Ziua Logo
  Nr. 4134 de joi, 17 ianuarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Ultima zi de inscriere la pensii
-- Astazi este ultima zi in care persoanele care au cel mult 35 de ani se mai pot inscrie la unul din cele 18 fonduri private obligatorii de pensii. Cei care nu si-au ales un fond vor fi repartizati catre fondurile existente in baza cotei de piata obtinute in urma numarului de adeziuni primite.
Comisia de Supraveghere a Sistemului Privat de Pensii precizeaza ca, incepand din 25 ianuarie, vor fi repartizate aleatoriu persoanele care nu si-au ales un fond, iar la sfarsitul lunii aprilie va incepe colectarea primelor contributii. Unii administratori considera ca legislatia ar trebui modificata, astfel incat cei care au deja cote de piata de peste 20% sa nu participe la procesul de redistribuire a persoanelor. Aceasta cerere este argumentata de faptul ca piata pensiilor private obligatorii este foarte concentrata si ar fi necesara o interventie. Nu este pe placul administratorilor nici o alocare in mod egal pentru toti cei 18 administratori, deoarece o parte dintre romani ar fi distribuiti unor fonduri de pensii mai putin solide financiar. Potrivit datelor oficiale, pana la 1 ianuarie s-au inscris 3.179.000 de persoane, adica 74% din totalul persoanelor eligibile. Dupa numarul de adeziuni validate, primele trei fonduri sunt cele administrate de ING Fond de Pensii - 33,5%, Allianz-Tiriac Fond de Pensii - 25,1% si Generali Fond de Pensii - 9,5%. (C.S.)
A r h i v a
  Pe de opt    17 comentarii
  Coruptie in SRI    3 comentarii
  Dusmanii lui Eminescu la Chisinau si Cotroceni    19 comentarii
  Patriarhia Rusa ataca Romania    
 Top afisari / comentarii 
 Erorile lui Nostradamus (6194 afisari)
 Prim-ministru jucator (3500 afisari)
 Coruptie in SRI (3080 afisari)
 Dusmanii lui Eminescu la Chisinau si Cotroceni (2414 afisari)
 Nu vreti un doctorat? (2143 afisari)
 Moda testicolelor agatate de masina face ravagii in SUA (2672 afisari)
 Bulgaria, calul troian al Rusiei in UE si NATO (2203 afisari)
 Omar Hayssam pregateste dezvaluiri incendiare  (2011 afisari)
 Un palmier din Madagascar se vede din spatiu (1832 afisari)
 Cristian Cioaca: "Elodia este in viata" (1585 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00953 sec.