Dan PAVEL 

Acum, in disputa sa cu premierul Tariceanu, Basescu se multumeste sa scormoneasca prin "dosarul profesional" al Noricai Nicolai din perioada comunista, tot un dosar de cadre. Daca pe vremea aceea FSN & Iliescu & Company controlau aproape integral presa, acum presedintele Romaniei & PD-L & Company nu mai controleaza decat unele publicatii, canale de televiziune si de radio, acelea care s-au repezit asupra senatoarei liberale. Insa diferenta cea mai importanta este intre sustinerea de 80% pe care o avea Iliescu in primele alegeri libere si cei sub 30% dintre romanii cu drept de vot, care s-au prezentat la referendumul lui Basescu. Mineriade, cvasimonopolul presei, majoritatea supracalificata - sunt numai cateva din "pierderile colaterale" produse de consolidarea democratiei. Dincolo de costurile electorale ale razboiului dintre Basescu si Tariceanu (singura grija a combatantilor directi si ale celor indirecti), sunt o multime de costuri politice, pe termen lung. Bilantul electoral al razboiului va iesi la iveala in alegerile din 2008 si 2009. Bilantul politic este mai greu de calculat: nu este un joc de suma nula, pentru ca desi parea ca toata lumea a avut ceva de pierdut, presa de scandal si publicul consumator s-au hranit din conflict. Nu este nici un razboi apocaliptic, dar cheltuielile au depasit bugetul alocat si fondurile de rezerva. Combatantii, iar daca nu ei, atunci altii, cu mai multa responsabilitate, ar trebui sa se gandeasca de pe acum la perioada "postbelica". Daca judecam consolidarea democratiei autohtone doar dupa criterii formale si transformari superficiale, riscam sa ajungem la concluzia ca stam foarte bine. Intuitiv, oricine iti poate spune ca democratia noastra are multiple handicapuri - genetice, dobandite la nastere, din cei sapte ani de-acasa (1989-1996), din educatie, din anturajul social. Dupa "majorat", se apropie examenul de capacitate, dar razboiul dintre Basescu si Tariceanu ne obliga sa ne gandim ca trebuie intrerupta dezvoltarea aceasta "normala" a democratiei autohtone si trebuie intervenit pentru masive operatii de transplant de organe (de la creier pana la rinichi si membre). Razboiul "dintre palate" nu este doar o lupta intre doua personalitati accentuate ale politicii autohtone, ci expresia carentelor institutionale ale democratiei. Nu este vorba despre principiul "check and balances", ci de un blocaj reciproc la nivelul executivului bicefal. Este un argument in plus pentru un nou aranjament constitutional - o republica parlamentara, bicameralism asimetric, justitie complet independenta. "Scandalul Norica" nu este ultimul in batalia dintre palatele de carton. Strategii si tacticienii celor doua tabere se cam cunosc unii pe altii, stiu cum sa provoace si sa contracareze noi conflicte. Dar daca nici una din tabere nu va veni cu un proiect postbelic, tot razboiul a fost degeaba. Exista ceva mai rau decat razboiul pur si simplu, razboiul inutil. Cea mai prospera perioada din istoria Europei (occidentale) a fost cea de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Oamenii au urat atat de mult razboiul care le-a devastat tarile si vietile, incat au construit o Europa pacifica, prospera. Daca razboiul dintre Basescu si Tariceanu va fi impins dincolo de limitele suporabilitatii, nu vom mai avea curand un alt razboi.