Ziua Logo
  Nr. 4177 de vineri, 7 martie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Raiul organelor
-- Publicatia britanica Jane's indica Romania drept furnizor principal pe piata neagra a transplanturilor * Tara noastra figureaza pe lista alaturi de China, India, Pakistan, Egipt, Filipine, Republica Moldova. Cumparatorii sunt din SUA, Europa, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudita sau Israel
Romania figureaza pe harta traficului de organe destinate transplantului, fiind considerata unul dintre cei importanti furnizori. Tara noastra se confrunta de ani buni cu o accentuata criza de organe, cererea de transplanturi fiind extrem de mare, iar oferta foarte mica. In momentul de fata exista liste de asteptare ce se intind pe mai multi ani. In paralel, in Romania, s-a dezvoltat o adevarata piata neagra de vanzare a organelor. Pretul variaza intre 7000 si 15.000 de euro. Internetul abunda de oferte. Fiecare dintre cei cu care am stat de vorba s-a aratat dispus sa ne "doneze", contra cost, o parte a corpului sau.
Publicatia britanica Jane's sustine ca "avand in vedere cererea crescanda de transplanturi la nivel global, comertul ilegal cu organe se extinde rapid, fiind dominat de brokeri fara scrupule si facilitat de legislatii nationale inadecvate, in conditiile extinderii unor practici corupte si pe fondul unei lipse generale de constientizare in plan public a extinderii acestui fel de comert". Aceeasi publicatie dezvaluie ca traficul cu organe acopera circa 10% din cele aproape 70.000 de transplanturi efectuate anual in lume. Totusi, potrivit altor informatii, 15.000 de rinichi ar putea fi traficati anual in lume. China, India, Pakistan, Egipt, Filipine, Republica Moldova, dar si Romania figureaza printre principalii furnizori. In timp ce China este cunoscuta pentru faptul ca preleveaza si vinde organe de la detinutii executati, alte tari se ocupa in principal cu obtinerea de organe de la donatori in viata, devenind participante la traficul crescand, de pe Internet, cu fiinte umane. Conform Jane's, organele traficate sunt fie vandute pe plan intern, fie exportate pentru a fi transplantate la pacienti din Statele Unite ale Americii, Europa, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudita sau, in special, Israel. Sustinand ca legile si politicile sunt insuficiente pentru a sista efectiv traficul cu organe, Organs Watch, COFS si alte organizatii neguvernamentale considera esential ca societatea civila sa se angajeze activ in aceasta lupta, astfel incat o asemenea practica sa fie considerata in mod universal un abuz medical impotriva drepturilor omului si "o taxa corporala pentru cei saraci".
In Romania, cererea de organe depaseste cu mult oferta. Nu se poate face o statistica privind numarul celor care au nevoie disperata de un organ si cei care au primit, intrucat cazurile de acest gen sunt rarisime, dupa cum a declarat si doctorul Victor Zota, directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant. In prezent, sunt doua posibilitati prin care o persoana care are nevoie de un rinichi, un ficat sau de un alt organ le poate obtine. Prima este donarea. De regula, in cele mai multe cazuri, donatorul este o ruda a celui care are nevoie de organul respectiv. Pentru ca altfel nu se inghesuie nimeni sa renunte la un rinichi pentru un necunoscut. Decat daca este platit. A doua este vanzarea la negru, o practica din ce in ce mai intalnita.
Inchisoare pentru trafic
Victor Zota, directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant (ANT) sustine ca peste tot in lume, inclusiv in Romania, se inregistreaza o mare criza si un mare deficit de organe. Acesta spune ca listele de asteptare cresc mult mai rapid decat rata donarii si ca aceasta criza va continua. "Acele anunturi in care diferite persoane ofera spre vanzare organe sunt ilegale, acest lucru fiind pedepsit prin lege cu pedeapsa cuprinsa intre 3-7 ani de inchisoare. Inainte de a va intelege cu vanzatorul trebuie sa existe compatibilitate imunologica care se stabileste intr-unul din cele cinci laboratoare care exista in tara. Daca exista compatibilitatea, se ajunge in fata unei comisii de avizare privind donarea de organe de la o persoana in viata. E greu sa pacalesti comisia si sa nu-si dea seama ca este vorba de o vanzare", sustine directorul ANT. Zota recunoaste ca posibilitatea de frauda "exista oriunde in lumea asta", dar spune ca este foarte greu de facut acest lucru. Directorul ANT exclude insa posibilitatea ca in Romania sa se faca trafic cu organe.
BOR se opune modificarii legii transplantului
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a respins, ieri, cererea senatorului PC Irinel Popescu de modificare a legii transplantului in sensul introducerii acordului prezumat, in schimb incurajeaza donarea voluntara de organe si introducerea cardului de donator. Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca Sfantul Sinod apreciaza ca "introducerea acordului prezumat ar putea conduce la abuzuri.
Lista de preturi
Oferta de organe vandute ilegal in Romania este relativ buna, Internetul abundand cu anunturi de acest gen. Pretul unui rinichi - organ ce se afla in topul ofertelor de vanzare pe Internet - incepe de la 7000 de euro si poate ajunge la 15.000. Am sunat la cateva astfel de anunturi pentru a vedea cum decurge o tranzactie. Primii doi vanzatori pareau de buna-credinta. Pentru ca am intalnit si cazuri in care anunturile erau postate in gluma.
Am invocat faptul ca o ruda apropiata este intr-o situatie medicala grava, avand neaparata nevoie de un rinichi. Desi s-au ferit sa ofere prea multe detalii prin telefon, am reusit sa aflam pretul solicitat. In momentul in care am incercat sa intram in chestiuni tehnice, despre cum se face operatiunea propriu zisa, am fost refuzati in mod politicos, spunandu-ni-se ca aceste lucruri se discuta fata in fata si nu la telefon. "Sunt intr-o situatie disperata. Fratele meu are nevoie de un rinichi. Daca s-ar putea sa discutam cateva detalii preliminare prin telefon, cum ar fi pretul, iar daca ne intelegem voi veni la Targoviste pentru a perfecta tranzactia", i-am spus celui care se oferea sa-si vanda un rinichi. "Sunt un om extrem de serios. Eu sunt persoana care vrea sa vanda rinichiul", am primit raspuns.
Un rinichi, 13.000 de euro
In momentul in care am intrebat de pret, respectiva persoana a ezitat: "Asta ramane sa discutam intre noi, si nu la telefon". Am insistat, argumentand ca situatia este foarte urgenta si nu pot face un drum pana la Targoviste fara a sti daca am banii necesari pentru a cumpara rinichiul. "Eu nu vreau nici sa iau pielea omului si nici dumneavoastra sa aveti de suferit. Dumneavoastra cam cat oferiti?", am fost intrebat. Maxim 7000 de euro a fost raspunsul pe care l-am dat vanzatorului. "In mod normal pretul pentru un rinichi merge pana la 12-13.000 de euro", a spus acesta.
Am plusat la 9000 de euro, spunand ca as putea sa imprumut pe langa cei 7000 pe care-i oferisem, inca 2000 de euro. "Aseara mi s-a oferit de catre cineva 11.000 de euro. Cel mai simplu ar fi sa veniti in Targoviste si sa discutam detaliat, fata in fata, nu la telefon. Posibil sa ne intelegem la bani", a pus capat discutiei vanzatorul.
Baietii specializati in tranzactii
Un alt vanzator care isi oferea rinichiul printr-un anunt postat pe Internet era din Timisoara.
"Pretentiile mele financiare sunt scrise in anunt. 15.000 de euro. Am analizele facute la zi, am hartii care sa ateste acest lucru. Eu sunt din Timisoara si nu pot veni in Bucuresti din cauza serviciului. Vin doar cand este ceva sigur, dupa ce mi se plateste o parte din bani. Altfel nu risc sa fac drumul degeaba", a spus barbatul.
In momentul in care am incercat sa abordez partea tehnica a tranzactiei, cum se face, daca se incheie un contract, cum trebuie sa procedam ca sa nu avem probleme cu legea si sa nu se afle ca de fapt s-au platit bani pentru rinichi, vanzatorul a devenit reticent si suspicios: "Nici eu nu stiu exact cum se procedeaza. Veniti in Timisoara, vorbim si stabilim. Asa e cel mai bine, nu la telefon".
Am sunat apoi la o persoana din Galati. Si aceasta vindea tot un rinichi. A raspuns un barbat pe care l-am intrebat daca mai este valabil anuntul. "Da, numai putin, sa va dau persoana respectiva", a raspuns acesta. "Sa-mi spuneti ce grupa sanguina aveti", a spus celalalt barbat. I-am raspuns: 01. "Asa. Problema ar fi in felul urmator. Pot sa va dau un numar de telefon sa vorbiti cu baietii care se ocupa cu asa ceva", ne-a spus acesta. Asa am si facut. Am sunat la numarul respectiv. A raspuns un barbat. Era total diferit fata de ceilalti vanzatori. Suspicios. De aceasta data n-am mai facut nici o introducere. Am trecut direct la subiect, spunandu-i ca vreau sa cumpar un organ. A raspuns afirmativ. Am continuat, iar in momentul in care am spus grupa de sange 01 vocea i s-a schimbat brusc. A precizat ca nu mai este valabil anuntul si a inchis telefonul.
Pagina realizata de Bogdan GALCA 
Alte articole
  A primit trei rinichi de la membrii familiei, dupa ce ai sai au cedat    (2009-07-06 17:00)
  Drama unei britanice: Am primit patru transplanturi si am fost, la randu-mi, donator    (2009-04-11 15:42)
  Premiera in istoria medicala britanica: O fetita a primit un rinichi de la mama si o parte din ficatul tatalui    (2009-03-20 16:24)
  Numărul donatorilor in moarte cerebrală a crescut in 2008 cu peste 50%    (2008-12-16 15:23)
 Comentarii: 7 Afiseaza toate comentariile  
Pagini cenzurate, pagini "uitate"   de Conan__the__Barbarian
Bancul cu vulpes si corbul sau legea din Romania??!!!   de Rollo
Aici, in Canada...   de Alcor
Inapoierea Romaniei continua.   de ionion
Organe vandute   de Dorina Maria
VAND ORGANE de PARTID si de STAT CAPITALIST   de mafalda
Criza in Tadjikistan   de Artistul2007
A r h i v a
  Atac la hipermarketuri    7 comentarii
  Raport pentru romanii timoceni    5 comentarii
  Patriarhul in corzi    11 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Patriarhul in corzi (2423 afisari)
 Raiul organelor (1741 afisari)
 Elena Farago, poeta varstei de aur (1570 afisari)
 Blestemul familiei (1570 afisari)
 Casa de 30.000 de dolari (1480 afisari)
 ATENTIE, IMAGINI SOCANTE! Despagubire de 6.000 de euro pentru un bulgar violat in inchisoare (2903 afisari)
 Incredibil! A scapat teafara dupa ce a fost atacata de un leu de 200 de kg (2429 afisari)
 Politistii romani, spaima infractorilor din Italia (1813 afisari)
 Talharie cu violenta la Bistrita: Un caine i-a furat banii de pensie (1602 afisari)
 Desi admis la numai opt ani la facultate, nu e primit pentru ca... n-are gimnaziul (1193 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01616 sec.