Octavian HOANDRA 

Incidentul ministrului Orban, dar si reflectarea acestuia la unul din posturile de stiri cunoscut mai ales prin "deontologii" care tin capul de afis al acestuia, a facut sa se releve, poate mai pregnant decat oricand ca mai inainte de varsta, in ordinea calitatilor unui jurnalist (fie el si deontolog, din "generatia asteptata") trebuie sa stea discernamantul. Aceste cateva zile in care din dorinta de a tine capul de afis prin linsarea pur si simplu a d-lui Orban si hartuirea pana la exasperare a familiei fetitei presupuse accidentate de masina ministrului, fiindca refuza sa le "faca jocul" dorit si sa-l incrimineze pe acesta, (de parca prezumtia de nevinovatie nici macar n-a existat vreodata), scoate in evidenta aspecte cenusii din existenta unei bresle care pare ca in ultimii doi ani si-a pierdut complet setul de valori in care ar trebui sa creada. Profunda mea mirare consta, de altfel in pretentia acestor tinere hiene, (cu toate ca mai toti se considera ca apartinand societatii civile!), de a lua locul procurorilor, sau in cazurile jurnalismului de opinie, al activistilor politici. Marturisesc ca in cei mai bine de treizeci de ani pe care i-am petrecut sub Ceausescu arareori mi-a fost dat sa vad atat la securistii care m-au anchetat, cat si la activistii Partidului Comunist, atata daruire. "Abnegatie", cum se spunea pe atunci. Incep sa nu mai am nici o indoiala ca daca regimul dictatorului de la Scornicesti ar mai fi rezistat pana acum, cea mai mare parte a "deontologilor" presei de azi ar fi fost printre cei mai evidentiati secretari de partid, securisti sau procurori comunisti. Iar cei mai talentati editorialisti de la "oficioase" i-ar fi "ingropat" cu succes pe Vadim, Paunescu si alti lingai trecuti acum de a doua tinerete. Am citit azi undeva ca Stefan Banica jr. ridica sala in picioare cu o melodie ce are urmatorul text: "Cei ce au un pix in mana si complexe cat un car/Mazgalesc cu rautate cate-o foaie de ziar/Neavand nici ABC-ul unei drepte meserii/ Confunda presa cu wc-ul si ne improasca zi de zi". Pot sa inteleg, in general, frustrarile multor oameni: unii sunt grasi, altii inculti, balbaiti, sau cine mai stie cum. Pot intelege si faptul ca nu toti cei despre care scrii pot sa-ti fie simpatici. La o adica, pot admite chiar si prostia. Dar ceea ce nu pot, nicicum, sa inteleg este rautatea frusta, imbecila a ziaristului-procuror. Nu pot sa inteleg un om - mai ales dintre aceia care isi spun jurnalisti -, care vrea si face tot ce poate sa distruga un altul, pe care il considera, nu se stie de ce, dusman personal. Nici nu stiu macar daca acei jurnalisti, care se mandresc cu "glorioase" relizari, cum ar fi schimbarea unui ministru, sau chiar al unui directoras din administratia publica, au mai multa liniste, masa de Craciun mai imbelsugata si mai multa dragoste din partea celor apropiati. Poate ca au. Timpul va arata cati din ei vor imbatrani fericiti si respectati, chiar si cand nu mai au pixul si microfonul in mana... Oricum, poate ar fi bine, acum, in ajun de Sfinte sarbatori, sa ne punem si noi, jurnalistii, urmatoarea intrebare "oare de ce se ridica, totusi, salile in picioare, extaziate, la cantecul/textul lui Banica?".