Presedintele Frantei, Nicholas Sarkozy, se afla intr-o ingrijoratoare scadere de popularitate. Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, numai 48 la suta dintre francezi declara ca au incredere in liderul de la Elys�e, cu sase procente mai putin decat in luna noiembrie a anului trecut. Extrem de mediatizata relatie cu fotomodelul Carla Bruni pare sa aiba o legatura cu scaderea popularitatii presedintelui. Francezii sunt obisnuiti cu o clasa politica extrem de discreta in privinta vietii private. "Nu am votat un star rock" - titra de curand cotidianul "Nice Matin", explicand ca francezii asteapta de la Sarkozy rezultate economice, nu idile televizate. Cea mai importanta dintre promisiunile din campania electorala - cresterea puterii de cumparare a populatiei - nu a fost deocamdata onorata. In schimb, reformele presedintelui au provocat deja primele confruntari cu puternicele sindicate franceze. Un analist al agentiei Bloomberg remarca: "Poate ca Sarkozy se va casatori in curand cu frumoasa Carla Bruni, insa luna sa de miere politica a luat sfarsit". Sindicatele, in apararea "regimului special" Pe 13 noiembrie a.c., sindicatele lucratorilor din caile ferate au anuntat incetarea lucrului. Sapte din cele opt sindicate ale SNCF au declarat astfel "greva pe timp nelimitat". Au urmat pe 14 noiembrie lucratorii de la "Paris Metro", apoi cei de la gaz si electricitate. In centrul bataliei sindicale, "regimul special al pensionarilor", planurile de reducere de personal si alte modificari, care au pus sindicatele in linie de lupta. Miercuri, 21 noiembrie, a fost declarata zi de actiune a lucratorilor din serviciul public francez in apararea salariilor. In 29 noiembrie, functionarii din sistemul judiciar din Franta au protestat impotriva reformei preconizate de Sarkozy in domeniul lor de activitate. Studentii francezi au demonstrat si ei impotriva "reformei" din universitati. Dar batalia cea mare este dusa de lucratorii din sistemul de stat care isi apara "pensiile speciale". Asa-numitul "regim special" isi are radacinile in secolul al XIX-lea si permite lucratorilor de stat o pensionare la 50, respectiv 55 de ani, cu continuarea activitatii. Cei care au 37,5 ani de munca primesc pensia integrala. Cam 75% din salariu, in momentul retragerii. Si pot continua activitatea in domeniu. Aceste "regimuri speciale" exista pentru un numar mare de profesii in Franta. Cel mai semnificative grupuri de lucratori care beneficiaza de "regimul special" sunt cel al lucratorilor de la caile ferate si cel al lucratorilor de la gaze si electricitate. Astfel, "Caile Ferate Franceze" dispun de 164.000 de lucratori, completati de 300.000 de pensionari, care cumuleaza leafa cu pensia. Companiile de gaz si electricitate au un total de 145.000 de lucratori, completati de tot atatia angajati pensionari, care continua sa lucreze in asa-numitul "regim special". La Metrou lucreaza circa 45.000 de salariati si un numar echivalent de pensionari cu "regim special". Numai lucratorii din cadrul cailor ferate (SNCF) ar produce bugetului - conform lui Sarkozy - o "gaura" de 2,7 miliarde de euro. Pentru patronat, abolirea "regimurilor speciale" este vazuta ca un pas crucial in vederea abolirii si altor forme de beneficii sociale. Sindicatele cailor ferate si din gaze-electricitate sunt, in mod traditional, printre cele mai puternice si combative din Franta. Cand Jacques Chirac si premierul sau, Alain Juppe, au incercat sa elimine beneficiile "regimurilor speciale", in 1995, sindicatele au dezlantuit o greva care a paralizat tara saptamani la rand. Jupp� a fost silit sa se retraga, iar Chirac nu a mai incercat niciodata sa atenteze la "pensiile private". Chiar atunci cand ministrul pentru Probleme Sociale (acum prim-ministru), Francois Fillon, a implementat o reforma a pensiilor complet nepopulara, Chirac a avut grija sa faca o exceptie pentru "regimurile speciale". Referindu-se la aceste concesii, Sarkozy a declarat pe 9 noiembrie: "Nu voi face ceea ce altii au facut inainte". El a numit abolirea "pensiilor speciale" un test capital pentru reforma profunda a sistemului social francez promisa in campania electorala. Sarkozy a afirmat ca intregul sau prestigiu politic este pus in joc in momentul de fata. Analistii au remarcat insa ca este total neobisnuit ca presedintele Frantei sa intervina public atat de direct, intr-o disputa care priveste pana la urma relatiile industriale. Aceasta ar trebui sa fie sarcina prim-ministrului, nu a presedintelui. In mod normal, presedintele nu trebuie sa se implice direct, pentru a-si pastra un mic spatiu de manevra politica, in cazul in care demersul premierului esueaza. Nu este insa calea aleasa de Sarkozy. "Liberation" observa: "Victorie sau sfarsitul prematur al sarkozismului. In acesti termeni, de mare risc, presedintele a definit primul conflict social major cu care se confrunta". In cursul vizitei in Germania, Sarkozy a laudat "marile reforme" de aici, si a adaugat ca ele trebuie sa fie un model si pentru Franta. "Am ales sa schimbam Franta", a declarat Sarkozy. "Vom duce pana la capat aceste reforme, pentru ca ele trebuiau facute de mult". Protestele studentesti Pe 8 noiembrie, cateva mii de studenti au participat la o demonstratie contra "reformei universitare" introduse de Sarkozy. Este vorba de "legea relativa la libertatile si responsabilitatile" universitatilor (LRU), cunoscuta si ca "Legea privind Autonomia Universitatilor". Din "Place de la Bastille" pana la Ministerul Educatiei din Cartierul Latin, studentii au desfasurat bannere impotriva "privatizarii invatamantului public superior", adevaratul scop al reformei "autonomiei universitatii", preconizate de Sarkozy. In aceeasi zi, studentii au manifestat la Rennes, Toulouse, Lille, Perpignan, Aix-en-Provence, Caen, Nancy si in alte localitati. 50 din 84 de universitati franceze au gazduit demonstratii. 30 dintre ele au cerut chiar abrogarea legii LRU. Dupa marile sindicate, studentii reprezinta cea de-a doua forta nationala din Franta, angajata in lupta contra "privatizarii universitatilor", preconizate de legea LRU. Legea, adoptata de Parlament in luna august (cand studentii erau in vacanta), acorda "autonomie" universitatilor, care isi vor administra fondurile, isi vor recruta personalul, si vor stabili chiar profilul cursurilor. Universitatile - prin legea LRU - vor putea incheia parteneriate cu lumea afacerilor si vor putea fi sponsorizate - in anumite conditii - de corporatii financiare. Prin aceste modificari, conducerea universitatilor publice vor dobandi o putere de decizie mult largita. Demonstratiile de la Paris au fost organizate de "Collectif contre l'autonomie des universites" (CCAU), care priveste legea LRU drept "privatizarea invatamantului superior". Studentii au atras atentia ca, prin legea LRU, se instaureaza nu o "autonomie reala", ci dictatul companiilor private asupra universitatilor publice", cresterea geometrica a taxelor, si o vizibila inegalitate sociala. Pericolul cel mai mare este, insa, ca universitatile - conduse practic de companii particulare - sa se reprofileze potrivit specificului de afaceri al companiei finantatoare. Ceea ce inseamna ca literatrura, istoria, sociologia nu vor mai interesa. Exista si un mare interes politic privind diminuarea specialitatilor de istorie sau sociologie. Guvernul a declarat ca opozitia fata de legea LRU este alimentata de extrema stanga, maoista, trotkista sau castrista. Ministrul Educatiei, Valerie Pecresse, s-a intalnit cu sindicatele studentesti pe 7 si 8 noiembrie, pentru discutii. Ea a declarat ca legea LRU a facut obiectul unor negocieri, anterioare votului din Parlament, asa incat abrogarea legii este exclusa. Valerie Pecresse a anuntat totodata, ca sustine amendamentul deputatului Laurent Henart, membru al "Uniunii pentru o Miscare Populara" (UMP), formatiunea de guvernamant, de a suplimenta bugetul Educatiei cu 11 milioane de euro pentru 2008. Bruno Juillard, lider UNEF - apropiat de Partidul Socialist - a declarat dupa intalnirea cu Valerie Pecresse ca "suplimentarea bugetului este un lucru bun, dar nu este suficient". Juillard a mai adaugat: "Prima lectie pe care tin sa o subliniez, este dreptul studentilor de a se mobiliza". Preocuparea lui Sarkozy este aceea exprimata si in campania electorala: Franta se regaseste in urma altor competitori in provocarea globalista, din cauza intarzierii introducerii unor reforme economice, precum si din cauza mentinerii unui sistem social extrem de generos. Sarkozy insista ca va continua reformele, in ciuda valului de proteste sociale, din domeniul transporturilor, gaz-electricitate si invatamant. Sarkozy, presedintele marilor contracte In campania electorala, Sarkozy a declarat ca este nevoie de un raspuns francez la provocarile globalizarii. Dar ca economia franceza este, sub multe aspecte, una anacronica. Sarkozy a cerut reducerea birocratiei, si cresterea competitivitatii - inclusiv prin renuntarea la anumite beneficii si privilegii acordate lucratorilor, privilegii pe care Franta nu si le mai poate azi permite. Redresarea economica a fost mereu in centrul discursului noului presedinte francez. Chiar si agenda externa a lui Sarkozy a pastrat mereu aceasta componenta pragmatica. Vizitele sale in strainatate au fost prilejuri pentru promovarea unor relatii de afaceri. Intre 22 si 24 octombrie 2007, Sarkozy a intreprins o vizita de stat in Maroc, la invitatia regelui Mohammed al V-lea. In aceasta vizita, Sarkozy a fost insotit de peste 70 de presedinti-directori generali ai unor mari companii franceze, care au incheiat contracte de mai multe miliarde de dolari. Astfel, firma franceza "Alstrom" a semnat - prin presedintele Patrick Kron - un contract de doua miliarde de euro pentru a construi o linie ferata pentru un tren de mare viteza, intre Tanger si Casablanca. S-a semnat si un contract de 500 de milioane de euro pentru ca Franta sa livreze Marocului o fregata "FREMM" (Fregata pentru Multiple Misiuni), care va fi construita la santierele navale de la Lorient, avand termenul de livrare in 2012. Anne Lauvergeon, reprezentand firma "Areva", de energie nucleara, a semnat un contract pentru prospectii de fosfat si uraniu. "Areva" va construi un reactor nuclear in Maroc, langa Marakesh. Aceasta este o parte din initiativa "Areva" si a Guvernului francez de a vinde reactoare nucleare tarilor din Africa de Nord. Potrivit lui "Liberation", Franta a vandut doua reactoare nucleare Algeriei si Libiei, in iulie 2007. Sarkozy a vizitat complexul portuar "TANGER-MED II", unde a tinut un discurs. Construit de firma "Bouygues", complexul portuar gazduieste fabrica "Renault-Nissan", care va produce 200.000 de automobile in 2010, si 400.000 in 2012. "Bouygues" urmeaza sa contruiasca si "TANGER-MED II", unde compania de navigatie franceza "CGA-CGM" detine 40% din actiuni. La Tanger, Sarkozy a vorbit de realizarea unei "Uniuni Mediteraneene", cu participarea Spaniei, Italiei, Portugaliei, Greciei si Frantei, impreuna cu statele francofone din Magreb. Analistii cred ca invocarea "Uniunii Mediteraneene" a servit mai mult pentru a acoperi acuzatiile de antimusulmanism, aduse de criticii lui Sarkozy la Paris. Presedintele Frantei tinteste, in realitate, catre resursele de petrol si gaze din nordul Africii, ca alternativa la importurile din Rusia. Sarkozy scade in sondaje Sase luni dupa ce a devenit presedinte, in absenta oricarei opozitii adevarate, Sarkozy si-a mentinut un grad inalt de popularitate. "Liberation" afirma ca, acum, lucrurile par sa se indrepte contra lui Sarkozy. Mai mult de jumatate dintre francezi cred ca Sarkozy a esuat in doua domenii: politica bugetara si securitatea locului de munca. 79% din populatie, arata un sondaj din "Liberation", il critica pentru cresterea inflatiei care a creat mari probleme unor segmente tot mai mari din populatie. Daca in septembrie 2007 cota de popularitate a lui Sarkozy atingea 66%, in noiembrie, caderea era evidenta: 54%. Adica, 12 procente in mai putin de doua luni! Astazi, mai putin de jumatate dintre francezi isi mai declara increderea in presedinte. Liderii principalelor sindicate sunt critici mai ales cand vine vorba de exacerbarea politica pe care Guvernul a imprimat-o discutiei "regimurilor speciale". Didier Le Reste, lider al Partidului Comunist, care domina sindicatele CGT (Confederatia Generala a Muncii) din domeniul feroviar, a declarat ca "regreta instrumentarea in scop politic a discutiilor". Le Reste afirma ca exista "posibilitatea rezolvarii actualului conflict la nivel de lideri". El a cerut sa se puna capat "secretomaniei" si "discutiilor bilaterale", cerand "o masa rotunda pentru discutii la nivel national". In general, liderii marilor sindicate ("Force Ouvriere", "CFDT") au exprimat in mass-media opinii moderate, constienti ca "reformele" preconizate de Sarkozy pot constitui o amenintare pentru stabilitatea Frantei. Faptul ca pana acum Sarkozy nu a avut opozitie reala s-a datorat stilului cu totul nou de a-si apropia drept parteneri, persoane din intreg spectrul politic francez. Sarkozy a introdus in Guvern oameni ai Partidului Socialist, precum si din sindicate. In acelasi timp, Sarkozy a curtat intens extrema dreapta. Dupa ce i-a preluat unele din temele specifice: opozitia dura fata de imigranti, masuri contra infractionalitatii, mai ales celei juvenile. Imediat dupa alegerea sa ca presedinte, Sarkozy l-a invitat oficial pe Jean-Marie Le Pen, liderul "Frontului National", la Elys�e. Oameni pe care Partidul Socialist i-a format - Dominique Strauss-Kahn, Jack Lang, Bernard Kouchner - sunt acum ministri in Guvern. Aceste contacte si numiri ii ofera lui Sarkozy o buna acoperire politica.

Vladimir ALEXE