Ziua Logo
  Nr. 4120 de joi, 27 decembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Romania "consumista"
Ion Bogdan LEFTER 
-- Cam cu zece zile inainte de sfarsitul anului si inca o saptamana dupa Revelion, parca am trece, ca-ntr-un film science fiction, in alta realitate. Intr-un "timp al sarbatorii", cum spun teologii, etnologii, antropologii, insistand asupra semnificatiilor religioase si simbolice. Cu - insa - complementul foarte important al schimbarilor din viata concreta, cotidiana.
Practic vorbind, Craciunul si trecerea intr-un Nou An aduc mult-asteptata "minivacanta de iarna". Datele problemei sunt, dintr-o data, altele. Copiii, adolescentii, studentii si profesorimea au liber. Mare parte din restul salariatilor primesc si ei un "miniconcediu". Unii pleaca la schi sau la odihna in sate de munte, in pensiunile de "turism rural". Nu putini se transporta catre propriile case de vilegiatura din afara oraselor sau la rudele din alte localitati. Scolile, cladirile administrative, sediile de companii sunt pustii. Politica dispare din prim-plan ca si cand cineva ar fi "decuplat-o": guvernantii, parlamentarii & comp. profita si ei de "relas" si se retrag pentru refacere. Drept urmare, polemicile si scandalurile se intrerup ca prin farmec. Episoadele urmatoare - dupa sfarsitul "minivacantei". In pana de subiecte si cu cititorii dezertori care-ncotro, cotidienele scot editii mai subtiri, apoi anunta ca-si suspenda aparitia pana dupa Sarbatori. Radiourile si televiziunile, care nu pot face pauze de emisie, au acum programe speciale, mai ales "divertismente de sezon". Pe micile ecrane curg filme cu subiecte de Craciun ori "fantasy" ori macar din categoria "family", cuminti, vesele, armonioase. Pe scurt, in mai-toate capitolele vietii si in mai-toate domeniile de activitate e pace si liniste. Nici macar in toiul verii, pe caldurile cele mai mari, nu e chiar asa: concediile se dau atunci - totusi - "prin rotatie", drept pentru care institutiile sunt accesibile si se mai si munceste putintel (cu aer conditionat!). Pe cand de Craciun & Anul Nou aproape totul se opreste. Ca-ntr-un soi de "vacanta absoluta".
Cu marea exceptie a comertului, care, in loc sa incetineasca, dimpotriva, atinge incredibile cote de efervescenta. Nu vine doar Craciunul, ci si Mos Craciun, cu cadouri pentru cei mici, precum si - prin extensie - pentru cei mari. Se pregatesc - fireste - si festinurile de sezon. Vasazica, hoardele de cumparatori dau navala. Zonele comerciale de toate felurile sunt aglomerate ca niciodata. Supermarket-urile, hypermarket-urile si cum li se mai spune "megamagazinelor" din zilele noastre isi prelungesc programul pana dupa miezul noptii. La case asteapta cozi lungi de carucioare pline-ochi, de parca lumea ar face provizii pentru perioade de calamitate. Inghesuiala si-n pravaliile mai mici, si-ntre casutele de lemn sau intre tarabele improvizate de prin piete, de pe bulevarde, de la targuri. Aici, in zonele cu aspect mai de iarmaroc, predomina marfurile de sezon: brazi, beteala, globuri, instalatii cu luminite colorate, Mosi de carton sau de plus sau cu baterii, langa care gasesti - bineinteles - cadouri de toate felurile, cu sau fara legatura cu simbolistica momentului.
Si asa, in iuresul cumparaturilor de Craciun si de Anul Nou, iese la iveala, in toata splendoarea ei, o super-, hyper-, mega-Romanie "consumista" - si ea o "alta realitate" decat cea de ieri-alaltaieri. Comertul infloreste si-n restul anului, incat "consumul" - explica economistii - e unul dintre motoarele spectaculoasei noastre cresteri economice recente. Cheltuim si "consumam" in nestire, chiar daca, intre doua descinderi la cumparaturi, multi dintre noi se vaieta ca le-ar merge greu si ca tara s-ar afunda in toate relele Pamantului. Dupa cum se vede, Romania "consumista" depune o altfel de marturie despre istoria pe care o traversam. La anu' si la multi ani!
 Afisari: 400  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 4 Afiseaza toate comentariile  
Punctul de vedere al oraseanului   de DonS
Condamnarea   de neamtu tiganu
consum de banalitati   de vladimkir
Bani risipitzi,nemuncitzi de maini proprii.   de vida clara
A r h i v a
  Olmert si Abbas, fata in fata    7 comentarii
  Criza cu Moldova (I) Vechi esec al politicii externe    9 comentarii
  Craciun 2007 cu Oscar    
  La judecata zilei    3 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Vrem Romania Mare inapoi? (2706 afisari)
 Basescu o intarzie pe Norica (2236 afisari)
 Nastase il contrazice pe Basescu (1768 afisari)
 Tulus citeste ZIUA (1339 afisari)
 Romanca moarta in Ungaria (1280 afisari)
 Macelarul din Alba, prins in gara din Deva (1844 afisari)
 Moscova inarmeaza Teheranul (1444 afisari)
 Benazir Bhutto a fost ucisa intr-un atentat (994 afisari)
 Procuror DNA, demis de Basescu (831 afisari)
 "El Mundo": Reality show cu Sarkozy si Carla Bruni, in Egipt (798 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.88879 sec.