Dan PAVEL 

Basescu practica insa despotismul cultural, prin sustinatorii sai intelectuali. Ei vor alte partide decat cele antibasesciene (evident, este exceptat partidul prezidential), exclusiv varianta basesciana de vot uninominal (desi nu sunt in stare sa-ti explice clar avantajele si dezavantajele tuturor variantelor), iar in ultima vreme o constitutie basesciana, precum si o varianta multiplu dezavantajoasa de putere legislativa (Parlamentul unicameral). In Romania desueta a anului 2007, axioma de baza a noului despotism cultural este infailibilitatea lui Basescu. Nici un politician nu este infailibil. Cu atat mai putin sustinatorii unui politician sau ai altuia. Ar trebui sa reflectam asupra scrierilor unui mare ganditor al ultimei jumatati de veac, pe care unii intelectuali bastinasi il pastiseaza fara a-l cita. Michel Foucault scria ca una dintre functiile cele mai vechi ale filosofului in Occident este de "a pune limite surplusului de putere, supraproductiei de putere". Filosoful (sau inteleptul ori varianta sa populista, intelectualul) are "profilul antidespotului". Cand filosoful devine (involuntar sau din naivitate) aliatul despotului, chiar daca numai al despotului simbolic, el merita sa-i trimiti "scrisori deschise". Nu merita insa sa-l jignesti, pentru ca atunci cazi in despotismul prostului gust. In democratie, prostul gust este mai periculos decat pseudodespotismul unui lider politic. In confuziocratia postcomunista, unii intelectuali trag la tinte false. Din cauza antipatiilor personale si a partizanatelor de moment, ei ataca institutiile democratiei (partidele, Parlamentul - "cei 322" sau bicameralismul, Guvernul, Justitia), normele si procedurile democratice (Constitutia, sistemele de vot, votul din Parlament pentru anumite decizii sau legi). Din cauza unor frustrari personale, a invidiei si a confuziei dintre liberali, doctrina lor si practicile lor economice, ei ataca liberalismul, capitalismul si pe cei bogati. Confuziocratia se combate prin cartezianism, adica prin idei clare si distincte. Invidia impotriva "oligarhilor" politici si economici se combate prin institutionalism consecvent. Nu sunt impotriva portului de armament si a practicarii tirului politic, ci doar impotriva trasului la tintele gresite. Maladiile antipartidismului, antiparlamentarismului, antipluralismului, antiliberalismului, anticapitalismului fac parte din greaua mostenire a comunismului totalitar. Dupa ce a devenit desueta, mai intai datorita teoriei lovinesciene a sincronismului, teoria "formelor fara fond" devine periculoasa cand in numele formelor imperfecte este combatut fondul. Fondul este democratia liberala, iar formele sale sunt institutiile, in frunte cu partidele.