Cezar IOAN 

Dezbaterea cu privire la efectele supermarketurilor asupra consumatorului, lansata in paginile acestui ziar, este cu siguranta mai putin spectaculoasa decat recentele evolutii din Kosovo sau din domeniul taxei auto. Si totusi, foarte importanta, dupa parerea mea. In conditiile in care, weekend de weekend, o maree umana ia cu asalt casele de marcat, animata ferm de increderea ca beneficiaza acolo de cele mai bune preturi si cel mai confortabil shopping, s-ar parea ca nimeni nu mai sta, de fapt, sa faca niste socoteli simple. Semnalele de alarma trec neobservate, inecate intr-un taifun de "breaking news" despre sanii Nicoletei Luciu sau ultima aventura extraconjugala a nu-stiu-carui fotbalist. Cu o agenda publica ale carei prioritati par ca au luat-o razna, informatia ca laptele se scumpeste de opt ori intre putina vacarului si frigiderul cetateanului nu mai ajunge sa aiba vreo relevanta, desi indeplineste simultan atat criteriul proximitatii, cat si pe cel al interesului public. O socoteala simpla, cum spuneam, ar arata ca laptele este doar unul dintre cele aproximativ 30.000 de produse de larg consum ale caror preturi, umflate chiar pana la zece ori, sunt dictate nu de regulile economiei de piata, ci de 5-6 familii (europene, in cazul nostru) care au construit imperiile moderne numite "de retail". Alimente, mobila, materiale de constructii, toate se supun aceleiasi logici implacabile a abuzului de putere, care decide ca furnizorul trebuie sa umfle pretul, iar cumparatorul trebuie sa-l plateasca bucuros. Aratam, in introducerea dezbaterii despre necesitatea unei investigatii asupra supermarketurilor, ca acestea au ajuns sa decida - intr-o masura periculos de mare - care intreprindere supravietuieste si care falimenteaza, ori cu privire la ce produse are nevoie cetateanul si la ce pret. Deciziile nu se iau in functie de jocul firesc al cererii si ofertei, ci dupa procentele de discount si taxele de lista pe care furnizorii supermarketurilor sunt de acord sa ni le treaca in cont. Spun "sa ni le treaca", deoarece chiar daca "pe hartie" le platesc ei, in final noi suntem cei care achitam nota de plata la masa profitului din asa-numitul "comert modern". Perversiunea sistemului este dublA. Ea ne face, pe de o parte, sa achitam, in calitate de consumatori, preturile cerute. Fara sa constientizam uriasa conspiratie ai carei cobai am devenit ca efect al dezinformarii si comoditatii. Pe de alta parte, furnizorii marfurilor vandute prin retailul modern achita, la fel de bucurosi, taxele si discounturile cerute, fara sa inteleaga ca, pe termen lung, nu fac altceva decat sa contribuie la sporirea puterii supermarketurilor, care in final se va intoarce si asupra lor. Cu un ochi la Nicoletele de la televizor si cu celalalt la panoul galben pe care scrie, mare, "Reduceri de preturi", nu vedem ca nu mai exista, practic, aproape nici o marfa pentru care sa nu platim mai mult decat face, alimentand zi de zi puterea noii elite. Stapanii hipermarketurilor - caci ei sunt astazi organismele cu cele mai performante rezultate din lungul proces al evolutiei omenirii - reusesc performanta de a se hrani fara sa cultive, fara sa culeaga, fara sa vaneze: toate aceste activitati de duzina le facem noi pentru ei. Atat in calitate de simpli consumatori, impingand frenetic la carucioarele de cumparaturi, cat si in calitate de privitori profesionisti ai micilor ecrane, zapaciti de amestecul de non-stiri si entertainment livrat cu polonicul. Cam aici a ajuns globalizarea, acest tren pe care nu dorim sa-l pierdem. O replicA celebrA dintr-un monolog spunea ca "oamenii se casatoresc pentru a avea cu cine sa imparta necazurile pe care altfel nu le-ar fi avut", iar corolarul acesteia, in cazul de fata, la fel de celebru, ar putea fi "sa avem mare grija ce ne dorim, fiindca mai devreme sau mai tarziu s-ar putea chiar sa primim".