Ion Bogdan LEFTER 

Peste tot, ziarele se adapteaza: paginile se micsoreaza, in schimb fotografiile cresc, ocupand din ce in ce mai mult spatiu, ceea ce reduce textele, explicatiile, analizele. Echipele redactionale din presa serioasa continua sa aplice standarde inalte, filtrand si verificand stirile s.a.m.d., insa, ori fara tragere de inima, accepta perspectivele cat mai "spectaculoase", cat mai "de scandal". La noi, fenomenul global a intalnit o presa fragila, abia reconstruita dupa caderea regimului comunist. Mecanismele profesionale de aparare, care incepusera sa dea semne timide de functionare, n-au putut opri tavalugul. Televiziunile private, aparute catre mijlocul anilor '90 si afirmate impetuos in jumatatea a doua a deceniului, n-au avut mari sanse de rezistenta impotriva "tabloidizarii", micul ecran fiind prin definitie cel mai usor accesibil mediu, mai "de massa", deci obligat sa fie simplu si atractiv; or, de la consumismul imaginii la "tabloidism" nu mai e decat un pas. In domeniul radiourilor, lucrurile s-au rezolvat rapid si fara nuante: ca sa ai audienta cu costuri cat mai mici, renunti la productia proprie si difuzezi muzica, presarata cu stiri preluate din ziare si agentii. In competitie cu televiziunile si cu informatia furnizata prin Internet au ramas ziarele, care se straduie si ele sa fie cat mai stridente: "dezvaluiri", picanterii, taraboi, scandal, zi de zi, ba chiar, in versiunile on-line, pe website-uri, ceas de ceas si minut de minut. "Spectacol" non-stop. Trist in sine, fenomenul are si virtuti comice, impingand lucrurile catre ridicolul cel mai amuzant si catre propria sa parodie. Nemaipomenite "bombe" de presa sunt dezamorsate de primele verificari de date concrete. "Calamitatile" sezoniere trec ca prin farmec, fiindca - de fapt - avertizarile cu "coduri" colorate n-au fost urmate decat de precipitatii normale sau de vanturi un pic mai puternice. Eventual, vedem la televizor, pe toate canalele, ca undeva, intr-o localitate a patriei, a cazut un copac peste o masina... Mai nou, in mijlocul emisiunilor cu dezbateri politice, atunci cand participantii explica situatia, incercand sa clarifice lucrurile, moderatorii intervin, care blajin, care rastit de-a dreptul, cu cate un apel de felul: "Domnule Cutare, sa nu intram in detalii ca ne scade rating-ul!". Pe fata, direct, in direct! Va sa zica, din motive de imaturitate locala, tendinta generala ia la noi forme extreme. Nimic din strategiile presei private de larga audienta nu pare sa indice intelegerea faptului ca goana dupa "spectacol" nu va putea - pur si simplu - sa elimine nevoia de informare, de analiza, de intelegere a lumii din jur. Prin contrast, mediile care se straduie cel mai vizibil sa respecte standardele profesionale au devenit posturile publice de radio si de televiziune, in segmentele lor de stiri, comentarii, investigatii, dezbateri. Ironica rasturnare de situatie, dupa ce noua presa independenta le-a tot acuzat in prima parte a anilor '90 si uneori si dupa aceea - pe buna dreptate, atunci! - de partizanat in favoarea FSN/FDSN/PDSR/PSD. Ca sa nu mai vorbim despre contextul electoral, cu presiunile lui suplimentare: totul se reasaza in functie de interesele politice, combatantii devin isterici, loc de nuante nu mai este. La vremea "tabloidizarii", analiza se opreste, asadar. Cel putin sub forma articolelor pe care, timp de aproape patru ani, le-am semnat in aceasta pagina...