In fapt, care este misterul pentru care Traian Basescu sustine votul uninominal ca miza politica personala? Una dintre explicatii este cea legata de modelul sau de succes politic, succes datorat in primul rand charismei personale si capacitatii de a comunica eficient cu electoratul. Acceptiunea pe care o da Traian Basescu puterii politice este una simpla si clara - trebuie sa ai atata putere cate voturi ai capatat. Acceptiunea este corecta din perspectiva didactica. Insa are si ceva pericole intrinseci. In primul rand, comunicarea "directa" cu poporul elimina din start elitele capabile sa creeze si sa comunice strategii ceva mai sofisticate si pe termen mai lung. Iar eliminarea elitelor "nevotate" din jocul puterii poate duce la aparitia sistemului populist, la escaladarea promisiunilor de tip pokerist. Astfel, putem fi martorii politicii de tip hic et nunc, in care politicienii sunt preocupati sa rezolve problemele punctuale ale electoratului, fara a dezvolta viziuni si prioritati, de multe ori neconvenabile pentru prezent, dar cu rezultate remarcabile pe termen mediu si lung. Unde insa are presedintele Basescu dreptate este ca avem o clasa politica bazata pe nepotisme si relationari dintre cele mai pernicioase, iar meritocratia este departe... Are dreptate daca vom constata ca aceasta clasa politica nu a fost in stare sa conceapa si sa construiasca o strategie de dezvoltare si de pozitionare a Romaniei in Uniunea Europeana. Romania votului uninominal, mult promovata ca formula de schimbare radicala a clasei politice, va arata cu siguranta altfel. Omul politic isi va trage seva puterii in primul rand din voturile obtinute. Iar costul politic al votului va fi transformarea politicianului in "masina de comunicare cu electoratul", de plimbat prin circumscriptie, de cunoscut oameni si rezolvat problemele lor. Iar asta ii va afecta timpul si capacitatea de a se corela cu probleme de un ordin mai inalt de tipul strategiilor pentru securitate, strategiilor energetice, problemelor internationale. Iar pentru a face fata si acestor probleme, politicianul va trebui sa aiba in preajma specialisti, experti, elite in domenii de competenta sofisticate. Astfel, managementul global al Romaniei va incapea pe mana unor grupuri de experti, unei elite, nevotate, dar cu influenta majora in actele decizionale. Politicianul de cabinet, dornic sa studieze legislatia europeana, sa inteleaga si sa formuleze pozitii legitime in probleme generale va disparea incet, incet. Vor aparea insa alte tipuri de personaje. Schimbarea treptata a clasei politice se va modifica si din prisma resurselor de finantare a campaniilor electorale. Finantarile nu se vor mai face pe partide, ci pe oameni si, mai ales, pe proiecte. Votul uninominal va asigura o importanta mai mare comunitatilor locale si sponsorilor zonali. Importanta lor se va vedea in numarul si in valoarea proiectelor locale care se vor genera. Prin urmare, macar doua lucruri vom castiga: lucrurile generale vor fi filtrate de elita de experti, iar comunitatile locale vor fi mai puternice si, cu siguranta, mai prospere. Vom pierde prin faptul ca cei care vor vorbi intr-adevar despre proiecte nu vor fi si cei care le-au gandit. Oamenii politici aducatori de voturi vor fi cei care vor interpreta un rol atat de solicitant, incat nu vor avea niciodata timp sa intervina pe propriul scenariu. Acesta va fi scris integral de altcineva. Iar daca totusi se vor ambitiona sa si-l gandeasca singuri, atunci va fi un hei-rup continuu care va rezolva ce se vede, nu ceea ce este.

Horia MIHALCESCU