O distributie in care au stralucit baritonul Ildebrando D'Arcangelo - un Guglielmo exceptional sub toate aspectele; tanarul tenor Francesco Meli - in debut absolut pe acea scena -, o adevarata revelatie in rolul lui Fernando; soprana Laura Tatulescu (foto) a stralucit in Despina, explozia aplauzelor ce au insotit atat ariile sale, cat mai ales aparitia de la final, dar si reactia salii la fiecare moment de efect, confirmand placerea cu care melomanii au ascultat glasul sau generos, calitativ si vibrant, dar perfect adaptat cerintelor dificilului rol, reusind impecabil si "modificarea" in travestiuri (in special in Notar), incantati totodata de jocul alert, plin de umor si farmec, de exceptionala realizare a Doctorului (un fel de Falstaff cu masca si o burta peste care isi "tragea" pantalonii grotesti cu gesturi de un comic irezistibil), trecand cu naturalete si dezinvoltura de la secventele lirice la cele pline de voiosie, apoi la ansamblurile deosebit de solicitante (si prin tempo-ul naucitor cerut de Muti). Din fericire, spectacolul a fost transmis in direct de ORF si preluat la Radio Romania Muzical, astfel incat performanta sa a cucerit si publicul nostru, chiar si cei mai sceptici "analisti" convingandu-se astfel ca Laura Tatulescu merita distribuirea in roluri de prim plan pe scena unde evolueaza toate "varfurile" liricii mondiale; nu intamplator, si cei mai severi critici (precum Karl Lobl, care afirma ca i s-a parut cea mai buna din distributie!) au facut risipa de superlative in ceea ce o priveste. Daca soprana Barbara Fritoli (Fiordiligi) si mezzosoprana Angelika Kirchschlager (Dorabella) au rezolvat tesatura vocala cu acuratete, dar (si) cu probleme tehnice (pentru ca Mozart s-a dovedit inca o data foarte greu de cantat...), intrupand personaje agreabile in special in plan vizual, baritonul Natale De Carolis a fost... inexistent in Don Alfonso, sters si ca prezenta vocala, si ca personalitate scenica. Optand pentru un Mozart... rossinian, Muti a oferit o uvertura destul de monocroma, pentru ca apoi orchestra sa realizeze o paleta coloristica bogata, iar derularea muzicala extrem de rapida a asigurat permanenta verva (mai apropiata de stilul italian), riscand insa o usoara "patinare" in relatia cu scena, mai ales in ansambluri. Am aplaudat, asemeni unei sali arhipline, un spectacol de mare succes, urmarit cu respiratia taiata de publicul atent, cunoscator si extrem de pretentios, ovatiile cu care a fost rasplatita Laura Tatulescu, devenind astfel cu atat mai pretioase si elocvente. Iar in 25 februarie, partitura va fi prezentata de ansamblul Staatsoper la Concertgebow (Amsterdam).

Anca FLOREA