Sorin ROSCA STANESCU 

Nu vreau sa fiu catastrofic. Nu intentionez sa le produc romanilor o ingrijorare in plus acum, in prag de Sarbatori. Dar nici nu pot sa fiu atat de iresponsabil incat sa ignor efectele bombei de la Kosovo asupra intereselor vitale, pe termen lung, ale Romaniei. Modul in care se precipita, devenind aproape iminenta, o declarare unilaterala a independentei acestei provincii, prin ruperea ei definitiva de Serbia si a consimtamantului aproape inconstient pe care marile puteri, inclusiv cele europene, se pregatesc sa il dea, poate avea, in viitor, consecinte dramatice pentru Balcanii de Vest, Europa si, mai ales, pentru Romania. Cum, de altfel, Vladimir Putin a si avertizat. Mai trebuie adaugat, si o fac fara teama de a exagera, pericolul unui razboi in apropierea frontierelor noastre. Nu este deloc exclus ca Belgradul sa reactioneze militar, asa cum, de altfel, a si avertizat si sa beneficieze de sprijinul Moscovei si al altor state. O asemenea evolutie a evenimentelor ar putea transforma Romania chiar intr-un camp de bataie. In esenta, ne aflam in fata unei probleme reale de interes national - utilizarea acestei expresii de catre politicieni nemaifiind, de aceasta data, un act demagogic - care ar trebui sa-si gaseasca solutii de natura transpartinica. Au trecut atat de multe zile de cand Romania ar fi trebuit sa faca ceva si nu a facut nimic, incat nu-mi pot reprima constatarea amara ca oamenii politici de la varful societatii romanesti sunt iresponsabili. Si criminali, in raport cu interesele reale ale acestui stat. De fapt, se plaseaza la antipodul a ceea ce se cheama patriotism. Cuvantul care defineste acest antipod este tradare. Nu ma refer doar la presedintele Traian Basescu, la primul ministru si la seful diplomatiei. Atunci cand vorbim in termeni reali de interes national, toti suntem partasi. Chiar si noi, cei care reprezentam societatea civila. Desi este dramatic de tarziu, niciodata nu este prea tarziu. Este adevarat ca cioburile s-au spart iremediabil. Ca nu mai exista, probabil, nici o speranta de negociere intre sarbi si kosovari. Separarea, declararea independentei provinciei Kosovo este iminenta. Iar Statele Unite imping la greu in aceasta directie. In timp ce cei mai multi membri ai Uniunii Europene, care au opus rezistenta, au cedat in urma presiunilor de la Washington. Doar Moscova si Belgradul nu pot intoarce evenimentele din drum. Si nici interventia tardiva a Bucurestiului. Ceea ce nu inseamna ca este totul pierdut. Si atunci, ce am putea face si nu facem? In primul rand, ar trebui sa ne mobilizam. Cei de la putere, cei din opozitie, societatea civila. Sa utilizam ambasadori speciali. Pe care sa-i trimitem in toate capitalele care pot avea o influenta. Inclusiv la Beijing, China fiind membru al Consiliului de Securitate. Si pentru ce ar trebui sa pledeze acestia, la unison cu autoritatile romane? Probabil, pentru o conferinta internationala asupra situatiei Balcanilor de Vest. Si, evident, cu focalizare pe situatia din Kosovo. Daca separarea este iminenta, tot mai raman de negociat conditiile si momentul in care acest deznodamant istoric se va produce. Una este sa se intample acum si alta mai tarziu, cand Serbia ar deveni membru UE. De ce nu s-ar incerca, in acest context, accelerarea procesului de integrare in UE, in cazul Serbiei si provinciei Kosovo? Transformarea dezinteresului national in interes national trebuie sa se produca rapid. Iar rolul cheie ii revine lui Basescu. Ca, de altfel, si raspunderea.