Am citit jurnalul lui Anais Nin la New York. Am fost placut impresionat de la bun inceput. Tot ce stiam despre ea si scrierile ei ma faceau sa stramb din nas. Cand cunosti bine de ce sunt in stare Henry Miller si Durrel, cand intra in memorie fel de fel de nimicuri sau vorbe si aprecieri aruncate de unul sau altul este greu sa te desprinzi de ele. Nu de putine ori operam cu clisee si prejudecati, nu de putine ori suntem supusi noi insine unui asemenea tratament. Simplificator si mistificant. Ca simpli indivizi, desigur. In cazul lui Anais Nin, cu o buna cota internationala de scriitoare, chiar daca pusa sub sigla minimalizatoare a unui "aia-cu-jurnalul" lucrurile se pot indrepta lesne: avem cartile ei. Cine chiar vrea sa stie ceva despre aceasta fascinanta personalitate femeiasca si, de ce nu, chiar o buna scriitoare, ii poate citi cartile. Restul e barfa, vorbe, nimicuri, fum. La multi ani dupa moartea scriitoarei, faimosul ei jurnal este si la indemana cititorilor romani. In Colectia "Raftul Denisei" de la Humanitas avem deja la indemana trei felii consistente din acest misterios jurnal al unei si mai misterioase femei. Si-a inceput jurnalul la 11 ani, in 1914. Va adauga la el cu consecventa pana la moarte. In 1977, nascuta fiind in 1903, intr-o familie cu multiple radacini. O existenta aventuroasa si o anume ambitie de a nu ceda conjuncturalului si contingentului au salvat-o de multe ori. Dar nu a fost scutita de drame si deziluzii. Literatura si increderea in ea insasi, nevoia de dragoste si implinirea printr-o sexualitate debordanta i-au fost atuuri importante in viata. Dornica sa scrie si sa publice, avida de notorietate si succes va avea un extrordinar simt, chiar bun simt, al relatiilor, al bunelor relatii. Avand mereu in preajma oameni de mare valoare, a dat si a primit pe masura. Sunt lucruri ce nu se pot cuantifica, nici echivala in vreun fel. Dai si primesti, acel negustoresc "Do ut des" nu a functionat bine intotdeauna. Nici in cazul ei. Literatura produsa de Anais Nin nu depaseste conditia modesta a unei proze artificiale si caznite. Nu are darul povestirii, dar se dovedeste ulterior, prin jurnale, ca stie sa se confeseze. Cu sinceritate si chiar cruzime pe alocuri, cu un exceptional simt al observatiei, cu multa rabdare pentru trairile launtrice, dar si trupesti. Acele momente unde urmeaza puncte puncte sau o tacere vinovat complice, ea vitupereaza in paginile de jurnal: ia priviti ce fac eu, ce mi se intampla mie! Nu multa lume poate face asa ceva, nu oricui ii si iese chiar o buna proza egocentrata si autodevoranta. Anais Nin se consuma pe sine si odata cu ea devoreaza tot ce este in jur. Sexualitatea si excesul erotic ce puteau scandaliza spiritele pudibonde de acum 50 de ani sunt mici jocuri de copii pentru tinerii de astazi. Din acest punct de vedere, prozele cu iz erotico-pornografic - scrise initial doar pentru bani - si care au aparut si in limba romana, tot la Humanitas, in volumul "Delta lui Venus "dezamagesc. Pline de locuri comune si cu o rea perceptie a psihologiei personajelor. In schimb, in jurnal, da, ii iese bine. Aici se razbuna Anais pe neputinta ei de a da o proza de fictiune de mare consistenta artistica. "Henry si June" este o ultima aparitie, 2008, din "Jurnalul dragostei", editie necenzurata. Traducerea, cursiva si fluenta, Luana Schidu. Anais Nin. Se pot invata multe din viata ei, nu doar in plan erotic. La urma urmelor o avem si noi pe Laura Andresan.

Bedros HORASANGIAN