Ioan GROSAN 

Inevitabilul s-a produs. Traian Basescu are, in fine, ceea ce-a visat de cand navigheaza prin Cotroceni: un partid prezidential. Capra democrata s-a unit (era sa zic: prin "absorbtie"...) cu varza liberala, sub atenta supraveghere a lupului de mare. In momentul acestui anunt matrimonial, liderii celor doua formatiuni pareau bucurosi; numai doctrinele lor sufereau in tacere. Insa de mult, la noi, doctrinele, bietele, sunt derutate ceva mai abitir decat Cetateanul Turmentat: "Eu cui mai apartin? Pe cine mai reprezint? Cine ma mai voteaza?" Fiindca de mult, la noi, partidele nu mai sunt expresii ale unor doctrine, ale unei ideologii, ci seamana mai degraba cu clanurile sau gastile ce bantuie cartierele patriei noastre dragi: gasca lui Basescu, gasca lui Tariceanu, gasca lui Gigi Becali, gasca lui Vadim s.a.m.d. Ce sa mai vorbim de spatiul PSD, unde gastile se-ncaiera intre ele ca-n "sapte pacate"? Daca europenii ar avea mai multa curiozitate si-ar urmari mai atent ce se-ntampla, politiceste vorbind, in Romania, n-ar intelege nimic. (Vezi in acest sens si teapa pe care i-a tras-o, scurt, Vadim lui Le Pen). Dar europenii au alte treburi, iar politica mare e ca viata dintr-un roman de Kundera: in cu totul alta parte. P.S. Cu ocazia - speram, ultima! - a asumarii pentru a treia oara a jugului matrimonial, uram colegului si prietenului nostru Doru Braia "emisiuni de piatra"!