Ziua Logo
  Nr. 4160 de sambata, 16 februarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
ZIUA de Weekend
LOCURI IN INIMA
Hartile lui Adrian Nastase la muzeu
Pe strada Londra din Bucuresti exista o vila din Protocolul de Stat care gazduieste, din 2003, Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi. Ca este un spatiu privilegiat se observa cu usurinta. La intrare te intampina un afis pe care scrie "Colectie donata de Daniela si Adrian Nastase". Iar modul impecabil in care sunt amenajate parterul si cele doua etaje unde sunt expuse peste 600 de harti vechi intaresc aceeasi impresie. In ceea ce priveste "cartile vechi", deocamdata este vorba doar despre o colectie in devenire, caci in cladirea somptuoasa deschisa vizitatorilor de cativa ani nu veti gasi asa ceva, una dintre cauza fiind lipsa de spatiu.
Lumea cartografiata
Alura occidentala degajata de personalitatea cladirii care a fost casa de bogatas armean, sediu de ambasada si consulat insoteste vizitatorul in fiecare incapere in care sunt amplasate exponatele. Vitraliile, si ele variatiuni pe teme cartografice, ca si frescele din plafon, o soba veche de ceramica pictata adusa din Austria si alte elemente alcatuiesc un decor care pune in lumina hartile valoroase expuse in rame elegante. Datorita numarului mare al exponatelor, precum si numarului de harti tinute in depozit din lipsa de spatiu, muzeul este pe locul 4 in lume.
Hartile propriu-zise, gravurile si litografiile sunt luminate modern, astfel ca se vede limpede calitatea artistica a multora dintre ele. Hartile de toate felurile, datand din diverse secole, cele mai vechi fiind realizate in secolul al XVI-lea, infatisand varii regiuni geografice, unele dintre ele semnate de cartografi celebri precum Mercator sau Munster, sunt un prilej pentru un exercitiu de imaginatie. Dacia, Imperiul Roman, triburile trace, Tarile Romane in contexte diferite, Imperiul Otoman, Europa in diverse faze ale istoriei, Dunarea sau Marea Neagra sunt protagoniste ale unor reprezentari cartografice care de care mai elaborate, multe dintre ele ornate bogat cu elemente artistice care pun in prim plan valoarea stiintifica.
Exista, de exemplu, patru spectaculoase harti ale Romaniei, pe hartie realizata manual, colorate tot manual de Jacopo Costaldo la Anvers, in 1584. Exista gravuri cu acul, harti realizate in culori naturale conservate secole intregi, harti militare si harti de razboi criptice pentru ochiul vizitatorului din 2008. Cel mai vechi exponat, o xilogravura, dateaza din 1525, iar cele mai recente reprezentari cartografiaza Romania Mare a secolului trecut.
Diferenta
Din pacate, articolul nu poate fi ilustrat cu fotografii de interior relevante, caci fotografiatul este interzis. De aceea am ales sa folosim copiile a doua lucrari aflate in muzeu: prima reprezinta Clujul (imagine pe care o gasiti si pe biletul de intrare), iar cea de-a doua este o harta a teritoriului in care a propavaduit Sfatul Apostol Pavel.
Domnisoara muzeograf a fost companionul agreabil al vizitei mele, incepute dupa ce am cumparat un bilet care costa 1 RON. Mi-a confirmat ca sunt multi vizitatori din strainatate, adaugand ca, uneori, si tinerii romani indraznesc sa paseasca in Strada Londra, nr. 39.
Daca veti vizita Muzeul National al Hartilor si al Cartii Vechi, veti vedea diferenta fata de cele mai multe muzee bucurestene, chiar daca unele dintre ele au fost reamenajate in ultimii ani. In acest caz, fondurile par sa fi fost suficiente pentru tot. Lucru pe care celelalte muzee il asteapta cu nerabdare.
Dana IONESCU 
A r h i v a
  Elena Vacarescu, prima femeie din Academia Romana    
  Raul ca mostenire genetica    2 comentarii
  Fascism, comunism si resentiment    
  CRONICA DE FILM: Juno    
  Primavara iubirii in India    
 Top afisari / comentarii 
 Taxa auto in varianta Mediu (3117 afisari)
 Kosovo - reduta mafiei islamice din Europa (II) (3038 afisari)
 Kosovo, Serbia si romanii timoceni (2230 afisari)
 Tariceanu nu a renuntat la afaceri (2170 afisari)
 Operatiune SIE esuata (1719 afisari)
 Cel mai gras om din lume are o iubita fotomodel (4943 afisari)
 Colegii de generala ai Elenei Basescu: Operatiile estetice i-au schimbat mult infatisarea (4266 afisari)
 Kosovo, exemplu pentru liderii maghiari din Romania (1955 afisari)
 Eclipsa totala de luna in Romania pe data de 21 februarie 2008 (1616 afisari)
 Desi risca puscaria, un cuplu incestuos nu poate renunta la dragostea lor bolnava (1530 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00940 sec.