Spre deosebire de noi, cei ce lucram la ziarul tiparit pe hartie si care scriem pentru ca nu ne place cum vorbim, "vedetele" politico - analitice in voga se dau de ceasul mortii dupa cate un cuvant, sau vreo expresie care le suna lor "frumos" in urechi. Si cum acestia vorbesc mai ales pentru ca le place sa se auda, schimba intre ei, dar si cu publicul auditor, tot felul de barbarisme care nu fac altceva decat sa sublinieze si in felul acesta usuratatea propriilor creiere. Care sunt, nesmintit puse, si la unii si la altii, din nefericire, in slujba natiei, a binelui si dreptatii. Este si cazul expresiilor foarte la moda in talk-show-uri, expresii precum "pe cale de consecinta" - in loc de mai simplul si mai romanescul "in consecinta" si "despre care am/ati/a facut vorbire", care inlocuieste verbul "a spune/a vorbi". M-am tot chinuit sa gasesc o explicatie de bun simt a faptului ca limbajul politic - dar si cel "civil" a cotit-o, de o vreme, pe fagasul avocatesc, inlocuind astfel un discurs cu influente literare, altadata foarte apreciat, cu unul barbar, sec, vetust-prafuit si fara nici un stil. Ce-i drept, e complicat sa ceri stil, cand acesta consta, in majoritatea cazurilor, tocmai in absenta stilului. E prea mult sa ceri ca politicienii, care abia au invatat sa nu mai poarte sosete "flausate" albe la costum, sa aiba in discursurile lor prea multe cuvinte, cand lor li se pare mai important sa invete "par coeur" marci celebre, precum Brioni sau Audemars Piguet, decat citate din oratori celebri. Poate tocmai de asta partidele fara oameni de cultura (adica mai toate!) afiseaza cu mandrie faptul ca nu au istorie si deci vorbitorii de azi, nu pot fi comparati cu vreun orator interbelic, pe care sa-l fi avut propriul partid. La fel cum multi dintre tinerii din presa i-ar ingropa fara remuscare pe "expirati", doar pentru faptul ca dintre talent si vorbe frumoase, numai ultimele se pot fura. Tipic pentru lipsa de talent si substanta la multi "scriitori" ai articolelor de fiecare zi este arhi-cunoscutul "toate bune si frumoase", expresie pe care "talentul" jurnalistilor nu reuseste sa-l inlocuiasca in nici un chip cu altceva, devenind unul din cele mai idioate clisee din presa scrisa. Exista, totusi o realizare "mareata" a acestor politicieni si ziaristi: aceea ca doar cu un astfel de limbaj, "de cauciuc", se poate acredita o idee complet falsa, cum e aceea ca am fi un popor de corupti, fara ca cineva sa fi analizat in amanunt cazurile de coruptie (evident, in afara de categoria celor alesi: a deontologilor si a marilor constiinte ale neamului - din pacate, vai, atat de putini!) manjind fara nici o tresarire medici, judecatori, ziaristi, politicieni, oameni din administratie, luati "la gramada", ca si cand cineva le-ar fi dat dreptul la condamnari colective. Daca ar mai exista la vreo televiziune de azi emisiunea ceausista "De pe marea scena a tarii pe micul ecran", lucrul cel mai demn de mentionat ar fi faptul ca aceasta scena gri a ultimilor ani ne-ar arata, probabil, o majoritate a unui popor care si-a facut un scop din a acuza si a judeca. De la taranul care se judeca pentru zece centimetri de pamant cu vecinul, trecand la sutele de mii de procese ale proprietatii, de cele calomnie, si ajungand la coruptia pe care o vede oricine cand vrea si unde vrea, si care ajunge inevitabil pe masa unor procurori, scena tarii pare un imens tribunal, vetust si anacronic. Daca mai punem la socoteala "tribunalele ad-hoc" pe care le vedem in fiecare seara la tv si frecventa cu care apare in viata de zi cu zi a natiei Curtea Constitutionala, nu avem de ce sa ne mai miram ca limbajul "de lemn" a trecut atat de rapid la cel "avocatesc", si chiar mai jos decat acesta. Si atunci, "pe cale de consecinTA", nu vom avea altceva de facut, decat sa optam intre cele doua "noi limbaje de cauciuc". Adica ori trecem la cel politico-avocatesc-ruginit, ori il imbratisam pe cel simandicos intelectualist, de dictionar, despre care am facut vorbire mai sus...

Octavian HOANDRA