Maladiile secolului In consistentul schimb de idei pe care il propune volumul "Fascism si comunism", tradus de Matei Martin si publicat recent la Editura Art, Francois Furet si Ernst Nolte nuanteaza in detaliu cele doua forme de extremism politic din care s-au dezvoltat maladiile secolului. Un analist care a cunoscut din interior comunismul, pentru ca mai tarziu sa scrie "Trecutul unei iluzii. Eseu despre ideea comunista in secolul XX", adica Francois Furet, si un "revizionist" al fascismului, adica Ernst Nolte, interpreteaza relatia dintre cele doua regimuri, luand in consideratie geneza, desfasurarea si efectele lor. La sfarsitul secolului cu pricina, cand am pierdut iluzia ca puteam stapani istoria, fiind "prizonierii unui orizont unic in Istorie, antrenati spre uniformizarea lumii si instrainarea indivizilor de economie", cum spune Furet, un astfel de dialog pune fata in fata cele doua forme de extremism, mergand pe ideea "complicitatii beligerante" dintre ele. Piata de carte din Romania ultimilor ani abunda in studii despre regimurile politice care au configurat Europa secolului trecut. Ce-ar aduce nou acest volum? O discutie polemica de mare tinuta intelectuala, greu accessibila celor neinitiati, in dorinta de a detecta sursele fascinatiei exercitate de cele doua maladii si de a identifica un tratament. Expune o tehnica a demonstratiei care le este straina multor analisti improvizati, o stiinta a argumentului aplicata riguros. Cu alte cuvinte, o exemplificare a gandirii critice exprimate intr-un dialog in care participantii cauta lucid un diagnostic si o cale de combatere. Pentru edificare, iata o mostra relevanta pentru nivelul discutiei, extrasa din pledoaria lui Francois Furet, intr-una din scrisorile adresate lui Ernst Nolte: "Oricare ar fi situatia istoricilor francezi si germani fata de intelegerea secolului XX, este clar ca obsesia fascismului, deci a antifascismului, a fost instrumentalizata de miscarea comunista ca mijloc de a-si ascunde propria realitate de opinia publica. De unde reiese ca trebuie facuta critica acestei viziuni, care a dobandit puterea unei ideologii, pentru a intra in istoria reala a fascismului si a comunismului. Din acest punct de vedere, sunteti un deschizator de drumuri, iar, odata cu trecerea timpului, peste zece sau cincizeci de ani, acest lucru va fi limpede pentru toata lumea." Un sentiment care naste monstri Editura Humanitas a facut un gest recuperator pentru cultura romana, publicand anul trecut "Omul resentimentului", de Max Scheler, in traducerea lui Radu Gabriel Parvu, o carte ce poate fi citita ca facand parte din aceeasi sfera tematica. Subiect de meditatie perfect pentru epoca resentimentarilor, adica a noastra, studiul lui Max Scheler, scris in anii '30, plonjeaza in adancimile fiintei umane, in cautarea "organului" secretor de resentimente. Cercetatorul n-a ezitat sa-si ia cat mai multe instrumente de explorare: in aceeasi masura filozofica si psihologica, incursiunea se foloseste de biologie, sociologie, istorie, antropologie. Plecand la drum de la premisa ca sentimentul in chestie este "o autointoxicare sufleteasca ale carei cauze si consecinte sunt foarte precise", deci "o atitudine psihica de durata", Max Scheler se foloseste de distinctia rational-irational pentru a descoperi sursa generatoare, precum si formele sau efectele. Desface in componente nenumarate un mecanism psihic de o importanta covarsitoare, pe care il analizeaza in relatie cu valoarea morala, morala crestina, morala moderna. La inceput de secol XXI, putem verifica in plan concret daca Max Scheler a definit bine "critica resentimentara": "(...) orice remediu al starilor de lucruri definite drept critice nu provoaca satisfactie, ci, dimpotriva, starneste insatisfactie, intrucat curma placerea tot mai mare care rezida in invectiva si in negatia pura. Pentru mai multe dintre partidele noastre politice actuale este valabila teza ca nimic nu le infurie mai tare decat realizarea unei parti din cerintele programului lor, fie inveninarea inaltului lor sentiment de "opozitie principala" prin faptul ca unii dintre reprezentantii lor sunt implicati intr-o colaborare utila vietii statului. Critica resentimentara are tocmai particularitatea ca nici nu "vrea" in mod serios ceea ce pretinde ca vrea; ea nu critica pentru indreptare a raului, ci foloseste acest lucru ca pretext pentru a-si da in general cu parerea." (D.I.)