervudakis
Asa e ,nu poti sa arunci o piatra si sa nu ...   de George Vasile
JUSTITIA ( II )   de avarfreson
TERORISTII SUNT PRINTRE NOI   de un politist
Romania colcaie de teroristi   de georgems
Chiar asa !   de Bush_IT
35000 de oameni!   de Vasco da Gama
nu stiu cum sa le mai spun....   de RAZVAN DORU
lasa-fie..   de RAZVAN DORU
Colcaie ? Sunt securistii nostri deghizati...   de valentin vasilescu
Colcaie de teroristi , n'asa ? He-he-heeeee ! Ati uitat ca a inceput campania electorala ?   de gili
moderatorule,   de fericire
moderatorule,...   de fericire
Romania a fost rai pt teroristi   de folclorist
Acum e clar ca noi nu avem si noi un guantanamo cat de mic acolo, sa fie la un caz de Doamne Ajuta.   de cercetas
care teroristi colcaie?   de Radu Dragan
Iresponsabil ziarist!   de Regni
Colcaie de peste 60 de ani.   de Aladin
de teroristi ?   de doctorul
A r h i v a
  Negustorii preelectorale    8 comentarii
  Front maghiar pentru "Tinutul Secuiesc"    26 comentarii
  Poza zilei    
 Top afisari / comentarii 
 Romania colcaie de teroristi (2980 afisari)
 Front maghiar pentru "Tinutul Secuiesc" (2552 afisari)
 Despre oportunism, intransigenta si ipocrizie (1712 afisari)
 Rusia ameninta asimetric (1510 afisari)
 Steaua rupta in doua! (1418 afisari)
 Celine Dion si-a "electrizat" fanii cu parul de pe picioare (3956 afisari)
 Kit-ul asasinului profesionist, gasit la Ambulanta Iasi (3666 afisari)
 Pedepsiti de parinti cu nume ciudate (3522 afisari)
 Elena Udrea, suparata pe desenele animate din emisiunea Animat Planet (3342 afisari)
  Inima Europei va fi islamizata in 15 ani (3107 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02349 sec.