Pe cei mai multi, prezentul, in oricare epoca s-ar intampla el, ii nedumereste. Se lupta cu el, considerandu-l intotdeauna inferior trecutului. Pentru toti, copilaria si tineretea, de mult apuse, sunt paradisul pierdut, varsta de aur pe care o retraiesc impreuna cu nepotii. Unii au un trecut fabulos, de multe ori neverosimil: aventuri in razboaie, calamitati naturale, incalcite istorii de familie si de amor, cu fapte brave, fapte rusinoase si intamplari inavuabile. Altii au in urma o existenta liniara, stearsa, inchisa in casa din provincia X sau satul Y. Si mai sunt, desigur, cei cu o viata dramatica, petrecuta la cozi, in asteptarea tacamurilor de pui, a ratei, a pamanturilor si a caselor confiscate, a unui viitor care sa compenseze trecutul. Bunici de toate felurile Ei sunt bunicii nostri, ati inteles. Posesori de mitologie, au devenit personaje intr-o carte recent publicata, intitulata pe cat de simplu, pe atat de percutant: "Cartea cu bunici". Este vorba despre un volum coordonat de tanarul critic literar Marius Chivu si publicat la Editura Humanitas, care strange amintiri despre bunici, semnate de diversi intelectuali contemporani, unii notorii, altii cunoscuti numai in breasla: scriitori (Radu Cosasu, Gabriela Adamesteanu, Andrei Codrescu, Radu Pavel Gheo, Horia Roman-Patapievici, Simona Popescu, Iulian Tanase, Marta Petreu, Filip Florian etc.), critici (Dan C. Mihailescu, Cristina Modreanu, Matei Calinescu, Alex Leo Serban, Pavel Susara s.a.), jurnalisti (Ciprian Voicila, Traian Ungureanu, Radu Naum, Tia Serbanescu, Sever Voinescu etc.). Sutele de parinti ai parintilor care populeaza amintirile din aceasta carte destinata, cum explica in argument coordonatorul, mai ales celor care nu si-au cunoscut bunicii niciodata, sunt agentii principali ai varstei de aur. Indispensabili pentru nepotii care au dat forma amintirii, cu sau fara efort, in proze de cateva pagini fiecare, ei nu raman eroi de basme personale, inzestrati, fireste, cu puteri supranaturale. Conceputa intr-o "epoca a ireverentei", o definitie greu de negat a secolului in care traim, si a memoriei scurte, "Cartea cu bunici" contine, de fapt, mai multe carti: una de memorialistica, plina de portrete in tonuri vesele sau triste, ghiduse sau sobre, una de antropologie si psihologie, atenta la identitatile pe care la configureaza memoria, un document de istorie a romanilor si a mentalitatilor. Personaje de tragi-comedie, parintii parintilor se infatiseaza cel mai adesea ca victime, fiind rarissim aratati in ipostaza de calai. Desi victime - puteti citi cuvantul ca fiind intre ghilimele - ale inocentei celor mici, bunicii vad speranta. Aceasta este si explicatia pe care o incearca Florin Dumitrescu (auto-intitulat "publicitar"), intr-unul din textele cele mai meditative din volum: "Durerile pricinuite de nepoti sunt ultimele mari puseuri de vitalitate in apropierea mortii. Sunt ecouri ale vietii trecute in cea viitoare. Acesti fii ai fiilor sunt mesageri sibilinici din regatul fara timp. Ingeri, deci cruzi. Poznele lor sunt ghionturi ale divinitatii. Bunicii le primesc (le asteapta? le doresc?) cu intelepciune: ca pe o confirmare, ca pe o promisiune, ca pe o speranta." Participanti la varsta de aur Imagini foarte concrete cu bunici in actiune, escaladand muntele sau jucand canasta, se intalnesc in volum cu reprezentari abstracte, cu bunici in nemiscare, eternizati de memorie intr-o expresie dominanta: bunicul cu ochi albastri din fotografia inramata si atarnata de perete, niciodata cunoscut in carne si oase ("Tabloul cu ochi albastri", de Cristian Geambasu), sau "grand-maman" din casa de langa Foisorul de Foc, "la o distanta imemoriala de ea insasi si de ceilalti", "ametita de intensitatea timpului ce-o ajungea din urma" ("Grand-maman si Babica", de B. Elvin). Participantii la varsta de aur nu sunt stafii ascunse in paginile unei carti, care-i bantuie pe autorii ei. Bunicii sunt prezente benefice si active pentru toti cei care au vrut sa scrie despre ei, posesori de virtuti si vicii (fumatul, jocurile de noroc s.a.m.d.), vesnic aparatori ai nepotilor care pragatesc galetile cu apa care sa cada cand se deschide usa. Lumina idealizanta care invaluie personajele pe care povestitorii le decupeaza din memorie cu atata caldura se desfasoara pe fundaluri diferite: in orasul de provincie tipic romanesc, interbelic sau postbelic, in satul in care patrunde din ce in ce mai adanc kitsch-ul, in capitala cu bune si rele. Bunicii raman stapanitori ai acestor teritorii, luminate si de un volum care se constituie intr-un exercitiu de admiratie si care isi asteapta, fara-ndoiala, pandantul: amintiri ale bunicilor despre nepoti.

Dana IONESCU