Sorin ROSCA STANESCU 

Ieri vorbeam despre multiple discriminari, generate doar de doua articole constitutionale. Carora, este adevarat, li se adauga alte reglementari juridice elaborate in spiritul acestora. Am vazut cum, in cazul ipotetic al asasinatului colectiv, un simplu cetatean nu poate fi tratat egal in fata legii cu ceilalti, care sunt demnitari ori parlamentari. Am mai vazut cum un demnitar care este si parlamentar are, tot in raport cu legea, drepturi mai multe decat un demnitar care nu este si parlamentar. Si in fine, am vazut cum, pe fondul acestei grave erori constitutionale, meschina dar violenta lupta politica din Romania este alimentata pana la incandescenta, degenerand in scandal. De tip maidanez. Si declansand o criza politica de proportii. Anuntata prin nenominalizarea Noricai Nicolai si, imediat apoi, prin aruncarea manusii prezidentiale in obrazul Guvernului, in cazul celor opt dosare ale demnitarilor. S-a creat, astfel, o grava competitie nu numai intre Presedintie si Guvern, prima fiind, in definitiv, parte a Executivului, ci si - fapt infinit mai grav - intre presedinte si Parlament. Un conflict de legitimitate. Detaliem aceasta afirmatie cautand sa identificam o solutie. Ce spune articolul 69 din Constitutie? "Deputatul si senatorul nu poate fi retinut, arestat, prechezitionat sau trimis in judecata penala sau contraventionala fara incuviintarea Camerei din care face parte". Ceilalti participanti la crima colectiva, da. Asadar, nu-i poate fi contestat presedintelui, fie el si Traian Basescu, privilegiul de a decide declansarea unor cercetari penale atunci cand exista indicii temeinice ca actuali sau fosti membri ai Guvernului au savarsit infractiuni. Indiscutabil, el are acest drept constitutional, derivat din legitimitatea votului prin care a ajuns in fruntea institutiei. Dar si Parlamentul are o legitimitate. In ansamblul sau, Parlamentul beneficiaza chiar de mai multe voturi decat presedintele. Si, in consecinta, nimeni nu poate sa-i refuze Parlamentului privilegiul de a decide asupra situatiei, din aceasta perspectiva, a deputatilor si senatorilor. Evident, eu pun in discutie aceasta tema prezumand ca protagonistii sunt de buna credinta. Un alt articol, 108 din Constitutie, intareste prevederea pe care am citat-o mai sus: "Numai Camera Deputatilor, Senatul si presedintele Romaniei au dreptul sa ceara suspendarea". Dupa cum se poate usor observa, cercul vicios creat de articolul 69 este amplificat de exprimarea extrem de ambigua din articolul 108. Atentie la cuvintele "numai" si "si" din citatul de mai sus. Curtea Constitutionala nu are nici o solutie. Pentru ca ea, pur si simplu, e silita sa se rezume la interpretarea Legii fundamentale. Neputand sa modifice nici textul, nici intelesul acestuia, oricat de neclar ar fi. Solutia este doar schimbarea Constitutiei. Oricum se va ajunge la un referendum. Si atunci, va trebui ca legiuitorul sa reformuleze articolul care se refera la punerea sub ancheta penala a unor demnitari, parlamentari sau neparlamentari. Pentru un tratament egal intre deputati si senatori, ar trebui sa se pronunte Camerele reunite si nicidecum in mod separat. Iar atunci cand este vorba si de ministri neparlamentari, privilegiul ar trebui sa ramana al presedintelui. Daca nu cumva vom trece, ceea ce nu ar fi deloc rau, la sistemul de republica parlamentara. Renuntand la struto-camila semiprezidentiala. In fine, va mai trebui rezolvata si situatia, prezentata in ipoteza pe care am lansat-o, in care printre participantii la o crima colectiva se afla si un cetatean obisnuit. Acesta trebuie sa primeasca un tratament egal si nicidecum mai aspru, sub aspectul urmaririi penale si privatiunii de libertate, in raport cu demnitarii.