Nu mai este nevoie sa ne ascundem dupa deget. A fost o vreme cand, notiunea de scriitor, la noi, era sinonima cu aceia de paria si de pierde-vara. Traind intre svantul pe care i-l platea altul si intre mizeria pe care nu i-o remedia nimeni, scriitorul roman a creiat pe apucate, improvizand mai mult si in incapacitatea de a-si vedea maturitatea talentului. De altfel, cu foarte mici exceptii, scriitorii de altadata debutau cu un volum oarecare si sfarsiau ca functionari cu pensia sigura si cu zambetul nostalgic al visurilor din tinerete... Iata, insa, ca lucrurile s'au schimbat, si, dupa rodnica munca a neuitatului N.M. Condiescu, in calitatea de presedinte al Societatii Scriitorilor Romani, un nou spirit pare sa insufleteasca pe toti. N.M. Condiescu se trudise sa dea o demnitate morala si materiala scriitorului. Moartea l-a impiedicat sa-si desavarseasca planul care a ramas sa fie continut de urmasi. Pe linia lui vine d-l Mihai Ralea cand, acum cateva zile, afirma: "Palatul scriitorilor nu va putea fi ridicat altfel decat dupa proiectele deja intocmite de regretatul N.M. Condiescu". In afara de aceasta, d-l Ralea mai atinge si "cazul" atator "povesti tragice". D-sa spune: "ma gandesc la nenorocul lui Gib Mihaiescu, la talentatul si nefericitul George Mihail Zamfirescu si la atatia altii ca el". Aici, orice comentariu este de prisos; noi scriitorii ne cunoastem toata durerea si jalea. Dar d-l Ralea, dupa ce arata ca, toate aceste mizerii "intr'un mod fatal legate de o mana de pamant", trebuiesc remediate, pune doua probleme care se cereau demult formulate. ZIUA, 25 ianuarie 1940

Carmen GHERGHEI