Cristian UNTEANU 

Dar de ce nu alegem ca brand de tara jocul nostru national, cel in care am dovedit ca suntem experti de talie mondiala, necontestati de nimeni, cu generatii de jucatori absolut exceptionali? Nimeni nu poate sa nege stralucirea cu care stim sa ne dam la perfectie cu stangul in dreptul, spre deliciul asistentei, in toate momentele importante in care am fi fost si noi chemati sa spunem ceva. Daca este sa vorbim serios, atunci trebuie sa acceptam un adevar elementar: principalul brand de tara, oriunde in lume, este limba nationala. Unele popoare si-au transformat vehiculul limbii nationale intr-un mijloc perfect pentru instaurarea unei suprematii mondiale. Fenomen real odinioara in cazul limbii franceze in domeniul diplomatiei si culturii, azi in cazul limbii engleze, devenita practic standardul de conversatie la nivel elmentar pentru o mare parte a planetei si aproape obligatoriu in mediul de afaceri. Alte zone intinse ale planetei au adoptat si si-au pastrat limba colonizatorilor de odinioara, spaniola sau portugheza, si, intr-o foarte mica masura, olandeza, combinata cu dialecte locale. In cazul nostru, sansa de a ridica standardele de prezenta a limbii romane la nivel european a aparut odata cu intrarea noastra in UE, moment in care ni s-a conferit statutul de limba oficiala. F. interesant si f.f. inutil. Iata un exemplu de neputinta, in conditiile in care Comisarul roman Leonard Orban raspunde de multilingvism si are in subordinea sa si traducatorii, si serviciile care se ocupa de redactarea si publicarea tuturor documentelor UE. Intr-o corespondenta de la Bruxelles am amintit de acest episod, dar cred ca este relevant si merita sa revenim asupra lui. In ziua in care a fost prezentat Raportul interimar al CE pe justitie, documentul a fost difuzat in sala de presa in trei variante: franceza, engleza si romana. Numai ca, in ultimul caz, functionarii din departamentul pastorit de domnul Orban, fiind vorba de o limba de care n-are nimeni vreo grija speciala, tocmai ca e limba sefului lor ierarhic, au lasat softul imprimantei setat cum a dat Dumnezeu. Oricum n-avea nici o importanta ca textul aveau sa-l vada doar romanii lui Orban si asta n-avea nici un fel de relevanta diplomatica sau de influenta. Drept care, textul tiparit era plin de patratele care inlocuiau o parte din diacritice. Si ce mare branza? Pai tocmai ca nu e, intr-atat ne-am obisnuit sa ne dam cu stangul in dreptul si sa ne batem joc de noi insine, chiar si la nivelul celui mai inalt reprezentant roman in structurile europene. Credeti cumva ca o asemenea eroare s-ar fi putut strecura intr-un text in franceza, engleza, germana, spaniola.... fara ca urletul de protest sa fi fost instantaneu si sa se fi cerut retragerea imediata a exemplarelor gresite si inlocuirea lor cu unele corect redactate? Mai mult, s-ar fi luat imediat in considerare si eventualele implicatii politice, si reprezentanta statului respectiv pe langa UE ar fi redactat o nota de protest. Doi reprezentanti ai cabinetului domnului Orban (dintre care si o romanca) au trecut pe langa stiva de documente in limba romana si nu le-a pasat. Evident, nici un fel de reactie de la domnisoara care se plimba in zona in numele Reprezentantei Romaniei pe langa UE. Pai de ce le-ar fi pasat, mai draga? Nu este vorba despre produsul diplomatiei inepte care are ca principiu de functionare tocmai jocul national de dat cu stangul in dreptul? Nu oare seful diplomatiei romane este primul care le da un exemplu discutand academic cu Voronin si neprotestand ferm in forumul international in care liderul de la Chisinau batjocoreste in continuare realitatile elementare ale istoriei poporului roman? In conditiile astea, sa nu ne miram insa ca vom culege ceea ce-am semanat: indiferenta.