Ziua Logo
  Nr. 4174 de marti, 4 martie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Rapid la amanet
-- Copos a gajat 80% din actiunile detinute la clubul de fotbal in favoarea lui Fahti Taher * Patronul Rapidului a primit, in schimb, 30 de milioane de euro, bani pe care ii va investi in Ana Tower, un bloc de 27 de etaje, cel mai inalt din Romania
George Copos a cedat 80% din actiunile clubului Rapid omului de afaceri Fahti Taher, conform informatiilor primite de ZIUA, coroborate cu alte surse si declaratii ale oamenilor din fotbal. Cei doi au semnat un memorandum (contract preliminar) prin care patronul rapidist s-a imprumutat pentru sase luni cu 30 de milioane de euro de la societatea Griro controlata de Nicolae Badea, dar mai ales de iordanianul Fahti Taher, gajand cu 80% din actiunile pe care le detine la FC Rapid. In cazul in care pana in septembrie, Copos nu restituie suma, actiunile vor ramane in proprietatea lui Taher. Tranzactia a fost negata de ambele parti. Singurul care a dat mai multe detalii a fost patronul Stelei, Gigi Becali. Va prezentam filmul evenimentelor.
Totul a inceput vineri la pranz. Atunci, George Copos s-a intalnit cu Fahti Taher la uzinele Griro. Lucru confirmat atat de patronul de la Rapid cat si de omul de afaceri iordanian. Cei doi au discutat despre vanzarea clubului Rapid dar si despre imprumutul de 30 de milioane de euro pe care Copos il solicita. A ramas ca discutiile sa fie continuate seara, la Hotelul Crowne Plaza al lui George Copos. Astfel, cei doi s-au intalnit peste cateva ore la locul stabilit. Discutiile privind imprumutul de 30 de milioane de euro pe care Fahti Taher i l-a dat lui Copos pana in septembrie contra a 80% din actiunile Rapidului au inceput in jurul orei 18.00. Ele au durat aproximativ o ora si 45 de minute, memorandumul fiind semnat in jurul orei 19.45.
Doua clauze
Conform Realitatea TV, la parafarea documentului au asistat alte trei persoane, dintre care si doi avocati. Una dintre aceste persoane, Bogdan Patrascu, sustine ca pe spatele memorandumului au fost scrise cu pixul doua clauze. Una dintre ele, cea de confidentialitate, se ridica la valoarea de un milion de euro. Cu alte cuvinte, cel care va dezvalui semnarea memorandumului inainte de parafarea contractului va trebui sa plateasca un milion de euro. Cea de-a doua este de 500.000 de euro. Suma va fi achitata in cazul in care una dintre cele doua parti se va razgandi si va refuza sa duca intelegerea la bun sfarsit. Acelasi martor sustine ca pe fiecare pagina a memorandumului Fahti Taher a scris "Asa sa ne ajute Mahomed", iar George Copos "Asa sa ne ajute Dumnezeu".
Tranzactia a fost negata de ambele personaje implicate in afacere. Totusi ea a fost confirmata de unul dintre apropiatii lui Fahti Taher. Este vorba despre Gigi Becali, patronul FC Steaua, care a sustinut ca omul de afaceri iordanian a recunoscut intr-o convorbire telefonica pe care a avut-o cu el ca l-a imprumutat pe patronul Rapidului. Cele 30 de milioane de euro vor fi folosite pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar in zona de nord a Capitalei unde Copos vrea sa ridice un zgarie-nori cu o inaltime de 120 de metri. Si aceasta informatie a fost confirmata de Gigi Becali. Dar mai important, ea a fost confirmata chiar de George Copos. Acesta a recunoscut ca Ana Tower, una dintre firmele sale, are in plan un asemenea proiect dar a negat ca acesta s-ar face cu banii imprumutati de la Fahti Taher. De asemenea, informatiile pe care ZIUA le-a obtinut de la Primaria Sectorului 1 dovedesc si ele ca George Copos intentioneaza sa ridice un bloc turn.
Joc la doua capete
Copos joaca insa la doua capete. Prin acest memorandum incearca sa ridice pretul clubului Rapid pe care, conform propriilor sale declaratii, doreste sa il vanda. Concret, Copos incearca sa atraga, pana la semnarea contractului definitiv cu Fahti Taher, posibili cumpatori care sa ii ofere mai mult de 30 de milioane de euro. In cazul in care vreunul dintre cei care s-au aratat in ultimul timp interesati sa achizitioneze Rapidul va plati mai mult de 30 de milioane de euro pana la semnarea contractului cu omul de afaceri iordanian, Copos este dispus sa achite 500.000 de euro catre Fahti Taher, suma ce reprezinta una dintre cele doua clauze ale memorandumului. Trebuie spus ca George Copos nu are de pierdut prea mult nici daca memorandumul semnat vineri se va concretiza. Patronul de la Rapid poate face o afacere extrem de profitabila. Cu cele 30 de milioane de euro poate pune pe picioare un proiect care ii va aduce mult mai multi bani din care va reusi sa plateasca imprumutul. De asemenea, in cazul in care cele 30 de milioane de euro nu vor fi achitate la timp, ele vor ramane in proprietatea lui Fahti Taher. Nici asa George Copos nu va avea de pierdut prea mult. Asta intrucat va controla in continuare aproximativ 20% din club. Dar mai ales va ramane cu baza Pro Rapid, vitala pentru clubul de fotbal.
Ultima ora
Taher: Gigi Becali nu minte
Intr-o interventie la postul de televiziune Sport.ro, Fahti Taher a lasat insa sa se inteleaga ca a existat o tranzactie cu Copos, dar sustine ca suma nu este de 30 de milioane de euro: "Nu stiu de unde a aflat Gigi despre imprumutul pe care i l-as fi acordat lui Copos, insa va spun ca nu este vorba despre suma de 30 de milioane. Niciodata in viata mea nu am imprumutat sume atat de mari. Gigi Becali nu minte cand vorbeste despre aceasta chestiune, el e fratele meu, nu pot sa-l fac mincinos niciodata".
George Copos, patron Rapid
Am discutat despre industrie
"Fals si dezinformare. Ne-am intalnit vineri, intr-adevar, dar pentru ca am vrut sa merg la Atelierele Grivita (n.r. - fosta denumire a Griro SA) sa vad cum s-a dezvoltat aceasta companie. Nu am discutat absolut nimic despre Rapid sau despre fotbal, ci doar despre industria romaneasca. In aceeasi zi ne-am vazut din nou si la Crowne Plaza, dar nu s-a pus problema actiunilor la Rapid. Preluarea unui club se face in cateva luni, e vorba de zeci de milioane de euro, nu asa, pe loc. Nu avem cum sa semnam un astfel de contract. E exclus sa am o intelegere cu domnul Taher. Sunt lucruri neadevarate. Am discutat cu dansul despre ce produc ei la Atelierele Grivita si despre ce produce Ana Imep. Am fost la Griro, am vazut ce fac. Poate am vorbit pe final cu domnul Taher si despre Rapid, dar nicidecum despre o vanzare a clubului catre Atelierele Grivita. Si, oricum, nu cred ca Griro ar avea puterea sa sustina financiar un buget de zece milioane de euro pe an".
Fahti Taher
Mai bine sa preia Griro Rapidul
"A venit la Griro sa vada cum lucram, normal, am vorbit si despre fotbal, l-am intrebat ce mai e pe la Rapid, dar atat, e foarte greu sa cumperi un club puternic precum Rapid", a spus si Taher, care nu a ascuns ca s-ar putea implica financiar in Giulesti. "Am fi interesati, normal. Sa ajunga Rapidul la unul sau la altul? La Timisoara, la Bacau sau la Vaslui? Asa mai bine sa revina Rapidul inapoi, sa preia Griro inapoi. Fotbalul romanesc are nevoie de bani, de investitii. Daca va fi nevoie sa investim, vom investi. Nu stiu cat valoreaza Rapidul, nu am nici o idee cat valoreaza, ce datorie are", a mai spus omul de afaceri iordanian Fahti Taher. (B.G.)
Gigi Becali, patronul Stelei
E doar un imprumut
"Nu e o vanzare propriu-zisa, ci doar un imprumut. Taher ii da lui Copos un imprumut de 30 de milioane de euro, pe sase luni, iar Copos gajeaza cu 80 la suta din actiunile Rapidului. E simplu: daca in sase luni Copos nu da banii inapoi, Taher preia actiunile, fara actiune judecatoreasca. E o practica obisnuita intre oamenii de afaceri. Copos are nevoie de bani pentru proiectele lui cu niste cladiri, nu putea sa gajeze la o banca cu Rapidul, pentru ca cluburile de fotbal nu au profit, asa ca se imprumuta de la un privat. De fapt, Taher baga 30 de milioane din banii lui in Griro, iar societatea ii imprumuta Rapidului", a explicat Becali, precizand ca are informatii chiar de la omul de afaceri iordanian. (B.G.)
AnaCel mai inalt bloc din Romania
In aceasta primavara, George Copos va incepe lucrarile de constructie la o cladire de 27 de etaje, denumita Ana Tower, ce va fi ridicata in vecinatatea hotelului Crowne Plaza. Imobilul amplasat pe Bulevardul Tipografiei, pe terenul cumparat potrivit declaratiilor omului de afaceri inca din 1995, are ca termen de finalizare a lucrarilor luna octombrie 2010.
Costurile se vor ridica la aproximativ 80 de milioane de euro. Copos sustine ca investitia este asigurata atat din surse proprii, cat si din credite bancare. Potrivit datelor de la Primaria Sectorului 1, suprafata totala a cladirii este de aproximativ 56.000 mp. Parcarile, pe trei nivele de subsol, vor insuma 20.486 mp, in timp ce parterul si cele 27 de etaje vor avea o suprafata totala de 34.973 mp. Cladirea va avea 120 de metri, fiind cea mai inalta constructie din Romania. Potrivit lui Copos, atunci cand va fi functionala, cladirea de birouri va aduce incasari anuale din chirii de 9,9 milioane de euro. George Copos are in vedere si o alta afacere, de zece milioane de euro, de aceastas data in plin centrul Capitalei. (Mihnea TALAU)
George TARATA 
Alte articole
  Vantu: "Nu iau Rapidul!"    (Sport, 2008-02-08)
  Copos si militienii    (Sport, 2007-11-10)
  Copos: "Facem curatenie la iarna!"    (Sport, 2007-11-06)
  Copos a luat foc!    (Sport, 2007-10-30)
  Copos ameninta cu retragerea din UEFA!    (Sport, 2007-09-25)
  Fathi Taher il ameninta pe Copos: Sa imi dea banii inapoi si apoi sa spuna ca nu mai am nici o legatura cu Rapid    (2009-04-27 17:47)
  UPDATE 15:20 - Fanii rapidisti au iesit in strada    (2009-01-24 14:07)
  Fathi Taher sustine ca s-a inteles cu Copos pentru preluarea Rapidului    (2008-03-17 13:17)
  Realitatea TV: George Copos vinde Rapidul    (2008-03-03 13:16)
  Copos vinde Rapidul!    (2008-01-25 14:55)
 Afisari: 1557  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
JUSTITIA ( I )    de avarfreson
A r h i v a
  Carausii mortii albe    
  Unealta lui David    1 comentariu
  Consiliul Europei respinge "conceptul natiunii"    12 comentarii
  Metallica la Bucuresti pe 26 iulie    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Metallica la Bucuresti pe 26 iulie (3630 afisari)
 Consiliul Europei respinge "conceptul natiunii" (3518 afisari)
 Cele mai faimoase betii din istorie (1752 afisari)
 Unealta lui David (1564 afisari)
 Rapid la amanet (1557 afisari)
 Fiica lui Elvis Presley cantareste aproape 100 de kg (8244 afisari)
 Dacia Sandero a fost lansata la Salonul Auto de la Geneva (3840 afisari)
 Opera londoneza i-a miscorat "barbatia" pe un poster  (2503 afisari)
 De miercuri, frigul si ploile revin in toata tara (1584 afisari)
 Produsul Intern Brut al Romaniei a crescut cu 6% in 2007 (1437 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01835 sec.