Ziua Logo
  Nr. 4134 de joi, 17 ianuarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Un proiect castigator: casarea sentintelor politice
Ion Bogdan LEFTER 
-- O confirmare ca tema anticomunismului va fi reluata in contextul electoral al anului 2008 (cum sustineam in ZIUA din 10 ianuarie) a venit rapid, sub forma schimbului de replici dintre Marius Oprea si Vladimir Tismaneanu, conducatorii celor doua structuri infiintate in ultimii ani pentru "revizitarea" istoriei noastre recente: institutul fondat in 2005 de catre Guvern (IICCR) si comisia prezidentiala instituita in 2006 (CPADCR; dupa ce seful statului a condamnat oficial vechiul regim pe baza raportului comisiei, aceasta a devenit "consultativa" - CPCADCR).
Oprea i-a transmis pe 11 ianuarie lui Tismaneanu o scrisoare deschisa in replica la un interviu in care Guvernul era acuzat ca "adopta masuri de tip peronist in loc sa aplice recomandarile din raportul de condamnare a comunismului". Dimpotriva, sustine Oprea, IICCR, aflat in subordinea Executivului, are o activitate bogata, in schimb "Comisia Consultativa, pe care cu onoare o prezidati, cat si presedintele Romaniei, caruia ii sunt adresate aceste recomandari, nu au intreprins nimic pentru o condamnare reala si nu doar formala a regimului comunist din Romania".
Nu e o polemica personala, intre colegi (ambii - cercetatori ai istoriei comunismului, drept care logic ar fi fost ca Tismaneanu sa sustina actiunea stiintifica a IICCR si nu pe cea propagandistica a CPADCR; insa probabil ca-l vor fi influentat amicii din cercul intelectual "cotrocenist"). Mica scanteie anunta confruntarea de mai mari proportii dintre cele doua formule politice: cea improvizata si electoralista, interesata doar de profitul de imagine, a presedintelui Traian Basescu; si cea sistematica si pragmatica a Guvernului, respectiv a premierului Calin Popescu Tariceanu, respectiv a liberalilor, care sustin cercetarea stiintifica si rezolvarea practica a nedreptatilor lasate in urma de vechiul regim.
Din pacate, atitudinea rationala, fondata pe intentii serioase, pierde de obicei in fata discursului radical, maximalist, demagogic. Liberalii au - insa - o sansa de a para: ducerea pana la capat chiar a actiunii practice. Rezultatele concrete ale IICCR si consecintele lor politice si juridice ar demonstra prin contrast ca de partea cealalta nu e decat demagogia vorbelor.
Iata un exemplu: proiectul de casare a sentintelor politice pronuntate de instantele comuniste. Cu asistenta IICCR si a AFDPR, Guvernul a adoptat in noiembrie un proiect de lege in acest sens. Documentul a fost transmis Parlamentului, unde... zace. O varianta a fost propusa de catre cercetatoarea budapestana Andrea Varga (stabilita de cativa ani in Bucuresti), initiatoare si a unui proiect de constientizare a fenomenului de raliere a romanilor la Revolutia maghiara din 1956. Ecourile au fost atunci considerabile, in multe locuri din tara, iar represiunea a constat in arestari masive, exmatriculari de studenti, interogatorii, interdictii de drepturi si 24 de executii. Pe baza informatiilor din arhive, Andrea Varga a organizat o expozitie de evocare, "Printre randuri", itinerata prin zece orase, ajunsa si in Bucuresti (in foaierul Salii Amfiteatru a Teatrului National, deschisa pana sambata). Si a publicat doua culegeri de documente revelatoare, sub forma unor ziare care sa dea impresia ca au fost tiparite chiar in expozitia gandita ca o tipografie de epoca, instalata pe stelaje metalice cu aer concentrationar. Proiectul de lege "alternativ" al Andreei Varga, care propune reabilitarea fara restrictii a victimelor, e si el multiplicat si pus la dispozitia publicului.
In contextul alegerilor din 2008, adoptarea unor asemenea masuri reparatorii, cu efecte in justitie si in viata concreta a supravietuitorilor, ar deveni un puternic argument electoral, in sensul bun al cuvantului; sau un contra-argument la electoralism...
 Afisari: 576  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Batutu apei in piua sau hai sa ne facem ca gandim   de Ghita Bizonu'
stabilimente care ne paaaapa baniiiiii !   de cetateanu
Aloo...   de AVP
A r h i v a
  Nu vreti un doctorat?    9 comentarii
  Statul roman, condamnat din cauza lui Basescu    21 comentarii
  Procurorii si Procuratura fata in fata cu trecutul    3 comentarii
  La judecata zilei    2 comentarii
  Anticomunism 2008    2008-01-10
  Romania "consumista"    2007-12-27
  Anul referendumurilor asimetrice    2007-12-20
  Bucurestiul: ieri trambulina, astazi piatra de moara...    2007-12-13
  Ce este un "megapartid"?    2007-12-06
 Top afisari / comentarii 
 Erorile lui Nostradamus (6194 afisari)
 Prim-ministru jucator (3500 afisari)
 Coruptie in SRI (3080 afisari)
 Dusmanii lui Eminescu la Chisinau si Cotroceni (2414 afisari)
 Nu vreti un doctorat? (2143 afisari)
 Moda testicolelor agatate de masina face ravagii in SUA (2672 afisari)
 Bulgaria, calul troian al Rusiei in UE si NATO (2203 afisari)
 Omar Hayssam pregateste dezvaluiri incendiare  (2011 afisari)
 Un palmier din Madagascar se vede din spatiu (1832 afisari)
 Cristian Cioaca: "Elodia este in viata" (1585 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.14510 sec.