Red APPLE 

Timorarea autoritatilor in fata oficialilor guvernamentali, abuzurile politicienilor si ale unor reprezentanti ai institutiilor de forta, ca sa nu mai vorbim de modul in care sunt utilizate mijloacele de comunicare in masa, arata fragilitatea institutionala si de constiinta a celor care detin puterea, de orice tip ar fi ea. Cu ocazia unui banal accident, in care a fost implicat insa un ministru care gestioneaza bugetele de infrastructura ale tarii, razboiul politic a coborat in strada. Mijloacele s-au materializat in atacuri si contraatacuri de o gravitate fara precedent. Fiecare dintre participantii la lupta a incercat sa-si demonstreze puterea, impactul, unicitatea. Un ministru dintr-un guvern minoritar a incercat sa provoace tacerea presei pe o tema de maxim bun simt: un accident in care a fost implicat. Niste politisti s-au timorat si au deformat adevarul. Mass-media a incercat sa demonstreze ca fara ea politicienii nu exista, ca ea este atotputernica si infailibila, detinatoarea adevarului absolut, fara a fi carteziana. Procurorii au trecut la anchetele de la miezul noptii. Si toate acestea pentru ca ministrul liberal a avut cel mai prost PR posibil. Dar chiar si asa, cazul pare a fi disproportionat prezentat. Evolutia mediatica a "cazului" este similara unui alt celebru caz, cel al "Matusii Tamara". Tipul de demers, atitudinea, gestionarea nefericite, presiunea majora si de lunga durata a presei sunt aproape identice. Daca unii politicieni acuza diferite forme de conspiratie si explicatii in termeni de lupta politica in incercarea de a explica motivele aparitiilor media, lucrurile nu stau chiar asa. Politicianul strut, obisnuit cu ideea de a aparea cand doreste si cum doreste in presa, in fapt este victima propriilor lui actiuni si acte de comunicare. Atat in cazul matusii Tamara, cat si in cel al lui Ludovic Orban, incapacitatea de a fi sinceri si a-si asuma public adevarul, perceptia deformata asupra propriilor lor puteri duc la dorinta nesabuita de a "bloca" scandalul, nu de a construi imagine. Cazul Orban ne-ar fi putut arata un ministru corect, preocupat de oameni, capabil sa-si gestioneze propria imagine. Poate chiar, ulterior, ar fi devenit victima. in schimb, ne-a aratat un ministru speriat, agresiv pe alocuri, neadecvat intamplarii, incapabil de sinceritate. Trecand peste incapacitatea politicienilor de a reactiona, mai ales cand este vorba despre propria lor persoana, cazul "Ludovic Orban" arata si o dimensiune greu perceptibila pana acum de catre opinia publica: dorinta presei de a avea putere, de a avea impact imediat, de a face dreptatea ultima, chiar inaintea institutiilor abilitate. Si acest lucru este prefata modului de actiune pentru 2008, un an esential pentru evolutia Romaniei. Faptul ca unii politicieni, la fel de inabili in a-si gestiona propria lor imagine, se bucura de "caderea" lui Orban si uita de posibilitatea unor momente in care ei insisi ar putea fi implicati, demonstreaza, daca mai era cazul, ca avem o clasa politica lipsita de viziune si responsabilitate. "Cainele de paza ranit al democratiei" a reusit sa-i sperie atat de tare pe oamenii politici, incat au devenit paralizati si pe alocuri servili. Poate ca este bine, sau poate nu...