Eugen SIMION - Jurnal public 

G. Calinescu ii pune la indoiala talentul artistic, ca si talentul de critic literar ("sau prea generic amical sau incredul si ceremonios"), dar ii recunoaste verva polemica si finetea analizei in romanul-jurnal "De doua mii de ani" ("caracteristic si substantial"). Judecata discutabila, minimalizanta, scuzabila in masura in care criticul n-a putut cunoaste totalitatea operei. De altfel, Mihail Sebastian, prieten cu Eliade, nu este nici azi cunoscut, am impresia, cum trebuie si cum merita, cu totalitatea si prin totalitatea scrierilor sale. S-a discutat mult in epoca sa se discute si azi despre relatiile scriitorului cu Nae Ionescu si cu colegii sai de generatie ("criterionistii"), indeosebi cu Mircea Eliade. Se va discuta mai bine si cu mai mare folos atunci cand vom putea cunoaste, repet, toate scrierile lui Sebastian, cu precadere opera sa critica. Din ceea ce a publicat Dna Cornelia Stefanescu (o remarcabila cercetatoare) se poate deduce ca Mihail Sebastian este, in aceasta disciplina, mai mult decat spune G. Calinescu. Este, inainte de orice, un spirit modern, l-a citit bine pe Proust, e la curent cu miscarea de idei din timpul sau si are, in judecata critica, intuitii bune. Modernitatea romaneasca a avut in el un cititor cultivat si un judecator prob si inspirat in linia lui E. Lovinescu. Jurnalul intim l-a redimensionat ca scriitor si a scos in evidenta calitatile lui diaristice superioare. Sebastian este, indiscutabil, alaturi de Mircea Eliade, un "intimist" de marca intr-o generatie care cultiva experienta si estetica autenticitatii. Este, ca si Eliade, Pandrea, Eugen Ionescu, un "existentialist", din ramura rationalista. I-a citit, ca toti din generatia lui, pe marii filosofi ai nelinistii, pe mistici (intre ei Berdialv), dar umbla prin lume cu un volum de Montaigne. Relatiile sale cu Eliade sunt complexe. Sebastian numeste pe Eliade, in jurnal, "prietenul cel dintai si cel din urma", iar cand acesta din urma manifesta simpatii pentru miscarea legionara, diaristul noteaza cu tristete: "il voi pierde pe Mircea pentru atata lucru? Pot uita tot ce este exceptional in el, generozitatea lui, puterea lui de viata, omenia lui, dragostea lui, tot ce e tanar, copilaros, sincer in el? s...t Voi face tot ce e posibil ca sa-l pastrez totusi". Politica desparte, in mod evident, pe acesti tineri eminenti si despartirea lor va marca, in fond, destinul unei generatii. O mare generatie de intelectuali hotarati, cum se stie, sa construiasca un stat cultural bazat pe spiritualitate. N-au reusit. Sebastian intra intr-o tragedie istorica si, cand parea ca a trecut pe celalalt mal, a murit, la 38 de ani, in urma unui accident. Ajungand vestea rea la el, Eliade noteaza in Jurnalul portughez (29 mai 1945): "chiar in climaxul meu legionar, l-am simtit aproape; am castigat enorm in prietenia lui s...t. Ma simt singur"... Eliade revine, in jurnalele ulterioare asupra acestei idei si face prietenului sau un portret admirabil, recunoscandu-i inteligenta, talentul si capacitatea afectiva. N-a fost si nu este inca suficient pentru a convinge pe cei care nu se lasa usor convinsi cand e vorba de probleme ideologice. Au si acestea, recunosc, rostul si rolul lor, dar ele n-ar trebui sa ne impiedice sa analizam in liniste si sa judecam drept opera ce sta in spatele acestor istorii incurcate si triste.